(5) Din balconul meu de cleştar

îmi închipui că cineva îmi ascultă monologul

 

N-am mai scris de mult. Ce folos?

Când văd atâta material pe toate gardurile mă apucă un

sentiment asemeni unei tulburări obsesiv-compulsive

ce-și face cuib în inima celui care-și părăsește apartamentul:

patru camere două băi debara... dotate cu produse electronice

conectate la priză

etajul șapte al unui bloc-turn în care liftul nu funcționează

penele de curent sunt frecvente... instalațiile electrice

cedează...

 

Așa și eu mă joc cu aprehensiunile cotidiene

de-mi vine să mă întorc acasă înaintea tramvaiului ce ar fi

putut să m-ajute în acest sens

dar a trecut nepăsător... ca să-mi deschid dosarul cu ciorne

să aleg la întâmplare... să adaug cât mai multe rânduri...

că poate în acest fel voi scăpa de tensiunea psihică a

insuficientului și nimicului din viața irosită pe balcon

compunând balade neinspiraților pe care am încercat de-atâtea

ori să-i ignor

ca să pun și eu o țiglă pe acoperișul postmodern al templului

literadurii române

 

bănuind nu cât de mult vor suferi prietenii ci cât de puțin o să-i

bucure pe străini cuvintele scrise apăsat cu vârful peniței de

iridium

să vadă cu ce contribui la veșnica alipire a slovelor pentru o

cauză nobilă

aleasă cu migală de personajul ale cărui texte trasate pe nisip

au rămas până azi și-s lesne de recunoscut când vine vorba de

Cât? Cum? și Ce valoare? în fața forului celor o mie și una de

pereți burdușiți... din Biblioteca Județeană pe care am vizitat-o

de curând ca să-mi iau porția săptămânală de cultură

și ca să-mi las cererea de participare la concursul pentru

ocuparea postului de bibliotecar cu studii superioare

și tot tacâmul

că dé... numai înconjurați de-un ocean de litere pot unii să-și

înfrunte demonii

pe bărcile de salvare ale editurilor ce-i așteaptă cu brațele

deschise în caz că au ceva bani puși deoparte  

de parcă în urmă cu o lună tovarășii de muncă ai lui

Kafka râdeau de peripețiile tânărului funcționar Josef K

iar alaltăieri Visul lui Cărtărescu sau primul tom

din trilogia Orbitor era refuzat de mai toate editurile

bucureștene pe considerente de incompatibilitate

afectiv-estetică cu cititorii postdecembriști

 

Așa că n-am stat la chibzuială m-am apucat de învățat

că poate-i rost de ceva bănet pe partea cealaltă a biroului la

care am să stau și-am să meditez în timpul rezervat pauzelor

de lucru

la cele scrise pe data de 21 nov. anul alegerilor prezidențiale

când – după ce am terminat de urmărit în paralel

Vocea României și un Behind The Music dedicat Christinei

Aguilera – mi s-a umplut paharul defulărilor necesare

 

Am salivat din abundență mi-am pocnit degetele

de nerăbdare și dându-l pe gât am așteptat să urce

și să coboare cât mai iute prin vene

otrava nelipsită a creațiilor literare – aleanul

 

Albumul Christinei de pe YouTube îmi ține de urât

Mă uit la ceas. 3:59 a.m.

Am aflat că are un copil și ceva îmi spune că va mai

naște unul sau doi

N-a luat niciun premiu la Cerbul de Aur însă a primit

o stea pe Hollywood Walk of Fame

 

Mai puțin și vor răsări stelele și pe strada mea