Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

33.

Ieșirea 31, 13-15: „«Poruncește-le tu fiilor lui Israel: Băgați de seamă și păziți zilele Mele de odihnă, căci ele sunt semn între Mine și voi din neam în neam, pentru ca voi să știți că Eu, Domnul, Eu sunt Cel ce vă sfințește. Păziți așadar ziua de odihnă (...) cel ce o va întina, acela cu moarte va fi omorât, și tot cel ce va face într’însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din neamul său. (...) a șaptea zi, cea de odihnă, odihnă sfântă va fi ea pentru Domnul; tot cel ce va lucra în ziua odihnei, cu moarte va fi omorât»”.

La început mi s-a părut că-i doar afirmarea unui dat biologic, prin care suntem preveniți în legătură cu riscurile unei munci neîntrerupte. Adică: „Mai ia o pauză, Dorele, dacă nu vrei să-ți plesnească inima de la atâta gletuit!” O sentință rostită pe limba unor înapoiați care n-ascultau decât de puterea morții. Dar, citind din Numerii 15, 32-36, s-a spulberat orice dubiu – Dumnezeu deschisese sezonul de vânătoare: „La vremea când fiii lui Israel erau în pustie, au găsit un om adunând lemne în ziua odihnei. Iar cei ce l-au găsit (...) l-au adus în fața lui Moise și Aaron și a’ntregii adunări a fiilor lui Israel. Și l-au pus sub pază, pentru că încă nu era hotărât ce anume să-i facă (Car’ va să zică nici ei nu-l luaseră-n serios pe Doamne-Doamne; probabil că de-aceea au și uitat ce se cuvenea să facă în astfel de situații). Atunci a grăit Domnul către Moise, zicând: «Acest om trebuie dat morții; întreaga obște să-l ucidă cu pietre afară din tabără!» (...) acolo, afară din tabără, întreaga obște l-a ucis cu pietre, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise”.

Ca peste sute de ani, Iisus Hristos (Cuvântul lui Dumnezeu, Vocea pe care a auzit-o Moise și Profeții, Cel care a plinit Legea) să rostească faimoasa: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă (Marcu 2, 27)”. E ca și când, știind că greșise, dând gherțoilor o poruncă absurdă, acum e dispus s-o repare prin ocară, suferințe și moarte.

Ei, asta da lovitură de teatru!

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

32.

„Apoi el le-a dat drumul fraților săi, care au plecat; iar el le-a zis: «Să nu vă sfădiți pe cale!»” (Facerea 45, 24)

Le-a zis așa ca să nu-și piardă dulceața spirituală pe care au dobândit-o la aflarea veștii că fratele lor, Iosif – cel pe care ei îl vânduseră pe douăzeci de arginți – trăiește și că are să-i scape de foamete și de sărăcie. Cu alte cuvinte, după ce m-ați aflat, după ce v-a trecut teama legată de fratele mai mic, Veniamin, și, implicit, de starea tatălui vostru, după ce am plâns cu voi, ne-am mărturisit unii altora, după ce ați conștientizat greșeala (Facerea 44, 16, că tot vorbirăm de spovedanie), după ce v-ați bucurat împreună cu mine, după ce neajunsurile voastre au fost risipite, iar acolo unde era puțin acum e cu prisos, unde a fost întuneric acum este lumină, după toate acestea, să vă certați pe drum!?

Mai bine vestiți că eu sunt viu și sunt „ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui și stăpânitor peste toată țara Egiptului” (Facerea 45, 8).

Când Faraon a grăit către Iosif: „Luați-l pe tatăl vostru, luați-vă familiile, veniți la mine și vă voi da tot ce e mai bun din țara Egiptului și vă veți hrăni cu grăsimea pământului” (v. 18), a preînchipuit ceea ce urma să spună Hristos: „Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»” (Matei 25, 34).

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii!” (Ioan 1, 29); „...în cartea vieții Mielului înjunghiat [ucis într-un mod violent] de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13, 8); în cartea Bisericii – deci cartea corpului Său (istoric și metaistoric), plinătatea (πλήρωμα) Celui Ce pe toate întru toți le plinește (Efeseni 1, 23).

Cum se poate moșteni acea împărăție gătită nouă la conceperea cosmosului (κόσμου)? Având grijă de cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu către noi, și anume harul Duhului Sfânt. Nu că el și l-ar lua înapoi, însă dacă nu-l dobândim aici, nu-l vom putea avea nici dincolo. Un exemplu în acest sens îl întâlnim la evanghelistul Luca în parabola bogatului nemilostiv și săracului Lazăr. Ni se pune că după ce a murit, ajungând în văpaia hadesului, bogatul îl roagă pe Avraam să-l trimită pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă, ca să-i răcorească limba. În cazu-n care ar fi făcut abstracție de cei doi (ca și cum ei ar fi fost ispita din ceasul al 13-lea) și ar fi cerut milă (nu apă) Părintelui Ceresc (încercând să-nduplece hotărârea divină cu armele dumnezeirii), el ar fi primit ceea ce ar fi cerut. Dar cum în viața lui terestră el s-a preocupat doar de trup, n-a fost în stare să rostească acele cuvintele salvatoare. Chiar și în chinurile iadului fiind, lui i-a păsat de carne mai mult decât de suflet.

la bella italia. fragment (6)

în minte fierb tone de vulgarități

pe gură iese crema

ne drăcuim singuri și nesiliți de nimeni

șoferul oltean get-beget – pe care-l vom numi marin

pune întrebarea care se cerea pusă:

 ̶  dacă nu i-au fost de-ajuns 15 euro oare cât câștigă

muistul ăsta pe zi?

privim ca proștii-n depărtare...

când realizăm cu câte lovele pleacă gherțoiul acasă

invidia renaște în noi capătă mâini și picioare

și vrem cu orice preț să ne întoarcem și să-l sugrumăm

pe funcționarul vamal

știam că banii sunt o piatră de poticnire dar să-ți belești

ochii peste lacul balaton și să nu-l vezi din cauza urii

e un lucru pe care n-aș fi dorit să-l duc cu mine

în patria lui dante

pe drum probleme de ieri și de azi:

unul că mai are de așteptat trei ani pân’ la pensionare

și p-ormă se retrage la fi-su-n verona

altul c-a muncit în industria de armament

și că n-o să mai bea niciodată ca acolo

și omul nostru de încredere cu volanul în față

care simte ori de câte ori îl pune soția la masă

un junghi în coșul pieptului

că a fost la cabinet iar asistenta la trimis la cumpărături

o sut’ de lei bătută pe muchie pentr-un pumn de pastile

ca să afle că i le schimbase cu altele din magazia

spitalului

iar seara „alea pe care i le adusei eu” să se reîntoarcă

la farmacia particulară de peste drum. o mică afacere

de familie

că la urma urmei de ce să lucri în străinătate pe două mii 
de parai când mult mai ușor îți umfli contul la vâlcea?

și fire-ar mama dracu’!... și futu-i rasa mă-sii!...

poveștile se țin lanț unul ce ne leagă pe toți de trecut

și ce-i mai nasol de țara de rahat în care probabil

ni se vor înapoia oasele când va fi să fie

la intrare lângă trieste ne iau în primire cei de la

garda de finanțe. ne întreabă dacă avem țigări

deschidem pe rând câte-un bagaj  

nea marin își pune mâinile-n cap

dacă-i pușcau o amendă lucra trei luni pe gratis:

de opt ani de când face românia-italia

nu i s-a-ntâmplat așa ceva

după treij’ de minute patru L^&M și cinci palme

în bărbie se liniștește

ne apropiem de localitate o sun pe nepoată-mea

îi zic să-și lege potaia. via aosta nr. 11

primul marinar părăsește nava

îmi iau la revedere de la mateloți îi strâng mâna

domnului căpitan

și apoi intrăm în condominio trăgând după noi

valizele

(Foto © ledhut.co.uk)