Este unica
imagine
Care se ivește.
Un zid de unul
singur,
Slab luminat, îmbietor,
Dar niciun simț
al camerei,
Nici măcar un
indiciu
De ce oare îmi
amintesc
Atât de puțin și
de limpede:
Musca pe care o
priveam,
Detaliile
aripilor ei
Strălucind ca
turcoazul.
Picioarele sale,
spre amuzamentul meu
Urmărind o fisură
–
O eternitate
În jurul acelui
eveniment banal.
Și nimic altceva;
și nicăieri
Unde să mă-ntorc;
Și nimeni
altcineva
Atât cât pot să
verific.
(Foto © Mitoș Micleușanu - mclsn.blogspot.com)
