Când trec podul Micălăcii

un roi de fluturi de mătase îmi frământă saliva din

cerul gurii și-mi vine să scuip   dar nu pot

Tramvaiul în care mă aflu n-are geamuri glisante știu că

mai am de parcurs jumătate din drum

mă uit la ceas și inhalând izul apei stătute de sub pod

știu cât e ora

 

Merg spre sau vin de la muncă și-s la fel de istovit în

ambele situații

Cartea îmi scapă din mână străpunge podeaua stratificată

trece printre traversele de beton armat... măruntaiele podului

apoi își deschide copertele așa cum o pasăre de pradă își

întinde aripile când atacă...

Oricum nu înțelesesem ce voia autorul

 

Mă uit în jos și văd crucea bisericii Maranata ce tronează

peste o parcare vastă goală...

Îmi amintesc că mâine (sâmbătă) voi fi din nou la muncă

și reușesc să-mi găsesc grade de comparație cu cel care a

murit într-o zi de vineri pentru ca fiii sâmbetelor să se bucure

de beneficiile consumismului de sabat

 

Poimâine voi fi iarăși pe linie parcarea se va umple pentru

două ore...

Ei o să-și pornească motoarele și o să-mi facă o vizită

– dovadă că fiii sâmbetelor nu sunt și fiii duminicilor

iar sămânța de pe coapsele părinților... restul ce nu se mai putea

șterge a rămas la fel chiar și după atâtea veacuri de botezări

și rebotezări

 

Mă gândesc la multe când trec podul Micălăcii însă muzica

grunge-oasă ce-mi urlă în timpane îmi spune să le arunc peste  

balustradă. Călătorii se uită la mine de parcă aș vorbi de unul

singur. Încerc să-i ignor. Întreb.... Primesc răspunsuri...

Încă o dată... ca să fiu sigur și ca un șahist experimentat

îmi găsesc portița de ieșire   chiar dacă nu primesc aplauze

 

Tramvaiul trece pe bulevardul Iuliu Maniu o cotește spre

Gara Veche recent renovată și brusc... cei care stau în picioare

se îmbulzesc ca atrași de-un magnet spre cabina vatmánului

Destul cât să mă pufnească râsul

 

Privesc pe geam și văd hora pestriță de inși cocârjați

ce înconjoară o fântână arteziană nefuncțională – așteaptă

miracolul

Un tort de ciment presărat cu țevi ruginite este admirat de

un grup de turiști tuciurii. Nu le vine să creadă că nu mai

curge. Nici astăzi nu vor putea să se spele...

Doar câinelui ce latră aiurea după mașini pare să-i convină

 

Privirea mi se așază pe cei ce-și butonează telefoanele

și pe tenișii mei crăpați

Fețe impersonale... cugetări mărețe...

Tălpile vor rezista până la următoarea stație. Ideile lor nu

 

Aud că podul e de fapt un pasaj rutier

Le zic să-și vadă mai departe de ecranele lor inteligente

dau volumul mai tare și încerc să mă adun pentru ceea ce-o

să vină

 

Se deschid ușile. Unii uită să coboare. Dar nu când trec podul

ci după