Am stins chiștoacele
de o creangă. Tămâia lor puturoasă
ce ne înțepa nările
se ridica filigranând aerul în spirale
deasupra pădurii
ce jăruia în apus ca-ntr-un western
Doi cabotini sub
lumina orbitoare a reflectorului
ce puteau cădea
pradă omului cu un singur ochi din a cărui
odaie șutiserăm pachetul
de Carpați
Niște copii care
vor fi fost prinși cu mâța-n sac înainte ca
vigilenții cocoși
din ogrăzile vecine să-și termine
de cucurigat
amenințările
Naivi... ne-am îmbuibat
cu corcodușe crezând că nici
tabacioc n-am băut
și nici gura nu ne pute
⁕
După câteva zile
am aflat că iepurele cafeniu:
feblețea ta ochișorii
tăi boticul tău cu mustăți magice
s-a prăpădit din
cauza unei răceli netratate
Cuvintele au căzut
ca o cazma feliind pământul din
marginea lizierei
unde urma să fie îngropat
Ai fi vrut să rămâi
și tu sub talpa slinoasă a pârloagei
lângă Bunny
Îns-ai reușit să ieși
și să respiri
Multă vreme te-ai
învinovățit de moartea prematură
a șoșoiului
și credeai că țigările
fumate-n complicitate ar fi fost
motivul
Ai insistat să ținem
un moment de reculegere...
văzuseși într-un
film cu indieni... și să spun o rugăciune
În afară de Îngerașul nu știam mare brânză
Dar mi-am amintit
că triburile respective în ceremoniile
lor foloseau o țigară
imensă pe care o poșteau între ei
fără să-i vadă
nimeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu