Forţat de circumstanţe

CS, AR, RS... unsprezece, punct, Se termină în..., Unde-o fi cutia ciclam cu măsura patruzeci și trei? N-am timp de pierdut, atâta marfă am primit..., iar secundele stabilite pentru orele de muncă sunt insuficiente, Parcă am văzut-o pe undeva, că doar n-a ingurgitat-o vreun client? Însă agentul de pază îmi spulberă monologul:

─ Ajut-o pe doamna că nu-și găsește perechea!

─ Să meargă la Din dragoste

─ Nu se mai fabrică

─ Aaa!... Ș-atunci a venit la noi?

─ Buna ziua! Cu ce vă pot fi de folos?

─ Nu-i găsesc perechea, și-mi ridică pantoful în ochi, Sau aveți un treizeci și opt?

─ Scot treizeci și optul, I-l arăt, îl probează

─ Dar alte modele?...

─ Numai aici, îi răspund, în zona aceasta

─ Mulțumesc mult de ajutor, îmi replică sarcastic, Dar în spate, continuă ea, nu aveți?

─ Care spate, gândind cu voce tare, de vreme ce-n capătul magazinului avem expuse articolele pentru bărbați? Doar aici puteți găsi ceea ce vă interesează, adică pantofii pentru femei,

─ Auzi la el! și-a reluat firul conversațional, Care spate?! Vorbim cu subînțelesuri, tinere domn? Ce tupeu! trăgând după ea odrasla de șapte anișori, căreia îi spune, printre țoc-țoc-urile neșovăielnice ale tocurilor ei de căpriță nemulsă: Data viitoare când venim la cumpărături, să ne îmbrăcăm frumos, că cine știe peste ce băiat cu doisprezece clase vom da,

Așa că mi-am văzut de treaba pe care o lăsasem neterminată și, prin urmare, m-am dus să caut cutia,

Eu vara nu dorm, nu am somn, Zorii zilei mă... doare capul când ușa de la depozit rămâne deschisă, chemându-i, prin răcoarea formată, pe indivizii ce ne spionează prăvălia..., apropiindu-se și privind înăuntru, doară-doară ș-or descoperi (și ei) perechea, neavând nevoie de busolă fi’ndcă se lasă ghidați de soare..., același soare de care i-a fost dor cântărețului ce-l pronunță pe el fără i, ca să moară madaranțili care n-aveau cum să-l zărească la Costinești, fiind plecate cu gândul în India, la cules de ardei, urmând-o pe sora lor care aude voci de bărbați ce intonează în cor: IN-DI-A! Așa că: In-di-a!, cu toate că unul dintre ei, ce zâmbește mereu, chiar și după ce-a fost înșelat, repetă: Iu chil mi uen iu left mi, nau iu luching et a ded men uaching,

Zău, bă frate! Și atunci cum de mai poți cânta? Și mi se face lehamite, și-mi vine să borăsc, Cu atâtea cutii în jur firește că nu-mi va fi greu, poate doar dezagreabil la vederea unor pete ce nu se asortează cu parchetul laminat, măturat în fiecare dimineață, ca să se vadă discrepanța cromatică impardonabilă pentru un astfel de butic cu pipițe cu fundițe și băieți băgăreți ce se cordesc pân’ la Soare și vor s-ajungă pân’ la mare, reluând-o la infinit, iar eu nu știu cine-i oprește și de ce mi-o spun, de față cu toată lumea, pe undele sigure (întrucât prostia n-are moarte) ale antiradiourilor cu viață lungă în ținutul românesc de secol XXI, radiouri particulare cu putere sporită de incubație în tărtăcuța firavă a ascultătorilor și ascultătoarelor ce sunt pulamente vrăjite de fraze de genul: Noi doi știm prea bine că iubirea de foame nu ține, dar să știi că mi-e sete de tine..., ce se prelungesc cu sloganul depreciativ: Tu ești fata care niciodată nu spune nu,

Altfel spus: La întrebarea dacă ar vrea să lingă acadeaua, ea ar răspunde Da, sigur c-ar vrea, fata mea și a tuturora, cea care nu sesizează conotațiile Nu-ului, nediferențiind albul de negru sau partea din față de cea din spate a chilotului, pentru că, după cum ni se relatează în imnul estival: Are ceva-n privire când te vrea,

─ Ce ați dori?

─ Pe maró, dacă aveți...

─ Avem și pe maró, Doriți să-i probați?

─ Da, dacă se poate

─ Bine’nțeles, Poftiți și o limbă de plastic (Aștept), Vi se potrivesc?

─ Rămân ăștia,

Ridic pantofii, îi așez în cutie și mă îndrept spre casa de marcat, cu ochiul minții bleojdit la tot ce mă-nconjoară, la oameni, la neoane, cutii și prețuri rupte, la persoana pe care o servisem și la momentul când ea se pregătea să-și plătească scarpele:

Banii, banii tăi nu contează, Tratează fata cu respect, Fii pe fază!,

casiera primind banii, ambalând produsul și urând, cu zâmbetul pe buze, La revedere și să-i purtați sănătoasă! sau ceva aproximativ, însă melodia rămâne în aer:

Á, á, á, á, à... ta, Á, á, á, á, à... ta,

a sărit CD-ul, ce dracu’?, că deja am ascultat-o de trei ori și n-a trecut o oră de când am sosit la scârbiciu, Și măcar de-ar spune ceva în ton cu euritmia sufletului, Dar nu:

Un băiat analfabet iubește o femeie ce se lasă ademenită de minciuna cu care el încearcă să o cucerească, Și fiindcă se micșorează, iar gogoașa devine minciunică:

Uaci mai sexi gal Corina cum labadab on di dans flor: Á, á, á, á, à... ta, Á, á, á, á, à... ta și tot așa, Și, conștientă fiind, zice ea, de neputința băiatului în cele „spirituale”, nu contenește cu metoda pedagogică: Á, á, á, á, à... ta, Á, á, á, á, à... ta, încercând să-l revigoreze pe flăcăul cu vilă în Hawaii, ce la rândul lui îi zice, cu pantalonul pe vine:

Cât de departe..., cât de departe..., muncit, pe de-o parte, de gândul că amicii săi îi strigă: Haida, haida, haida..., la bere, bere, bere! și, pe de altă parte, de glasul hodorogit al unui obsedat sexual care îi rostește cadențat: Aim gona bum-bang-bang uit ior badi yo!, Și v-ați dat seama că băiatul era pederast și-i plăcea să nege, și de aceea Corina îi tot explica, ca la grădiniță, cum s-o facă fericită, și el se făcea că nu pricepe,

Țapă! Lui îi plac buzele posterioare, Nu-n zadar a intuit Corina că e analfabet și din acest motiv ascultă CUR FM, unde se difuzează numai hi-hi-hituri, V-ați prins? Hituri? Lovituri, vasăzică...

─ Bună ziua, Aveți espadrile?

─ Nu avem

─ Și nu mai primiți?

─ Nu știu, domnule,

Deși știam că-i „băiețel”, Am conchis la finele piesei difuzate, de același radio obscen, pe mixul lui Dj Darts: Hei, hei, hei, hei, hei, hei, hei, hei..., ghivit, ghivit, ghivit tu miii! La ochiul maró, normal, Numai hiiiiituuuuri (nu ne-au păcălit), reiterându-le din oră-n oră, ca să nu le omitem, să nu care cumva să nu-i mai ascultăm, să li se usuce mucoasa...,

Colega mea debitează: Există o scăpare!, și anume să se alăture celor de la MOJIC FM, RADIO NUMERAL sau SINCOPA FM, acolo vei găsi cea mai bună muzică de ieri și de azi,

Dar aceeași în fiecare zi, În consecință, să dea Dumnezeu ca ei să-și transmită reciproc șlagărele, cu butonul de ON AIR pus pe OFF, fără ca noi să știm de activitatea lor „muzicească”,

Dacă și acești diletanți sunt DJ, iar noi le acceptăm această titulatură, atunci vai de noi, în ce hal am ajuns! La fel ca fata de mai sus, de nu putem deosebi eufonia de cacofonie și moartea de viață, și începem să urlăm: Și-mi vine câteodată s-arunc cu grijile, problemele... sus în aer (pauză), sus în aer (pauză),

Serios?! Și cine o să ți le prindă?... Vor cădea înapoi, fiindcă nu te-ai prins de ideea de Muzică, tu și cei ca tine – pungași supraevaluați, De-abia aștept să ajung acasă și să vă închid gura cu un singur clic pe butonul de eliberare internautică,

Și eu pot să scriu cum scrii tu: „În loc să stai în mâini și-n cap să faci un ban / mai bine nu ședeai cu curu’ pă pian / probabil izbuteai să interpretezi o țâră de Chopin / așa ești doar un sinonim pentru Salam”, Vezi?! E simplu, Prin urmare, marș spre EXIT!, în rând cu ceilalți „artiști” ghiontiți aluziv, ai trenulețului uman din care, în scurt timp, vei face parte,

Cum! Nu știai? Eu nu te-ascult decât forțat de circumstanțe, iar când mă văd scăpat, mă spăl cu șapte ape, Cât despre ce cânți tu și cei ca tine, mai bine lasă, Toate la timpul lor, Pentru unii chiar azi, pentru alții niciodată.