„Pe tine, cea într-adevăr Născătoare de Dumnezeu,
te mărim”
În versiunea revizuită și comentată de B. V.
Anania a Noului Testament din ’95 găsesc o notă interesantă la versetul 25 al capitolului 1 din evanghelia
după Matei: „Și nu a cunoscut-o (el, Iosif) până ce ea (Maria) L-a născut pe
Fiul ei. Și I-au pus Acestuia numele Iisus”.
Redau nota:
„În limbajul biblic: a cunoaște (o femeie): a avea
legături trupești (cu ea). Evanghelistul e preocupat aici numai de faptul că Iisus
S-a născut din Fecioară (prin zămislirea de la Duhul Sfânt). Textul de față nu
atestă în mod explicit pururea-fecioria Mariei, așa cum ea reiese din restul
Evangheliilor și din tradiția Bisericii, dar nici nu o infirmă. Adverbul-prepoziție
héos
꞊ până, până ce, până când, are și semnificația de continuitate, perpetuitate
(Bailly). Verbul care o precede, ouk eginosken ꞊ n-a cunoscut-o
(redat în limbile moderne prin perfectul compus), este în original la
imperfectul durabil (Osty), adică exprimă o acțiune care nu se termină, care nu
are un capăt. Compară pe héos de aici cu cel din 2 Rg 6, 23:
[Micol] «n-a avut copii până în ziua morții ei»; Ps
109, 1: «Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut
picioarelor Tale»; Mt 28, 20: «Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până
la sfârșitul veacului»; Lc 2, 37: [Prorocița Ana] «văduvă până
la optzeci și patru de ani». În toate cazurile, héos nu semnifică un
capăt al acțiunii sau situației care-l angajează (că adică Micol ar fi avut
copii după moarte, că Fiul n-ar mai fi șezut de-a dreapta Tatălui după
înfrângerea vrăjmașilor, că Iisus n-ar mai fi cu apostolii după sfârșitul
veacului, că Prorocița Ana s-ar fi recăsătorit după vârsta de 84 de ani), de
unde rezultă fără echivoc că textul de față nu implică o legătură maritală
între Iosif și Maria, nici înainte și nici după nașterea lui Iisus”.
Un alt pasaj delicat – din care diverse forțe creștin-protestante
(și nu numai) încearcă să scoată ceea ce nu există (că, de vreme ce Moise a scos
apă din piatră seacă, ei de ce n-ar face o minune?) – este cel din capitolul 2
din evanghelia după Ioan: „Și Iisus i-a zis: Ce ne privește, femeie, pe Mine și
pe tine? Ceasul Meu încă n-a venit” (In 2, 4).
Pentru a înțelege mai bine ceea ce vreau să spun,
redau traducerea lui D. Cornilescu: „Isus i-a răspuns: «Femeie, ce am a face Eu
cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul»”. Din replica pe care o aplică Fiul lui
Dumnezeu mamei Sale ar trebui să reiasă distanța de nedepășit dintre cei doi și
(-n aplauzele fraților și surorilor de pretutindeni, care n-au de ce să ceară
sprijinul unei simple femei, unui subiect dispensabil după utilizare, unui
mijloc prin care Mai-Marele Cerurilor și-a atins scopul) atitudinea de
respingere necondiționată pe care suntem obligați să o avem față de așa-zisul
cult al sfinților și-ndeosebi (Haideți, să vă aud cum scrâșniți din dinți!) al
Născătoarei de (Să vă aud!) Dumnezeu. Nimic mai fals, după cum reiese tot din
versiunea lui Anania.
E drept, literal s-ar traduce prin: „Ce este mie și ție?”, care – citez din
comentariu – este un „semitism frecvent atât în Vechiul, cât și în Noul
Testament, întrebare care, de obicei, întâmpină o intervenție inoportună. În
cazul de față, ea e motivată prin sintagma următoare: «Ceasul Meu încă n-a venit»”.
Cât despre cuvântul femeie, aruncat
parcă din vârful limbii, citim că este o „adresare aparent ireverențioasă a
unui fiu față de mama sa, dar familiară în limbaj ebraic. Iisus o folosește
intenționat atât aici, cât și, mai târziu, pe cruce (In 19, 26) ca o rezonanță
a textului din Fc 3, 15-20, dar cu semnificație duhovnicească; așa cum femeia
Eva devine «mama tuturor celor vii», femeia Maria – «Eva cea nouă» – devine
mama lui Mesia și, prin El, a tuturor viilor din împărăția lui Dumnezeu.
Semnificația e atestată de faptul că Iisus (precum cel dintâi fiu din parabola
celor doi fii, din Matei 21, 28-32, n. m.) ascultă rugămintea mamei Sale de a-Și
începe aici și acum lungul șir al minunilor care-I adeveresc dumnezeirea”. Unde
mai pui că într-o traducere, să spunem, la fel de liberă ca cea de mai sus, fragmentul
din Ioan 2, 4 se poate traduce și prin: „Femeie, ce are de-a face asta (sau ăsta, lucrul acesta, faptul că nuntașii nu mai aveau vin) cu noi?”
În concluzie, putem să stăm liniștiți. Iisus n-a
pocnit-o verbal pe cea a cărei feciorii
și nașteri mai presus de cuvânt (împreună
cu Patimile Domnului) au rămas ascunse
prințului acestei lumi (Sfântul Ignatie Teoforul, ucenicul Evanghelistului
Ioan și a Sfântului Apostol Petru), pe cea care a născut credința și bucuria (Sfântul Justin Martirul și Filosoful),
pe cea care – spre deosebire de Eva, care a fugit de glasul Părintelui – a alergat la Dumnezeu (Tertulian), pe
cea care a fost sieși și întregului neam
omenesc pricina mântuirii (Sfântul Irineu de Lyon), pe cea pe care Clement
Alexandrinul, ca mulți alții, o numește Biserică.
Nu, nici vorbă de așa ceva. El a făcut doar ceea
ce trebuia să se facă, pentru ca oile să se separe (încă de pe pământ) de
capre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu