miercuri, 30 mai 2018

(4) Jurnal de Recepție. Fetițele

Nu-mi plac oamenii care gesticulează când vorbesc. Parcă ar fi surdomuți sau ceva de genu. Dac-ar fi ungur și ar încerca să converseze în limba lui Creangă, aș pricepe. Dar ăsta-i românaș get-beget, bănățean de-al nostru, parașutat la ultima strigare, odată cu cehii de la Sisteme & Panouri Solare și cu cei doi italieni, viitori studenți la Medicină – Universitatea Goldiș, evident.
─ Hai că dau și eu de-o bere. Sun-o pe gagică! După ce termină cu ragazzo, vine la mine. O juma de oră... patru’ș’cinci de minute, că nici eu nu mi-s la prima tinerețe. Da pe la unșpe, că beau un șpriț cu băieții.
Și ce le mai arde unora de distracție după ce și-au încasat diurna... plus că era inspector tehnic în agricultură, iar pentru alde ăștia nu există tratament... învățați toată viața cu strugurii-n teasc și cucuruzul în lapte... unde mai pui șpăgile, chiolhanurile, sacoșele cu brânză de casă și ouă de țară, depuse pe ceafă, pe gât și în jurul curelei ascunse sub ditamai burdihanul ce deborda în așa hal, că n-ar fi fost în stare să-și lege șireturile dacă trebuia să se-aplece. Fără-ndoială că avea portofelul ticsit cu bancnote de-o sută, și că-l ținea în buzunarul din față, ca să pară c-o are mai groasă. Dar cine putea să-l vadă.
─ Îți ajung treizeci? punându-mi banii pe tejghea. Dacă ma e nevoie, vorbim după, rotindu-și mâna din încheietură, suficient cât să dea peste vaza cu crizanteme și să verse apa pe fișele de cazare.
─ Domnule Bâcleșanu, o știți pe aia cu „Mai joacă și table!”?
─ Habar n-am.
─ Cică sătul să-l tot școlească pe Bulă în ale femeilor, tac-su a decis să-l ia cu el la bagaboante. Doar că nu putea să-i zică „Uite, eu și cu tine o să mergem la curve”, ci-i zicea că se duc „să joace șah”. Azi așa, mâine așa, panaramele piperate, babacul fu obligat să stea pe tușă până la salar. Numai că pe ăla micuîl chinuiau sandalele: „Tati! Tati! Când merem la un meci de șah?” Toată ziua, bună ziua, de se enervă tac-su și...
─ Viorele, ești gata? mă-ntrerupse tipul de la 109.
─ Atunci... rămâne așa – de parcă aș fi bătut laba cu el.
Rămâne pe dracu, în gândul meu, macaronarii s-au arătat mai darnici, unica lor rugăminte a fost „Să nu fie țigănci”, nimic mai mult, și aici eu mi-s jupânul, telefonu-i la mine, formez numărul, stabilim tariful, sosește taxiul, una dintre ele e slabă ca parul, nici cur, nici țâțe, și se împiedică de covorul din antreu... Cealaltă, treacă-meargă, dar nici pe ea n-o dă frumusețea afară din casă. Ș-al naibii că amândouă-s tuciurii, iar când zâmbesc se vede că n-au toți dinții-n gură.
„Ciao!”„Ciao!” Le însoțesc până-n dreptul ușii lui Alfredo. Cioc! Cioc! Cioc! Deschide și – exact cum plănuirăm după ce-mi dăduse euroii – optează pentru cea uscată. Urcăm spre camera lui Silvio, scenariul se repetă. Nici el nu pare dezamăgit.
Înainte să intre și să-i observ bikineii ridicați mai sus de blugi, îmi zice că dacă-l frige repede pe broscar, o să-l viziteze și pe dom inginer.
─ „Să mai joace și table!” îi răspund. Oricum dormea, îl auzisem cum sforăie încă de pe scări. Iar, la urma urmei, pot să fac pe niznaiul... acestea sunt regulile jocului...
Interesant e când îi înscenezi o partidă pe cinste. La cât de mangă e, a doua zi nu-și mai amintește nimic. Și – hooop! – l-ai făcut pă fraier. Nu tu taxe, impozite, dobânzi, comisioane. Bagă-ți pula-n el, buget de stat! Toți fură. C-o pizdă-n plus sau în minus nu sărăcește nimeni. Tre’ să știi să-l momești: permite-i să te muște, zgârie-l pe fese, frământă-i boașele, linge-l în urechi, descheie-te la cămașă, fă-l să ejaculeze... Iar dacă nu funcționează, bagă placa cu „S-a spart prezervativul, n-am bani de avort...”, izbucnești în plâns, îți smulgi părul, îți dai palme...
─ Ș-amu ce-o să se-ntâmple? lipindu-și mâna de frunte, abia trezit din somn, dar nu din beție. 
─ Mă plătești... și dispar.


(Foto © flickr.com, jara091)


luni, 28 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

42.

Tatăl nostru – pe care nu l-am văzut și despre care am auzit că are un Fiu și-un Duh Sfânt (duh care, deși purcede din El, nu-i tot fiu). Cel ce i-a creat pe Adam și Eva, însă n-a avut soție – adio, familie tradițională! Deci un tată, un fiu și un duh au dat naștere unui bărbat, iar din bărbat, unei femei. Providența pe care ar trebui s-o cunoaștem, dar, regretabil proces mintal, doar ne-o imaginăm în diferite ipostaze, făcând lucruri extraordinare, și trecând cu vederea altele la fel de esențiale.

 

Care ești în ceruri – trasând de la-nceput distanța dintre zei și muritori. Probabil că acolo vom merge și noi, însă cine poate fi sigur? Am înțeles că l-ai trimis pe Iisus ca să ne explice multe și mărunte. Dar cum lui nu-i plăcea să scrie, iar oamenii rețin numai ce vor, concluzia nu poate fi decât nesatisfăcătoare. Pune-te în locul meu și zi-mi că n-ai să șovăi în fața întrebării de un trilion de euro. Iar aici e mai mult de-atât.

 

Sfințească-se numele Tău – întrucât tu ești cel puternic și milostiv, gelos și răbdător, aprig și tandru deopotrivă. Nimeni nu-i ca tine. Prezența numelui tău va risipi norii, păsărelele își vor intona cântecele, noi o să te aclamăm, însă iadul continuă să se umple. Oricare ți-ar fi reputația, oricât de zadarnică ne este credința în tine, dacă nu vrem să ni se trântească ușa-n nas, suntem nevoiți să-ți catapultăm ovații. Prin urmare, numără-ne tu „isprăvile”, căci noi oricum funcționăm conform predaniilor.

 

Vie împărăția Ta – tema principală a Evangheliilor. Unii pretind că-i în cer – detașată de zbuciumul lumii în care trăim, alții că e pe pământ – chiar în lăuntrul nostru (Luca 17, 21). Adevărul e mereu la mijloc. Abia dacă intuim ceea ce „vrem”, dar cerem ca ea să se reveleze acum – fără pic de zăbavă. Nu mă mir că suntem așa cum suntem.

 

Facă-se voia Ta – de ce s-ar face voia altuia? Tu ai experiență, le cunoști pe toate, știi ce-o să se-ntâmple. Doar că nu ne anunți din timp, și tre să recurgem la tactica de apărare: Dacă nu ne-ai avertizat, ești dușman. Poate că de aia ne tot zici să-i iubim pe potrivnicii noștri.

 

Precum în cer, așa și pe pământ – se întărește ideea că sus înseamnă exactitate, iar jos, eroare. Cu alte cuvinte, să vă așteptați oricând la moartea cailor din dorința câinilor. Da s-avem pardon! E decizia Lui.

 

Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o astăzi – că o cumpărăm de la alimentară, c-o primim din potir este cea de toate zilele, cea pentru subzistență, cea necesară, adică o dependență cu neputință de înlăturat. Fie că o dregem cu vin sau cu agheasmă, pân la urmă tot o mierlim. Încă nu avem siguranța vieții de apoi. Să trăncănească sacerdoții cât vor: trupul se descompune, țărâna se împute, întunericul câștigă teren.

 

Și ne iartă datoriile noastre, precum și noi i-am iertat pe datornicii noștri – iar dacă n-am reușit, putem să apelăm la timpul prezent sau viitor. Ochiul lui Dumnezeu penetrează inimile. Cât despre datorii, greșeli sau păcate, e din ce în ce mai greu. O s-ajungem să nu ne mai bășim de teamă c-o să ne smintim aproapele.

 

Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău – verbul grecesc din care provine cuvântul rău, tradus la noi și prin viclean, stă pentru a munci încontinuu sau intens (cu energie, cu zel), a îndeplini o activitate extenuantă, a acționa cu dificultate, a trudi. Deducția: Răutatea este utilă și există un temei pentru asta.

 

Și cum să nu existe, când a Ta este împărăția și puterea și slava...?


joi, 24 mai 2018

Poem





Nu vorbea deși începuse să se miște

Continua să-și țină ochii închiși

Probabil nu voia să le vadă pe asistente

Când îi schimbă scutecul

 

M-a prins de mână și a strâns-o cât să-nțeleg că nu

Renunță

Maică-sa mă privea de parcă l-aș fi știut de-o viață

Trebuia să-mi joc rolul

 

Mi-am amintit de-o-ntâmplare

Un înțelept îl întrebase pe Dumnezeu de ce îngăduie

Atâta suferință

Dumnezeu i-a răspuns prompt: „N-ai murit tu pentru ei”

 

Cu alte cuvinte vezi-ți de treabă

Ceea ce-aș fi putut să fac și eu doar că gândesc mereu

Cu voce tare

 

Maică-sa nu părea convinsă gagică-mea își dete ochii

Peste cap

Puteam să jur că nu greșisem cu nimic.


(Foto © flickr.com, chrisfriel)


duminică, 20 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

41.

Citeam din Alexei Homiakov (Biserica este una) și am realizat că ne botezăm copilul la o vârstă fragedă, deoarece prin afundare el intră în comuniunea Bisericii, primește moștenirea harică a celor care au crezut, înfierea mistică a Cerului, fraternizarea cu toți cei care zic Doamne, Doamne!, născându-se cu un nou scop, cu o altă menire, și sub niciun motiv n-avem dreptul să-i întârziem lepădarea de omul adamic și costumarea după moda hristică, fiindcă-i mai bine mai devreme, decât mai târziu. Dacă tot tre să se scoboare la iad (Romani 6, 4; Coloseni 2, 12; 1 Petru 3, 18-19), măcar s-o facă cât e mititel – chit că nu pricepe o iotă.

Soluția: nașii. Iar pentru hristoitia lor, pruncul va primi ce i s-a făgăduit, așa cum Isaac și Iacob au căpătat – garanție pe viață – de la părintele nostru Avraam. Prin ei pornește spre exit-ul beznei, cu speranța că n-o să se răzgândească, chiar dacă n-a făcut primii pași și se cufurește-n cristelniță – de frică. Și, din astă pricină, se grăbesc mami și tati să-și anunțe amicii și dușmanii (ai căror bani circulă), cu privire la încreștinarea boracului: țoale noi, pantofi de firmă, mașina la scară și închirierea localului în care o să aibă loc paranghelia de după. Căci părăsind tărâmul morții, n-ar avea de ce să se supere pe un dans din buric ș-o beție cruntă, mânca-i-aș fălcuțele lui! Iar peste trei zile ne-om reveni; mult mai bogați...; că ce-i frumos șî lu Ăl de Sus îi place.

Trupul lui Hristos, adică Biserica (1 Corinteni 12, 12, 27; Coloseni 1, 18), are acum un nou mădular (și cât de hinduistă e această frescă habar n-aveți), iar „Dumnezeu cunoaște și făptura care încă n-a fost zidită și aude rugăciunile și știe credința aceluia pe care încă nu l-a chemat din neant la ființă!” (p. 18) cam tot în direcția aia bate. Despre Unitatea Bisericii Coeziunea Divinității am mai auzit, că-n Ea sălășluiește duhul adevărului, de asemenea, că-i una, sfântă, sobornicească și apostolească, știe și baba Dochia, iar că certitudinea [ființarea] celor nădăjduite, dovada lucrurilor pe care nu le vedem se numește credință, ni s-a repetat la cursuri.

Doar că tu n-ai nicio probă, ci o imaginație mai mult sau mai puțin bogată și o teamă atroce față de abisurile erudiției – și-s sătul până-n gât de astfel de definiții și strategii teologale. Așa că trage odată patrafirul cela, turuie-ți poezia, bag-o cruce și lasă-mă-n plata lui Iisus! Ceva ce-aș fi vrut să-i spun, dar nu mi-a îngăduit inima..., a intervenit rușinea... Oricum, totul pare atât de simplu pentru slavofilii ăștia. La ce să te-aștepți de la ei?


duminică, 13 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

40.

Rugați-vă ca Dumnezeu să vă dea momente de convertire – Pr. Arsenie Boca

 

Tot cu fratele N. Așteptam să ne vină rândul la spovedit. Mai mulți băieți, puține fete, stăteam roată și-l ascultam cum ne povestea. Zicea că Rusia are un nou sfânt – necanonizat, dar ce contează? Un tânăr ca noi (plimbându-și mâna prin fața noastră), ce nu s-a dat îndărăt când a fost vorba să propovăduiască cuvântul iubirii:

Niște sataniști i-au cerut să vină la slujbele lor (ei participând la liturghiile lui), să vadă dacă se teme și cine pe cine convinge mai repede. A fost de acord. Azi așa, mâine așa, el cu Hristos, ăia cu Satana, până-n dimineața în care l-au găsit țeapăn în pat – cauza: mai multe lovituri de cuțit.

─ Și asta-l face sfânt?

─ În caz c-a făcut-o pentru Iisus și nu pentru sine, nu văd de ce n-ar putea fi, mormăi N. Celui care-ți cere dă-i. Dacă te silește să mergi cu el o milă, tu mergi două. Nu-ți întoarce spatele! prinzând curaj. Că doar n-am spus-o eu: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă... Dați și-vi-se-va-da! L-au ucis din ură pentru Dumnezeu, deci e socotit mucenic.

─ Dacă nu...

─ Dacă nu, ce?

─ Și vise va da...

─ Păi eu ce-am zis? nesesizând aluzia.


marți, 8 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

39.

Veneam din Alfa, teologii lui pește prăjit și părintele S. Făcurăm sfeștanie, îl rugaseră niște cunoștințe și era musai. Unul dintre noi își pierduse căciula pe scări, nu consumase alcool, era o țâră zăpăcit, și ne-ndreptam spre mașină. Abia așteptam să pornească motorul, căci gerul înghețase deja vițelul în vacă, ca să se încălzească amărâta aia de dacie, care nu pornea decât la a treia cheie sau împinsă.

Dracu știe de unde au apărut flăcăii, posibil fumați, probabil încă copii, ce n-au stat mult să gândească până să ne-njure și s-arunce cu bulgări de zăpadă. Le-am catapultat și eu câțiva, cu dedicație vocală, că nu puteam să stau ca prostu. Fratele N. mi-a zis să nu-i provoc, că e doar o ispită de la ăl de sus. Dar se lecui după ce-l văzu pe tânărul sacerdot că-și ridică mâna în semnul crucii și că le transmite băiețașilor de cartier Sărbători binecuvântate.

 Așa-i când ești atât de strâmtorat, încât numai harul preoției ți-a mai rămas. A dat și el după ei cu singurul lucru pe care-l avea. Doar cei care dețin averi vor intra cu anevoie în Împărăție, săracii mai treacă-meargă. Noi eram fericiți că ne-am strecurat în mașină și că preacucernicul nu uitase să cumpere antigel.


duminică, 6 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

38.

Cei ce vor moșteni împărăția sunt cei ce s-au întors la Hristos. Regatul rânduit lor de la întemeierea lumii. Nu ca o predestinare, ci findc-au săvârșit fapte bune: au dat de mâncare celor flămânzi, de băut, celor însetați, un acoperiș deasupra capului, celor străini, straie, celor goi, grijă, celor bolnavi și i-au vizitat pe cei aflați în temniță (Matei 25, 34-36), adică celor care, în nenorocirea lor, au devenit părtași suferinței umane asumate de Iisus, frații săi cei mai mici.

Trebuie doar să-L asculți ca să ai aceleași intenții cu El și, prin consecvență & determinare, s-ajungi în eldoradoul promis tuturor, dar cucerit numai de cei care cred, nădăjduiesc și iubesc. Evident că nu-i nicio ierarhie a conceptelor și că unora le place să se joace cu ele. Toți ne putem salva, dacă ne îngropăm părerile și ridicăm statui celor din prezidiu: Tatălui, Fiului... și întregii adunări de sfinți, întrucât El nu se uită când dă (Har la kil pentru tăt norodul!), rangurile din cer nu-s ranguri, suntem toți fiii Lui, El e Dumnezeu, ființă pură, alea-alea..., piatra din capul unghiului, imposibilul posibil – când I te-nchini în duh și-n adevăr. În caz contrar, ai belit-o.

Dar ce nu face El pentru tine, cel crescut într-un oraș universitar, cafenele, baruri, librării, conferințe, asigurare medicală, bursă de studiu și alte detalii cotidiene? ...râuri de lapte și ciubere de miere pentru papuași și pentru zeci de milioane de indivizi ce visează la palate fermecătoare și bucate alese, căci optica lor mentală însumează o paranoia cât trei zigurate sumeriene, chiar dacă-s atât de reduși, încât li se vede sufletul, iar prezbiterul îi judecă prin prisma cărții sfinte, ignorându-i ca pe-o porție de caltaboși, într-o zi de post.


marți, 1 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

37.

„Și învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa” (Matei 20, 2)

 

Greșeala noastră e că nu mai vrem să muncim pe banii pentru care ne-am tocmit, fie că e un dinar, fie că sunt o sută. Doar că noi n-am primit nici atât, și suntem necăjiți. Vrem mai mult (ceva natural ființelor create după chipul celui mai bogat Zeu), însă ioc pomană. Ni se zice că sufletul contează, stomacul să mai aștepte.

Prin inegalitatea plății să-nțeleg egalitatea fiecărui babuin în fața lui Dumnezeu? Leafa e pentru aici, răsplată o să ai dincolo. Și, când ai s-o vezi, vei zice că douăzeci de cenți pe zi ar fi fost suficienți, la cât de formidabilă este. Încă n-ai văzut-o, iar chiria se apropie. Ăia care primesc de zece ori mai mult lucrează din ce în ce mai puțin. Și pe ei tot Dumnezeu îi ține. Dar dacă tu ai convenit cu El la opt bețe pe lună, nu-i vina Lui.

 

Știe El mai bine decât noi de ce avem nevoie.

Așa-i?