odihnindu-mă, iar sfatul unui amic mi-a bubuit în creier: „Las-o mai moale cu discursurile de birt”, fiindcă nu beau, nu fumez și (aici nu-l aprob) sunt zgârcit. Așa că am revenit de unde am plecat, în apartamentul, mai precis în bucătăria în care conversam despre ceea ce îmi relatase adineauri.
Cu un an în urmă, fără serviciu și căzut în
depresia celor care nu mai doresc să muncească doar ca să-și potolească mațele și
să-și plătească taxele, a fost ajutat de un băiat (nu-l cunoștea), care l-a găzduit,
necerându-i un sfanț. I-a dat o cameră, din cele două pe care le avea, și șase
luni, cât a locuit la el, nu l-a întrebat nici de sănătate.
Singura indispoziție pe care i-a creat-o a fost că
atunci când îl ardea patima, se trezea în toiul nopții, aprindea becul și
începea să se roage. Încăperile... alăturate, despărțite numai de un glasvand,
lumina pătrundea și-n odaia amicului meu. Dar în douăj’ de minute era gata.
După câteva nopți, se încumetă să-l chestioneze: Convertit
în perioada adolescenței, baptistul îl implora pe Dumnezeu să-i ofere o fată
pentru însurătoare, căci trecuse de două’ș’cinci, iar disconfortul resimțit atât din această cauză, cât și din pricina
ochilor acuzatori din adunarea bisericească, punea o presiune, din ce în ce mai
mare, pe sufletul lui.
Trecură lunile, amicul meu își găsise un job
agreabil. Nu după multă vreme, a auzit că tipul și-a găsit prințesa mult așteptată
și că (miracol providențial sau înțelepciune a hazardului) urma să se căsătorească.
─ Nu rugăciunile l-au ajutat în căutările sale, îmi
zise privindu-mă pe deasupra ochelarilor ce-i alunecau pe nas. În realitate, a
fost că a primit în casa lui un străin și că l-a găzduit fără să-i ceară nimic în
schimb. Acolo am mâncat, acolo m-am spălat, acolo am dormit..., încrețindu-și
fruntea și împingând-o spre mine.
─ Uite că s-a întors roata, spuse tot el, și am
ajuns în situația lui. În urmă cu o săptămână mi-a predat cheile. Unul de la țară...
Venise să-și caute de lucru și n-avea unde să stea. O prietenă a insistat să-l țin
la mine, până-și găsește. L-am cazat vreo trei luni. Acum e și el pe chirie.
─ Și... ți-ai găsit nevastă sau ai rămas cu rugăciunile?
știind că nici el nu-și pusese pirostriile și că vorbea, de ceva timp, cu o
pipiță.
─ Da’ de unde, ripostând într-o doară. Tot singur.
Eu și cărțile mele...
─ Vezi dacă nu te-ai rugat suficient! bătându-l pe
umăr și zâmbind.
─ Nu-i asta... și dădu pe gât halba pe care i-o
pusesem în față. Minunea dracului!... rosti, cu un ușor oftat, printre buze.
─ Era normal să se căsătorească. Minune este că, în
ciuda dificultăților, tu nu te-ai lăsat de literatură.
Amurgului îi mai trebuia câteva ore ca să acopere
orașul. Amicului meu, doar un pahar cu bere. În frigider aveam doar o doză, am
coborât, am mai cumpărat una, am urcat înapoi și i-am pus-o pe masă. N-avea niciun
rost să mergem la terasă.
P. S. Pe lângă băutură, îi place și să duhănească.
Fapt ce n-ar fi făcut decât să lungească povestea și să complice fraza; prin
urmare, l-am trecut cu vederea.
Și, cum toți prietenii mei sunt fumători, sigur
s-ar fi trezit unul să-mi reproșeze că l-am făcut să pară superficial în ochii cititorilor.
Mai bine să nu afle nimeni.
