2 Sfârșitul este aproape (continuare)

mi-am schimbat domiciliul însă nici aici nu-mi tihnește

tipul care m-a primit stă la calculator și conversează

cu „ibovnica” lui.                    de-o vârstă cu el

cel puțin așa are impresia aurel

îl las să se amăgească și mă fac că nu-i simt privirea sceptică

și scânteierea monitorului ce noapte de noapte veghează

peste somnul meu

 

în răstimpul celor 24-26 de ani ai săi n-a avut gagică

și poate din cauza asta...

că de când a dat de „domnița” cu pricina tastează

fără-ntrerupere

claviatura PC-ului în fața ecranului orbitor al chat-uirii

 

un energumen predestinat mântuirii ce-și roade unghiile

îndoliate și suspină

îi lansez de sub plapuma stacojie rafale interjecționale care-l

scurtcircuitează

îl înțeleg dar nu-l compătimesc. el strâmbă din nas

fi’ndcă nu-i convine

 

și-a făcut-o cu mâna lui. eu și alții ca mine ne-am

făcut-o de atâtea ori – pioni electroconductori pe o tablă

de șah cu deficit de regine

ne merităm soarta

 

nu vreau să iau parte la pasiunile lui

                                                 odrasla nimănui

 

sporovăiește cu o himeră de parcă în orele lor dialogale

fiecare secundă e o posibilă șovăială a celuilalt

 

oare ce-ar fi făcut mucenicul pantelimon?

ar fi buchisit pân’ la epuizare niscaiva broșuri dogmatice

ca să-și fortifice credința?

și-ar fi împuiat capul cu argumente pentru vremurile de

prigoană ca să nu i se zdruncine bioconștiința?

ar fi râvnit   în chip nelegitim   la unirea cu christ

într-un ubicuu protectoriu aspect aorist...?

 

încă un tânăr ce ar fi putut intra în the forever 27 church

club

îns-a murit la 28

 

arunc câteva vreascuri pe foc și închid ușa sobei

mă scufund în plăpumioară ca-ntr-un amnios cutat

în formă de bergamotă și aud cum îmi cad ochii în gură

precum antibioticele în pântecul sterp al unei cocote

ce le-nghite ca pe mentosane

 

e deja 02:00   iar el...   tot în veșnica chat-uire

cu spatele la mine își trage mucii în plămâni și tastează

râde în barbă aidoma cățelului muttley și mă suduie

știe că n-am ce să fac   îi îngădui ofensiva

bulangiul își recâștigă autoritatea  

 

îmi rulez pleoapele și-i spun:

 ̶  n-ați vrea voi... (’re-ați ai dracu’!) să vă calmați?

 

mă rog lui dumnezeu să m-asculte

 

se ridică și-mi zice pa! mă duc să-l văd

continuând să exulte

 

și-i urez călătorie sprâncenată.

Sfârşitul este aproape

ploaia a încetat

 

reîncepe:

rigolele se umplu cu resturi vegetale și ambalaje

de la mcdonald’s

pietonii aleargă într-aiurea cu umbrelele răsfrânte

ștergătoarele de parbriz dezertează

dubița de înghețată se izbește de zid

pruncii sunt strigați de la ferestre terasele își prăvălesc

obloanele

pe taxiuri înfloresc portiere

soarele pare să fi dispărut

e mai rece ca ieri

nu-nțeleg de ce cine ce a făcut

însă-i ok     nu mă mai jenează

a trecut.

nema serviciu biștarii pe terminate

laptopul e-n continuare stricat – acest poem îl scriu

de mână

 

mai ușor în kilogramele aspirațiilor mă prăbușesc

la întâmplare. dau slavă cerului pentru că trăiesc

e ziua sfântului pantelimon

bravo celui care a știut ce să facă în asemenea situații!

 

un veteran de război se plimbă cu nepoțelul

piciul își ridică tenișii cu pompoane arămii și se uită la mine  

e nedumerit: o carte ș-un caiet îmi stau în poală

un pix cu gel între dește

aceeași poziție pe care o aveam când copiam la școală

 

nu te sfii pruncule! așa ceva nu se caută prin părțile

astea

de s-ar prăpădi nu vor suna la poliție nu vor lipi afișe

nici nu-și vor da seama

 

la următoarea străduță bunicul tău va coti la stânga

tu după el direct în buricul bombei

îți va explica pe-ndelete care este treaba:

 

viața nu-i așa cum ți-o prezintă cărțile

ci o halbă cu zeamă de malț ce se consumă moderat

aici am venit și cu tatăl tău. adicția era la modă ș-atunci

se deprinde pe parcurs

trucul?

să ai o meserie bănoasă... apoi vin și plozii și nevasta

rece să fie dacă se poate

nefiltrată.

1983

Pentru că atunci a avut loc primul zbor

al Navetei Spațiale Challenger

și simțind că a sosit timpul am hotărât să ies la lumină

Fiindcă nainte de mine a fost potopul

și după ce burta mamei a fost cusută Al Pacino l-a

interpretat pe Scarface care prin Say hello to my little friend

n-a făcut altceva decât să-mi zică pe nume

 

Pentru că tata a avut un motiv în plus să fugă

la cramă: cineva urma să-i poarte chipul și nu se împăcase

cu ideea

Pentru că Aberdeen o învinge cu scorul de 2 la 1 pe Real

Madrid și câștigă Cupa Cupelor UEFA

care privită prin sticla de fund de borcan a Diamantului

cum era ea... purtată pe brațele păroase ale fotbaliștilor

trebuie să le fi lăsat o impresie puternică părinților

de vreme ce la fel m-au trecut din mână-n mână

când unul dintre ei era nevoit să plece la serviciu

 

Pentru că zvonul că „o chestie” numită Internet

preconizată a fi mai mare ca televiziunea

ar fi luat deja ființă i-a făcut să se scarpine-n urechi

să se delecteze cu ultima parte a serialului M*A*S*H

și să stabilească împreună cu alți 124.999.998

de telespectatori recordul pentru cel mai vizionat episod

al tuturor timpurilor

 

Pentru că la finele peliculei taică-miu a strigat:

Gudbai bă băieți! și și-a mai turnat un pahar

spre disperarea mamei

 

Pentru că Guvernul Poloniei a anunțat abolirea legii marțiale

precum și-o seamă de amnistii pentru prizonierii politici

iar pe coasta bine reliefată a Atlanticului Guvernul Conservator

al Angliei condus de Margaret Thatcher a fost reales

cu o majoritate absolută

chiar dacă judecând după proza dialogală a zeilor la care

mă-nchinam și care-și priveau Telejurnalul

la noi Comunismul era la modă și nu deranja pe nimeni

 

Mai era ceva legat de Michael Jackson...

 

William Golding câștiga Nobelul iar Louis de Funès și

Amza Pellea erau primiți cu aplauze la porțile Raiului

 

Anul în care Nichita Stănescu a dat literalmente

cu tâmpla de stele

iar atât Adrian Păunescu cât și Mircea Cărtărescu

ne-au învățat ce este iubirea

unul la Editura Albatros

celălalt la Cartea Românească

 

Lucruri secundare. Oricât aș încerca să cred...

nimic n-a evoluat

Căci în ’84 Bruce Springsteen ne-a mărturisit

că s-a născut in the U. S. A.

iar de-atunci lucrurile originale răsar doar la el

în bătătură

O poveste adevărată

din cortul de pe malul proaspăt curățat de alge al unei

stațiuni maritime și până-n terasa acoperită simbolic

cu pleduri de stuf

am avut vreo douăj’ de minute

 

cu picioarele goale... în bermude... brăzdam litoralul

fermecat de clementina siciliană ce se cocea la orizont

 

caldă acum mai abitir decât în crucea de foc a zilei

apa venea grijulie și nivela prin suluri străvezii  

craterele lăsate de tălpi

 

busturile albe se înălțau ca două tufuri calcaroase

în cătarea unui soare de august

 

doi camarazi ce se-ntâlneau pe coasta arcuită a mării

după ani de împărtășit e-mailuri

 

restul anecdotei e despre o fufă cu care s-au culcat

și pe care... nespus de mult

înainte ca ea să-i ușuiască – cocoși de lupte lipsiți de creastă

ca pe niște orătănii

 

priveau spre flota aeriană a pescărușilor guralivi  

necazul lor nu fusese paiul care rupsese spinarea cămilei

și nu – băieții nu deveniseră gay

 

chiar n-am idee de ce am adăugat acest amănunt

începusem să fabulez așa de frumos...

Lecţia despre poezie

                                                     după știți voi cine

se împrumută câteva versuri ce nu se mai citesc

dacă nu se-mprumută se smulg din imaginație și se

trântesc pe un site

se încadrează într-o mișcare culturală se fardează

cu inepții și se iradiază cu aplauze până ce poezia pare

perfectă

după care se contactează un critic literar de preferat un vechi

amic sau unul tânăr în devenire

se laudă poezia până la greață prin presă radio și televiziune

de către tine de către alții și mai ales de către cine nu trebuie

pe urmă se ia un editor și se publică într-un volum

pe copertă: o femeie despuiată titlul cărții și numele poetului

scris incorect

toți dar absolut toți vor spune:

 

ce poet grozav ar fi fost acesta de n-ar fi apărut

greșeala de tipar!

 

 

Viorel

n-are casă. locuiește pe unde nimerește

de obicei sub podul de la ștrand

 

până pe la 4:00-5:00 a.m. adulmecă chiștoace

p-ormă sucombă pentru vreo șapte-opt ore

după care învie și apare blegit și debusolat

cu mandibula în pioneze

 

se holbează la aceeași pereche de căști și pune

obișnuitele întrebări: la ce preț și dacă-s noi

 

n-ai tu lovele. du-te lucrează ș-apoi să revii

 

îmi cere un leu și pleacă la ale sale scârnăvii

mereu din ușă-n ușă mereu de parcă s-ar duce

pe pustii

 

și chiar se duce

 

se ceartă cu unul primește o lețcaie de la altul

„rugămințele” trec viața rămâne

nimănui nu-i pasă că e nespălat ca un câine

că azi-noapte cineva i-a furat salteaua

iar odată cu ea și cureaua

amu și de-ar vrea să se spânzure nu poate

ba ca-ncercat să se-nece dar nu știe să-noate

că „babtistu’” care-l cheamă la muncă

îi zice să se pocăiască

dar el pentru 7 lei pe oră nu vrea să trudească

și treb’e să existe niște soluții pentru el:

 

 ̶  cu cât îmi dai sony-urile?

 ̶  n-ai tu bani de ele viorele viorel...

 

Pilda bancnotelor

zis-ai că împărăția ta (sau fiul omului) este asemenea

unui cetățean care înainte să plece-n concediu și-a

încredințat averea celor trei slugi după cum urmează:

 

uneia i-a dat cinci bancnote alteia două iar ultimei

dintre ele doar una

apoi s-a dus strigându-le: „vă pup! pa pa!”

 

cu vorbele stăpânului încă-n urechi cea care căpătase

mai mult s-a pus pe treabă și folosindu-se de ceea ce

primise a câștigat tot atâta

la scurtă vreme servitorul care luase două parale

și le-a dublat

însă cel ce se alesese cu una (pentru că nu se pricepea

la afaceri) a săpat în pământ și a îngropat-o

 

după ce-a curs multă apă pe mureș a sosit jupânul

și-a început să le ceară socoteală pentru ceea ce li se predase

imediat cel ce avea zece bancnote a dat-o-n lauda de sine

că să vezi cine-i el și să nu crezi câți bani a făcut

cel cu patru... a ieșit la raport punând aceeași placă

beneficiind și el de bucuria domnului său

 

toate bune și frumoase pân-a apărut sluga cu o singură

bancnotă

care de frică să nu rateze invitația la bairamul angajatorului

s-a apucat să-l țuce-n cur mai abitir ca primele două

și înapoindu-i bancnota pe care o dezgropase cu puțin timp

în urmă nu s-a gândit să adauge bátăr 1% la valoarea ei

(să zicem de-o bere sau de-un pachet de țigări)

lucru care a costat-o enorm

 

nu numai c-a fost făcută în fel și chip și că i-a fost

luată bancnota (fiind oferită celei care avea zece)

ba a și fost aruncată în bezna cea îndepărtată

ca să se împlinească bocetul și trosnirea fălcilor

pe care nababul abia le aștepta

 

adică știa că-i sărac cu duhul (nu degeaba îi dăduse o bancnotă)

și nu l-a trimis la vreun training de angajare/reangajare...

(tot argatul e vinovat)

și a mai spus ca și când n-ar fi fost ocărât îndeajuns

că „celui ce are i se va da și-i va prisosi iar de la cel ce nu are

se va lua și ceea ce i se pare că are”

lăsându-i mască pe cei de față

 

mai bine nu-i dădea nicio lețcaie și cu asta basta!

ar fi fost mulțumit

iar dacă nu s-ar fi putut abține și i-ar fi înmânat acei bani

era firesc ca el – șeful lor – să secere și s-adune de-acolo

de unde slugoiul neghiob n-a putut să semene și să împrăștie

 

să zică mersi că nu i-a pierdut sau că nu s-a apucat de băut

după ce-a văzut cu ochii săi cum unuia i se dau cinci altuia

două iar lui... (ș’așa bătut de soartă) doar una

 

pă’ e și normal să cadă omu’-n depresie și să nu mai știe

ce să creadă și ce să facă

p’ormă să vină și patronul cu bălăcăreala

 

asta-i ispravă de om chibzuit?

să zică mulțam că nu i-a tras o cafteală

eu unul...

 

dar publicul vrea un alt final: trimite-l pe stăpân

întru-ntunericul cel mai din afară

la banii lui probabil că l-ar face să lumineze

 

adevărat îți spun: plângerea și scrâșnirea dinților

s-ar împuțina cu un om