Cine n-are părinți, să
nu-și cumpere. Același lazaret, aceeași miasmă de
embriogeneză. Pe Rai Sport, Slovenia-Belgia, volei masculin. Companionul de
salon se grăbește la toaletă. Prea târziu: face în scutec, îl scapă pe jos și
mânjește gresia. „Am murdărit tot”. Intră duduia care le aduce păpica. Îi
explic situația. Plus c-ar fi fost necesar un pampers curat. Probabil că
Giovanni făcuse și el așijderea, numai că nu i se dezlipise de la brâu.
Mobilizat la pat, treaba-i mai simplă.
Din camera alăturată, sunete stridente și un țiuit adânc ies prin porii
zidurilor, dând de știre că un semen de-al nostru are o criză. Un bărbat de
vârsta a doua stă în ușă și își șterge pleoapele. După câteva minute o femeie
cu poșetă din piele maro îi ia locul. Giovanni o solicită: „Domnișoara
frumoasă!... Domnișoara roșcată!...” Îi zic s-o lase-n pace, că e măritată. El:
„Eh! Doar n-o ating...”
Apare infirmiera-șefă, cu stetoscopul atârnat de gât (sau poate că-i
doctoriță), și le potrivește medicația. Intuiția îmi spune că-i româncă,
întrucât, deși observă că mi se-mpleticește limba când intenționez să rostesc
ceva în italiană, se zgâiește la mine cu ochii ei de olteancă prăjită la solar
și așteaptă să reformulez. Dacă s-ar auzi așa cum o aud eu, n-ar mai fi atât de
plină de sine. (Vai, nu cumva să afle colegii că e stranieră! Mergi fă d-aci!
Se simte de la o poștă.) Bătrânul o complimentează. Ea surâde. Însă când nu
vrei să-ți pierzi una dintre cele mai bine plătite joburi din societatea asta
mediocră, execuți orice grimasă fără să cugeți prea mult.
De dincolo, sunetele încetează. Rusoaica badantă, ce trebuia să se ocupe de
bătrână dispare și ea. Doar mirozna de căcat e cea care persistă.
