Ori a uitat Dumnezeu de mine, ori răbdarea
burlăcească n-a mai avut răbdare, că m-am apucat de iubit în luna mai, odată cu
venirea căldurii de oraș, tăcut și consecvent în sinea mea, tinzând spre inima
celei ce abia dacă-și amintește cum mă cheamă. Ori aerul stricat de primăvară e
de vină, ori vremea neastâmpărată din parcuri, ori banii care-mi părăsesc
buzunarele pantalonilor pe care-i schimb la fel de repede pe cât mi se duc
paralele prin terase cu măsuțe de sticlă, pe ceaiuri și cafele, pe băncile
cartierului plin, de cum s-a dezmorțit vremea, cu băieți și fete, și sticle de
apă minerală îmbuteliată, toată-n plastic, ca cerul dimineților azure, la
temperatura camerei în care stau, gândindu-mă la ea, încercând să dorm,
neputând defel, fiindcă nu reușesc să-mi liniștesc gândurile ce se aprind la
amintirea ei,
Cum râdea, cum mergea, cum își plimba degetele prin
părul ei electrizant și demonic, lung până la dunga imaginară a sfârcurilor, pe
care și-l legăna, cu delicatețea felinelor de casă, de la mijloc, și-l întorcea
spre vârfuri, ca o coadă de pește ce plesnește-n apă,
Ori soarele – dușmanul născut din noapte – mă
deochease, ori luna – amantă a nevroticilor – îmi turnase, prin ferestre, lumini
reci de-ngrijorare, că, atunci când mă străduiesc să-mi lipesc pleoapele,
femeia pe care o venerez, ca și când aș cunoaște-o de-o viață, mă trage de pe șoseaua
ce duce spre țara viselor, dar nu cu zâmbetele ei de baptistă ștrengară, ci,
dimpotrivă, cu zelul școlăresc al unei tocilare de a-l impresiona, prin
seriozitate, pe dascălul care o admiră, ieșită la tablă,
Părul ei negru se amestecă în fondul imens de
sticlă vopsită, iar rândurile de cretă, pierdute în colțul tablei, devin mottourile
unei posibile idile interzise. Ori poate ploile din ultima săptămână, ce au
făcut ca teii ce-mi străjuiesc aleea pe care merg la serviciu, unde-am văzut-o
pentru prima dată, să plângă-n râuri de lacrimi parfumate, și să-mi provoace
dureri de cap, catalizatoare de insomnii:
Gleznele ei, sub tivul blugilor cafenii. Coatele
ieșite-n afară, ca două aripioare laterale. Gropițele din obraji și urechile
ascuțite de forma frunzelor de fasole sălbatică, agățătoare, șucară... Privirile
din jur. Pasul ei de domnișoară...
