Cristian Bădiliță - „Jucați-vă mai des cu focul” (Editura Grinta, 2012)

 

Cristian Bădiliță nu este doar un fin cunoscător al literaturii patristice și al istoriei creștinismului timpuriu, ci și un autor cu o voce distinctă, destul de diferită de profilul său academic.

Cu un ton intim și meditativ, versurile lui poartă pecetea introspecțiunii veridice (spunem noi; burgheze, afirmă alții), înrudită cu jurnalul spiritual, observându-se influența formării sale universitare, dar fără să devină scorțoasă sau didactică.

În paginile acestei antologii, intuim mai degrabă inventarul peregrinărilor lăuntrice ale celui botezat în și cu numele ctitorului de jure al celei mai prolifice religii din lume, decât un borderou cu aserțiuni dogmatice și litanii sentențioase.

Cum era de așteptat, C. B. realizează un melanj de sacru și profan, îmbinând eufonic marote confesionale cu amănunte elocvente, „scandaloase”, ce zămislesc o poezie vie, ironică și, pe alocuri, ludică. El folosește un limbaj accesibil, uneori provocator (nu infime îi sunt devierile de la nucleul tematic sempitern înspre gratuitățile și capriciile stilistice periferice), nefăcând rabat de la imaginile dure și de la expresiile neprotocolare, pe care le reglează cu brio. În anumite ipostaze pare de-a dreptul iconoclast, pentru că „probează” virtuțile teologale/cardinale prin criză și revoltă – consecință a laicității sincer asumate.

Găsim, așadar, reminiscențe ale unei tradiții biblice/greco-romane și câteva împrumuturi moderniste, ce amintesc de scriitorii existențialiști și de lirica inter- și postbelică, unde erosul (distructiv și, deopotrivă, demiurgic) și corporalitatea (înălțătoare și, în egală măsură, decăzută) sunt asimilate cu o transparență morală deloc forțată sau cosmetizată.

 

 

Phaidros barbar

 

 

Noapte de vară roasă calm de molii,

Când mă prefac, iubito, -n vârcolac

Și îți trimit la întâmplare sólii

Cu mătrăgună albă să te-mpac.

 

Dar tu arunci cu sânii după iepuri

Și părul ți-l întinzi ca o potecă

Pe care ard șiraguri lungi de becuri

Multicolore, ca-ntr-o discotecă.

 

În zori abia adormi sub un platan

Cu frunzele uscate-n mahalale,

Platanul grec sub care an de an

 

Phaidros bea Murfatlar de vorbe goale

Și plin de vervă, ca un licean,

Vomită peste tandrele cigale.   (p. 28)

 

 

Viziune

 

 

Cuvântul acesta –

pește eucharistic

dansând

în cenușa acvariului.   (p. 93)

 

 

Dufy

 

 

Spune-my, Dufy.

Mama ey de Vyață.

Unde-y adevărul?

 

În ceață.

 

Spune-my, Dufy.

Mama ey de Moarte.

Unde-y nemuryrea?

 

Departe.

 

Spune-my, Dufy.

Mama luy de Yery.

Unde-y tympul?

 

Nycăyery.

 

Spune-my, Dufy.

Spune-my ca să ștyu.

E devreme?

E târzyu.

 

Atuncy, Dufy, spune-my, șy te las.

My se bate pleoapa.

E de rău?

 

Hélas!   (p. 183)

Lorena Enache - „pH 2.1” (Editura Paralela 45, 2018)

 

Nu voi întocmi o recenzie propriu-zisă (consider că dac-ar fi beneficiat de o corectură sadea, volumul ar fi fost unul decent), ci voi trece în revistă câteva dintre „micile” inadvertențe de redactare.

 

• „știu că îmi sunt cușcă și că mă suport umană” – p. 16.

 

???

 

• „nu sunt o femeie independentă/ decât în măsura de sută de votcă” – p. 20.

 

Ar fi fost mai natural: ...decât după (ce beau/consum...) o sută (un pahar...) de votcă.

 

• „...niciun pur nu face spumă peste chipul vostru/ uscați de taxe și impozite, trăiți albastru/ e vai și-amar de-o populație optimistă/ tristă în suflet, ca o curvă familistă” – p. 23.

 

a. Cine este purul/pura care nu se înfurie? Sau autoarea se referea la detergentul de vase – Pur? În cazul ăsta, care-i motivul utilizării degresantului...?

b. Definiți „viețuirea azură”.

c. „tristă în suflet” – Credeam că în creier.

d. Din ce pricină e mâhnită curva familistă? Cât despre populația optimistă și necăjită în același timp...

 

• „• (ușile volumul doi) am o problemă cu ușile/ ori nu le închid/ ori le deschid cu picioarele” – p. 24.

 

Noi, în schimb, n-avem dificultăți în a depista poezia – căci fie se observă de pe lună, fie n-o găsești nici cu microscopul.

 

• „în seara asta o să fiu tare și o să-mi scap telefonul în cada/ cu vanilie/ și picioare/ mozaic de cicatrici/ (...) negru și aproape gras/ (...)// în mine în seara asta o să fie curat/ până la nud/ (...) așa sunt eu de fapt/ adipoasă și vascularizată” – p. 27.

 

a. Presupunând că era tare/puternică, i-ar mai fi alunecat telefonul...?

b. Complimente pentru vană! Nici la Brico Dépôt n-au astfel de modele.

c. „aproape gras” – Preferabil, grăsuț.

d. „până la nud” – Am fi optat pentru o locuțiune mai acătării.

e. „adipoasă și vascularizată” – Ați identificat opoziția/inexactitatea?

 

• „...râd zgomotos ca o poezie supărată” – p. 29.

 

Iar cauza pentru care o poezie iritată/surescitată începe să hăhăie este...?

 

• „te-ascunzi de propria singurătate prin casă/ te-ncui în baie/ dar apocaliptic îți forțezi ușa/ și dai peste tine/ ghemuită în poziția fetală/ îți vine să-ți fuți picioare-n burtă într-una (sic!)/ urli la tine de sus în jos și faci pe nebuna/ privește-te-n perete și jură-te că nu ești goală” – p. 30.

 

NO COMMENT

 

• „...am avut sânge în vulvă să spun oamenilor/ că trag a pământ” – p. 42.

 

„[eu] trag a pământ” – Lămuriți-ne.

 

• „pielea mi s-a rarefiat...” – p. 43.

 

Mai degrabă: ...s-a subțiat.

 

• „tot cancerul ăsta de primăvară m-a înmormântat” – p. 44.

 

V-a adus și flori?

 

• „când nu îmi mai amintesc cum te cheamă/ vin ei și îți dau alt nume/ îmi smulg și mie numele tău roșu de pe obraji/ și când nu mai știu dimensiunea degetelor/ pare că ei dau noroc cu tine în altă lume” – p. 46.

 

Superbă strofă!

 

• „gustul laptelui/ metalic și hrănitor/ muls cu întreagă poezia gurii mele” – p. 47.

 

Mai curând: ...muls cu întreaga poezie a gurii mele.

 

• „întunericul/ ridicat ca un falus/ (...) mă spulber în rate/ îmi tatuez răsuflarea lui blaga” – p. 49.

 

• „degeaba până nu intri pe ușă/ eu toată păpușă te aștept/ aproape dezbrăcată/ pentru că oricum te îmbrac în fiecare zi clandestin/ aproape îmbrăcată/ mănânci carnea cu tot cu satin” – p. 55.

 

Cartea are 134 de pagini.