pe Rai5 sandro veronesi îl întâlnește pe emmanuel
carrère. o
discuție deschisă
unul cu căștile
pe urechi amândoi cu microfonul în mână
rezemați de niște
spătare invizibile
a opta ediție a ”Libri Come”
cu tema Granițe
recenzia ultimei
sale cărți câteva zâmbete
hotarul dintre
ficțiune și realitate
sau spațiul
schengen
în debutul
emisiunii invitatul pomenește de românia
nero se apropie
de mine și-mi cere să-l mângâi
emmanuel spune ce
știe el mai bine
nimic interesant.
subiecte pe care le-ar fi știut
și străbunicul
meu dacă ar fi avut acces la cărți
și nu la paturile
de pușcă ale lui friț și petrov
omenirea respiră
de secole aceleași concepte
iar asta o face
să se mențină-n viață
ne susținem prin pierderi
de memorie și recapitulări
sandro veronesi se
face că nu pricepe
și toarnă gaz pe
cenușa dezbaterii
dar e ceva
necesar
ce ne-am face
fără această joacă de adulți?
mă îmbrac și ies
cu câinele la plimbare:
toți boscheții
din zonă și fiecare colț de casă
în căutare de
pisici și din nevoia de-a ne marca teritoriul
gâfâim tot drumul
și lătrăm pe oricine întâlnim
firește că pentru
el toate-s partenere de conversație
la mine-n cap:
biciclistul care
a trecut pe lângă noi
o roată
indivizii din mașina
ce tocmai parchează
scaune în brațele
altor scaune
promenada de
seară se încheie cu un tur de cimitir:
peticele de graffiti
de pe zidul exterior și șanțul
cu apă de ploaie
dincolo vin
oameni cu flori udă câte-un ghiveci
pipăie
fotografiile defuncților vorbesc singuri
își fac cruce
de luni până sâmbătă
de la 8:00 la 19:00
duminică program
prelungit
după ce și-a
frecat spatele de iarba măruntă
a decis să-și
golească mațul în poarta țintirimului
m-am uitat în jur
să nu mă vadă careva
și-am dezmierdat
pământul cu trei foi de nuc
când ne întorceam
acasă mă tot gândeam că de-ar avea
animalele instinctul
nostru de expansiune
în mai puțin de-o
lună s-ar umple mormintele de frunze
și mi-a părut rău
că-n acele clipe nero n-a vrut să baune
poeticește la
stele
