Undeva în lumea asta vastă

avea părul prins în cozi. era – of! – cum rareori i se dă

bărbatului să vadă când nu-i cu nevasta lângă el

iar eu eram obosit mai s-ațipesc pe scaun

 

conversa cu o prietenă despre dilemele existențiale

specifice vârstei

adolescente nepârguite 

 

neonul segmentului nostru de tramvai le evidenția chipurile

jenate de căutăturile mele ce nu reușeau să ajungă

unde și-ar fi dorit

 

cu căștile pe urechi detașat de ambianța ordinară

a transportului urban puteam visa că fetișcanele

vorbesc despre mine: că mi-au remarcat sprâncenele

stufoase barba nerasă și – ca pachetul să fie complet

unghiile de la picioare ce ieșeau din sandale

 

stațiile rămâneau în urmă în timp ce reptila metalică

de treij’ de tone înainta de-a lungul liniilor ca o prelungire

artificială a unui esofag imens... invizibil...

dar palpabil

 

crăiasa călătoriilor mele și-a tras omoplații înapoi

a pupat-o pe cea care urma să coboare odată cu mine

și-a aranjat rochia și a sărit de pe trepte direct pe plăcile

de ciment unde – surpriză! – nu o aștepta nimeni

 

nu tu cortegii de adulatori nu tu grupuri de followeri

nu tu șmecherași cu oferta de a o duce acasă în proțap

 

stația era pustie

așa cum și sufletul ei continuă să fie

 

ajuns acasă cu sudalmele între măsele căci la NonStop

n-au mai avut beck’s

aștept în dreptul cabinei de lift – fute-i-ar sfinții!

pe cei de la etajul zece

 

vârâtul cheii în ușă declanșează depresia

 

lumea e-o enormă pușcărie       îmi spun

deja mă simt mai bine

 

înjur din nou amintindu-mi că nici astăzi nu voi avea

apă caldă

deschid televizorul îl închid mă spăl îmi tai unghiile

și mă pun la somn

 

undeva în lumea asta vastă cineva a făcut la fel

încă un analgezic înaintea orelor de coșmar