(4) Din balconul meu de cleştar

relatez cu franchețe

 

E trecut de mijlocul lui iunie și încă n-am ajuns să mă întind

cu burta la soare

A trebuit să îmbrac hanoracul și să încalec indezirabilii pantaloni

lungi – fiindcă turna cu găleata și bătea vântul ăl mai nenorocit

 

Nu aveam chef însă mi s-a cășunat să merg la biserică

 

Poarta era ferecată iar încăperea era lipsită de orice suflare

Plecaseră în nu știu ce localitate cu ocazia habar n-am cărui

eveniment sărbătorit cu mai multă evlavie acolo

Așa c-am făcut cale întoarsă și am luat-o încet spre mall

unde le-am vizitat pe fostele colege de breaslă

 

Intrând în vorbă...:

Ce faci?

Bine. Tu?

Mă descurc. La lucru?

Cum se vede

Salariul?

Același

Vânzările?

Ca-n fiecare an

Șefa?

Azi e liberă

În rest?

La muncă ș-acasă

 

Îi zic că ne auzim mai târziu și-mi continui plimbarea pe

holurile stridente cu pereți de sticlă și fier...

trecând prin dreptul unui magazin... atent să nu mă împiedic

de trupșorul unui puradel scăpat din lesa bașoaldei ce se holba

la colanții unei domnișoare al cărei parfum se mai simțea în aer

 

(Creaturi mercantile lungindu-și gâtul după prima doamnă a

României... în vizită la o fabrică de cherestea flancată de

salahorii și strungarii pistruiați de rumeguș...

părul în falduri îi amețise pe toți – chiar și pe mine)

 

I-am înjurat în gând

 

Altă prăvălie replici identice

Noutatea era că se însoară: Condoleanțe!

Apoi am strâns-o în brațe. Mai că mi-au dat lacrimile

N-am întrebat-o în ce dată

Am plecat mai departe. Coșulețul cu reduceri beletristice

aflat în pragul librăriei cu dichis de la etajul doi și

cocleala aburindă a fast-foodurilor...

 

Cumpăr salut pe cine mai salut și demarez spre Vlaicu

Plouă – iar n-am umbrela la mine – pierd tramvaiul și o

iau per pedes sfidând Natura

 

Îmi zic Nu mai e mult și mă screm să cred

Tenișii fac spume bluza se lipește de piele

Noroc că am glugă

 

Dau să intru în scară și simt o mână pe umăr

 

O știi pe aia vărgată și pufoasă?

Da – îi răspund doamnei administratoare

A călcat-o autobuzul

Mutra i fu copleșită de mâhnire... cerul necurat se încovoia

peste blocuri

 

Urc pășesc în apartament mă schimb spălat... uscat...

și pornesc tembelizorul:

 

o tânără de douăzeci de ani a fost arestată sub acuzația de

dublă omucidere din culpă după ce și-a oprit brusc mașina

pe o autostradă intens circulată

ca să facă loc unei familii de rațe drăgălașe ce se rătăcise

ajutându-i pe motocicliștii din spatele ei să se izbească de

bolidul grijuliu cu forță brutalitate și imprudență

– stimați telespectatori – murind pe loc

...și condamnată la închisoare pe viață

 

Germania a fost pe punctul de-a fi învinsă la fotbal

de către o reprezentativă a Africii

Războiul Stelelor a fost desemnat cel mai bun film

al tuturor timpurilor

iar mâine – o spune cu umor prezentatorul – va fi soare

în orașul de pe Bega

dar în niciun caz în cel de pe Mureș

 

(3) Jurnal de Recepție. Clienta

Afară, norii grei se risipiră în soarele ce săgeta din ceruri spre viermuiala oamenilor care se-ntorceau acasă după o zi de datorii și de onoruri pierdute. A apărut din senin și m-a întrebat direct dacă poate să primească un act doveditor cum că a stat la noi: „Știi tu... chestia cu decontarea banilor”.

Desigur! Cu o condiție – explicându-i-o-n detaliu, nuanțe, unghiuri și poziții diferite, ca să-nțeleagă că și noi tre’ să câștigăm ceva de pe urma acestei acțiuni riscante. Așa-i politica..., așa e-n viață, așa-i peste tot.

Acceptă, dar se răzgândește. Nu mai pleacă. Vrea să rămână peste noapte, și-mi achită cu cardul personal.

Zice că vrea să vadă camerele mai întâi, așa că o duc prin trei-patru... curate, aerisite, doar la o sută patruzeci de lei, plus un mic dejun asigurat, dacă te-asiguri că te scoli până-n zece, donșoară, ca să nu-l pierzi și să ți-l mănânce alții, golind bufetul suedez de cașcavalul cu sălămior și de brânza de pe ochiurile cu pâine de secară..., dușuri cu apă caldă și rece la orice oră, da’ numa până mâine la 12:00 p.m., când se va face check-out-ul..., cu toate că poți să mai rămâi, însă am vrea să știm din timp, iar timpul costă parale... internet gratuit, frigider, televizor funcțional și, nu în ultimul rând, un aer condiționat de băiatul de la Recepție, adică eu, deși nu e cazul – n-avem cod roșu de căldură.

Le descui pe rând, gura îmi trăncănește-ntruna, și, cu mâna întinsă către obiectele din interior, i le descriu mai abitir ca-n emisiunile de teleshopping. Hăbăucă de-a binelea, își alege una cu vedere spre curtea în care își va parca mașina de serviciu, pe motiv că-i frică să nu se-ntâmple ceva: ea – fetița cu minijupă și acadea, răufăcătorii – incomensurabili.

Umăr la umăr, în sunetele tocurilor cui, coborâm pe scările marmorate de culoarea pielii pe care aș fi vrut să o ung cu un lapte de corp pentru bătrânețile pe care n-o să le prindem îngemănați, chiar dacă soarele va penetra cerul înnorat, iar temperatura va reveni în limitele ei normale, odată cu presiunea atmosferică de care o să ținem seama, ca să nu ne ia cu leșin și să uităm cum rudele oamenilor muncii din vremea aceea se vor întoarce, pe străzi identice, la casele în care au trăit ai lor frați, părinți și bunici, înainte de a-și da inevitabilul sfârșit în pântecele din care a început năzdrăvănia, cu mult mai devreme de-a mă naște, a trăi și-a povesti cum mâna ei unsuroasă, ce trecuse de sâni, părea s-atingă tavanul, iar acum aranjează prosopul înnodat..., un bandaj în jurul capului legănat dintr-o parte în alta, în timp ce pășește ca s-ajungă în pat..., cu genunchii la piept, scăldată de lumina pluricromă a ecranului.

Degetele îi alunecau pe coapsă, după care se apropiau de rozeta cu petale delicate la atingere, iar indexul aștepta să fie vârât... mijindu-și ochii de plăcere, continuând să intre și să iasă... lăsându-se pe spate, cu sângele zvâcnindu-i în tâmple, simțindu-se extrem de convenabil pentr-o noapte banală de pe lista lungă a itinerariului pe care-l avea de parcurs... cu picioarele flectate, masându-și mugurașul ivit pe limba umedă a dâmbului sacru – abisul insondabil, deci imposibil de cuprins cu mintea, darămite cu mâinile mele ce tremurau de emoție, gândind că stă singură-singurică în camera 102.

O să trec pe la tine, chit că n-am fost invitat. Iau și cheia de rezervă. Nu-ți fă griji. Îmi cunosc meseria.