E nebun nu e prost

încerca să ne explice întorcându-și mecla umflată de râs

la vederea celui rămas cu pantalonii pe vine care își evidenția

perechea de buci – în prelungirea cămășii creponate

fără nasturi – cu palmele lui osoase

 

Îl duce bibilica – comentă același bărbat ce-și îndoi genunchii

ținându-se de burtă fiindcă zevzecul își ridicase brațele

în hărmălaia mahalagioaicelor ce se lamentau... Dați-l afară!

iar el riposta cu Futu-vă neamu’!

 

Filmați-l careva și-l puneți pă iutub să vadă și dom’ primar

ce oameni are Aradu’ – babele urlă tramvaiul frânează...

rânjete... exoftalmii... insulte adresate dementului

 

Traversez... cineva sparge un geam... pași împleticiți...

îl scuipă pe vatman... se face că mai aruncă o piatră și

se pierde printre gardurile vii de peste drum

 

E nebun dar nu-i prost! și pe gât îmi urcă voma

’Șa-m-aș în gurița ta cu tona!

 

Iar tu filmează-n continuare să vadă și dom’ primar...

și pune-l pe internet

...ce specimen! ce culoare!

 

(4) Adesea mă gândesc la moarte

ca la zâzâitul elicei de răcire a PC-ului de la serviciu

ce toacă particulele de aer elementare faptului

secundar al existenței noastre

important numai din punct de vedere economic

să se-mbogățească alții

 

Orele sapă adânc în pământul de sub noi

 

Așteptăm să vină și să ne poarte în depărtarea atât de

apropiată a lui deja dar nu încă

anemia inerției de la care am plecat în momentul în care

am pornit computerul

 

Ne învârtim concomitent cu pálele de metal

aidoma unei orătănii ce compromite atmosfera echilibrată

prin gesturile ei meschine

jeturi împuțite agitate... scârnăvii întraripate

musculițe buburuze și molii ce par să se năpustească...

                          tornadă orizontală a obiectului muncii

 

Zzzzz!... în continuare și azi și mâine 

și n-avem ce să facem dacă vrem să ne primim leafa

ascultăm ne supunem. Mai este până dimineață

 

Încuiem ușa – în caz că adormim...

În vis regăsim lumina. Nu suntem singuri

Pretutindeni ODIHNĂ

 

– în enigmaticul tărâm al somnului pe care unii

îl consideră o preînchipuire a morții

iar noi o sursă de viață la care adeseori cugetăm

când ne trezim la moarte

 

De luni până vineri

weekendul am să-l las domnului domnilor stăpân

peste toate să-ți scarmene el lâna

și tămâiați cu surle și trâmbițe să vi se ude izmenele

de-atâta rugăciune

 

să cădeți morți de oboseală în pragul lăcașului

de închinare & stăruință cu limbile de-un metru... ținându-vă

de mână precum puradeii aceleiași mame... visând o lume mai

bună. să-ți fie mai mare dragul să te scoli dimineața

s-o accepți ca pe-o fiică            ...din tine și el

în veșnicele zile estivale

odihnă... nema grabă...  doar seninătatea unui concediu ce nu

se mai termină

 

rebecă cu blăniță eu mă zgârcesc la indulgențe când vine

vorba de adversari într-ale adorării

așa că te ridic îți spăl mutrișoara c-un pumn de agheasmă

te duc la mine zona gării complex de nefamiliști dezinsecția la zi 

voi aștepta să se facă 12 tu să-ți revii

din isteriile serale să-ți ungi toast-ul cu gem să bem o infuzie

de ghimbir să discutăm cu franchețe să auzim trenurile cum

sforăie să te bălăcești...

ș-apoi dacă-mi dai voie              să te tamponez c-un prosop

 

îmi trag taburetul... continui narațiunea...

sub pătură voi găsi o nimfă care își va deschide buzele ca

să-mi transmită că domnul poate ce noi nu putem

eu să o cred