m-am întrebat adesea ce s-o fi-ntâmplat cu porcii
din ținutul gadarenilor cei pe care o legiune de demoni
s-a hotărât să-i turbeze în așa hal încât să se arunce
în mare ca să li se piardă urma cât mai repede
și să se-ncheie odată povestea
că de murit sunt sigur că n-a murit niciunul
au înotat ca orice mamifere ce cresc în apropierea apelor
ș’apoi s-au aciuat care pe unde:
cei mai mulți dintre ei s-au întors la proprietarii lor
sau au greșit adresele dând naștere unor certuri banale
între vecini
alții au rămas la marginea regiunii respective
gândindu-se dacă ar mai avea rost să intre
iar restul – să le zicem cei care au simțit că vremurile
o să se schimbe – au luat calea exilului în căutare de
ținuturi – am spune noi – mai puțin intolerante
despre aceștia din urmă am citit într-o carte
c-au ajuns să constituie o atare putere rurală
în ținuturile de est încât au îndrăznit să se răscoale
împotriva oamenilor ca țăranii lui horea
contra nobililor maghiari
cât despre cei care au rămas la marginea orașelor
probabil că n-au mai suportat arșița acelor zile
și s-au întors la umbra cotețelor pentru a fi trecuți
pe răboj și trimiși înapoi la păscut
noroc cu sărbătoarea ignatului că nimeni
nu și-ar mai fi bătut capul cu ei
și ar fi crezut în continuare că-s niște animale
cu viață scurtă și c-o istorie deopotrivă
acum – când miros a păr ars și nea ghiță se pregătește
s-o curețe pe betty după urechi
mânuind cuțitul ca nimeni altul
lucrurile încep să-și divulge sensurile nu de mult
ascunse
dar poate că-i doar efectul cele două pahare de jinars
ce s-au pornit imediat cu colinda
că toți am fost nevoiți să bem din sânta băutură a
iernii:
unul în cinstea noastră ș’unul în sănătatea porcului
ș’un altul ca să ne facem curaj adaugă nea ghiță
umezindu-și buzele crăpate de ger
curaj pentru ce? îl întreb
că doar nu-i ca și când o să ne luăm la trântă
cu biata scroafă – ca de la om la om
ca de la țăran la...
