Se duc se întorc
fac opturi pe
linii ce-și întredeschid căile de sosire
și de plecare
Oamenii își agață
bagajele în ciupercile șinelor
se împiedică convoacă
sfinții se îndrumă și șovăie
apoi se suie în
aceleași compartimente soioase în care
s-au suit cândva
părinții părinților lor
Câte-un cheferist
cu obraji vineți proaspăt rași
iese și se proțăpește
pe muchia peronului
Revine după scurt
timp deschide ușa și dispare
Borvizul e sec lumea-i la fel
Donșoara cu șorț
gălbui pătat la margini se uită lung
la mine ca vinul
roz la apa de sifon
Ce-am făcut? și
rotesc capul
Țoiul e abisul ce
mă îmbie să-l strâng în palmă
Ortacul din colț a
ațipit
și nu poate să
depună mărturie că barmanița
nu mă are la inimă
Își clatină
fruntea și mâna când trenul urlă
Țoiul plonjează și
se sparge în zeci de cioburi
reduse la tăcere
de zgomotul locomotivei nemțești
fabricată la Arad...
suspensii înalte
Neagră la față
neslăbindu-mă din priviri
mâncată de vărsat
și de ne’mpliniri
un manechin din
vitrină bun de pus la intrare...
Cu ce-s de vină?
Din gura
camaradului iese o adiere de iască prăjită
în spirt albastru
de Mona
Exact ca ochii
săi închiși acum
Nu pot să nu mă-ngrijorez
știind că a luat pe datorie
O să mai prindă
pensia?
Poștașul nu sună
de două ori. Se încurcă cu soțiile
altora dar nu sună
El o știe
Stă singur în colțul
lui cu bărbia-n piept
Doarme și n-o
observă pe femeia ce mă țintuiește
Moartea în schimb
n-are grețuri
Îți bate și-n
ferestre la o adică
Chiar de e soare
afară... nu se reflectă-n pahar
Mușteriii se adună
la turtă comandă... mă întreabă
Răspund afirmativ
Se așază într-un
triunghi de râsete ciocnesc și înghit
Peste cinci
minute un val mi-i mătură pe toți
și mi-i suie în
trenul de Curtici
Cale liberă! Miros
de motorină. Rost de bani
Cineva a fost învins.
Nu pricepe
Io-s fascinat de
vagoanele azurii
ca cerul de deasupra
lor
Se pune să-și
numere banii...
Ce-ar fi să mă
ridic ușor
și să mă fac
pierdut pe lângă ele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu