pe la doișpe: zvelte
caravele... torpile din lemn dulce...
un ocean plin cu
scrumbii în descompunere
hrănind din pulpa
franjurată mamiferele acvatice
printre ancorele corăbiilor...
parâme pulverulente și
vele ierboase care-n
oricumul adâncimilor
n-au culoare nici
miros
ci gust
Ca o măsură de
precauție m-am exilat în ultima stanță
plimbându-mi cu
lesa nervilor optici ochii bulbucați
Vezica mai că-mi
explodează fremătând la fiecare
strop de ploaie ce-mi
ciocăne-n pervaz
Printre corăbiile
arse apare o fată... poetul o adoră
dar ea îi aruncă
pastile efervescente de nepăsare
și își ia zborul
Bye-bye fericire
Plictis
Deschid
frigiderul: doar greața și tristețea unei duminici
Fecioarele zbiară
babornițele se văicăresc
La finele
poemului oare când mai sosesc?
Anvelopele desenează
cărări purpurii
Telefonez unui
prieten ca să mă revolt
Nu acceptă: și-a
scos deja pantalonii scurți
la plimbare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu