După muncă
aşteptând tramvaiul 7
Unul mai bronzat
de lângă mine începe să-njure
în direcţia
liniilor de tramvai: fi’ndcă-n
Japonia
de-ntârzie douăj’
de secunde face ăla plecăciuni
mai ceva ca
babele noastre ce vin duminica la biserică
Dar la noi nime’
nu te bagă-n seamă. Ai o afacere...
Cristi să fii la şi-un
sfert acolo!!! N-ai ajuns ai pierdut
afacerea. Şi pe cine-nteresează
că tu ai pierdut poate
un milion de
euro?
Cic-a fost
campion la box prin anii ’80
L-au furat
arbitrii. S-a lăsat de sport
A încercat să
treacă Dunărea ilegal pe vremea
lui Împuşcatu’ dar
l-au prins şi l-au trimis la Securitate
unde a fost bătut
cum numai cei de la Securitate
știau să bată
Au scăpat el
fra-su şi c-un amic. A primit viză
de America; a dat
şpagă până şi la femeia de serviciu:
sute şi sute de
lei... ş-un lingou de aur
(Nicio legătură
cu Dunărea dar povestea e interesantă)
Aflu că boc în ţigăneşte înseamnă foame şi că
peştele
de la cap
se-mpute iar el n-are bani ca să ajungă
la Bucureşti
pentru a-l decapita pe dom’ preşedinte
Că pensia-i de
rahat că valorile ţării noastre sunt uitate
prea repede că al
Treilea Război Mondial
ar putea
să-nceapă din România. Eu dau din cap
şi zic din Rusia
El se gândeşte...
Îşi duce des mâna la frunte şi la inimă
și-mi spune:
„Două lucruri frățică: banii pentru unii
şi onoarea pentru
alţii”
Niciun strop de ploaie
nu udă atmosfera încărcată
verbal a acestei
poezii urbane. E-un soare blând afară
ce seamănă cu cel
de azi-dimineaţă
Poveştile triste
de viaţă pot fi spuse şi-n adieri molcome
de aer cald cu iz
de ulei de motor
Privindu-l îmi pot da seama de cât de dornic
e după o oarecare
atenţie sinceră
Cobor şi mă simt
ca şi cum n-aş fi urcat
Prin geamul ros
de soare din dreptul lui
doar ochii săi
răzbat spre mine
Un om fără nume.
O viaţă ca bătaia din aripi
a unei lepidoptere
ostenite de primăvară
Pe controlori
nimeni nu-i va băga în seamă
Niciunul din cei
care au urcat n-a avut bilet
Pugilistul nostru
merge mai departe
E tot ce contează
acum
