Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

41.

Citeam din Alexei Homiakov (Biserica este una) și am realizat că ne botezăm copilul la o vârstă fragedă, deoarece prin afundare el intră în comuniunea Bisericii, primește moștenirea harică a celor care au crezut, înfierea mistică a Cerului, fraternizarea cu toți cei care zic Doamne, Doamne!, născându-se cu un nou scop, cu o altă menire, și sub niciun motiv n-avem dreptul să-i întârziem lepădarea de omul adamic și costumarea după moda hristică, fiindcă-i mai bine mai devreme, decât mai târziu. Dacă tot tre’ să se scoboare la iad (Romani 6, 4; Coloseni 2, 12; 1 Petru 3, 18-19), măcar s-o facă cât e mititel – chit că nu pricepe o iotă.

Soluția: nașii. Iar pentru hristoitia lor, pruncul va primi ce i s-a făgăduit, așa cum Isaac și Iacob au căpătat – garanție pe viață – de la părintele nostru Avraam. Prin ei pornește spre exit-ul beznei, cu speranța că n-o să se răzgândească, chiar dacă n-a făcut primii pași și se cufurește-n cristelniță – de frică. Și, din astă pricină, se grăbesc mami și tati să-și anunțe amicii și dușmanii (ai căror bani circulă), cu privire la încreștinarea boracului: țoale noi, pantofi de firmă, mașina la scară și închirierea localului în care o să aibă loc paranghelia de după. Căci părăsind tărâmul morții, n-ar avea de ce să se supere pe un dans din buric ș-o beție cruntă, mânca-i-aș fălcuțele lui! Iar peste trei zile ne-om reveni; mult mai bogați...; că ce-i frumos șî lu’ Ăl de Sus îi place.

Trupul lui Hristos, adică Biserica (1 Corinteni 12, 12, 27; Coloseni 1, 18), are acum un nou mădular (și cât de hinduistă e această frescă habar n-aveți), iar „Dumnezeu cunoaște și făptura care încă n-a fost zidită și aude rugăciunile și știe credința aceluia pe care încă nu l-a chemat din neant la ființă!” (p. 18) cam tot în direcția aia bate. Despre Unitatea Bisericii ≈ Coeziunea Divinității am mai auzit, că-n Ea sălășluiește duhul adevărului, de asemenea, că-i una, sfântă, sobornicească și apostolească, știe și baba Dochia, iar că certitudinea [ființarea] celor nădăjduite, dovada lucrurilor pe care nu le vedem se numește credință, ni s-a repetat la cursuri.

Doar că tu n-ai nicio probă, ci o imaginație mai mult sau mai puțin bogată și o teamă atroce față de abisurile erudiției – și-s sătul până-n gât de astfel de definiții și strategii teologale. Așa că trage odată patrafirul cela, turuie-ți poezia, bag-o cruce și lasă-mă-n plata lui Iisus!

Ceva ce-aș fi vrut să-i spun, dar nu mi-a îngăduit inima..., a intervenit rușinea... Oricum, totul pare atât de simplu pentru slavofili. La ce să te-aștepți de la ei?

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

40.

Rugați-vă ca Dumnezeu să vă dea momente de convertire – Pr. Arsenie Boca

 

Tot cu fratele N. Așteptam să ne vină rândul la spovedit. Mai mulți băieți, puține fete, stăteam roată și-l ascultam cum ne povestea. Zicea că Rusia are un nou sfânt – necanonizat, dar ce contează? Un tânăr ca noi (plimbându-și mâna prin fața noastră), ce nu s-a dat îndărăt când a fost vorba să propovăduiască cuvântul iubirii:

Niște sataniști i-au cerut să vină la slujbele lor (ei participând la liturghiile lui), să vadă dacă se teme și cine pe cine convinge mai repede. A fost de acord. Azi așa, mâine așa, el cu Hristos, ăia cu Satana, până-n dimineața în care l-au găsit țeapăn în pat – cauza: mai multe lovituri de cuțit.

─ Și asta-l face sfânt?

─ În caz c-a făcut-o pentru Iisus și nu pentru sine, nu văd de ce n-ar putea fi, mormăi N. Celui care-ți cere dă-i. Dacă te silește să mergi cu el o milă, tu mergi două. Nu-ți întoarce spatele! prinzând curaj. Că doar n-am spus-o eu: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă... Dați și-vi-se-va-da! L-au ucis din ură pentru Dumnezeu, deci e socotit mucenic.

─ Dacă nu...

─ Dacă nu, ce?

─ Și vise va da...

─ Păi eu ce-am zis? nesesizând aluzia.

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

39.

Veneam din Alfa, teologii lui pește prăjit și părintele S. Făcurăm sfeștanie, îl rugaseră niște cunoștințe și era musai. Unul dintre noi își pierduse căciula pe scări, nu consumase alcool, era o țâră zăpăcit, și ne-ndreptam spre mașină. Abia așteptam să pornească motorul, căci gerul înghețase deja vițelul în vacă, ca să se încălzească amărâta aia de Dacie, care nu pornea decât la a treia cheie sau împinsă.

Dracu’ știe de unde au apărut flăcăii, posibil fumați, probabil încă copii, ce n-au stat mult să gândească până să ne-njure și s-arunce cu bulgări de zăpadă. Le-am catapultat și eu câțiva, cu dedicație vocală, că nu puteam să stau ca prostu’. Fratele N. mi-a zis să nu-i provoc, că e doar o ispită. Dar se lecui după ce-l văzu pe tânărul sacerdot că-și ridică mâna în semnul crucii și că le transmite băiețașilor de cartier Sărbători binecuvântate.

 Așa-i când ești atât de strâmtorat, încât numai harul preoției ți-a mai rămas. A dat și el după ei cu singurul lucru pe care-l avea. Doar cei care dețin averi vor intra cu anevoie în Împărăție. Săracii, treacă-meargă. Noi eram fericiți că ne-am strecurat în mașină și că preacucernicul nu uitase să cumpere antigel.

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

38.

Cei ce vor moșteni împărăția sunt cei ce s-au întors la Hristos. Regatul rânduit lor de la întemeierea lumii. Nu ca o predestinare, ci fi’ndc-au săvârșit fapte bune: au dat de mâncare celor flămânzi, de băut, celor însetați, un acoperiș deasupra capului, celor străini, straie, celor goi, grijă, celor bolnavi și i-au vizitat pe cei aflați în temniță (Matei 25, 34-36), adică celor care, în nenorocirea lor, au devenit părtași suferinței umane asumate de Iisus – frații săi cei mai mici.

Trebuie doar să-L asculți, ca să ai aceleași intenții cu El și (prin consecvență & determinare) s-ajungi în eldoradoul promis tuturor, dar cucerit numai de cei care cred, nădăjduiesc și iubesc. Evident că nu-i nicio ierarhie a conceptelor și că unora le place să se joace cu ele. Toți ne putem salva, dacă ne îngropăm părerile și ridicăm statui celor din prezidiu: Tatălui, Fiului... și întregii adunări de sfinți, întrucât El nu se uită când dă (Har la kil pentru tăt norodul!), rangurile din cer nu-s ranguri, suntem toți fiii Lui, El e Dumnezeu, ființă pură, alea-alea..., piatra din capul unghiului, imposibilul posibil – când I te-nchini în duh și-n adevăr. În caz contrar, ai belit-o.

Dar ce nu face El pentru tine, cel crescut într-un oraș universitar, cafenele, baruri, librării, conferințe, asigurare medicală, bursă de studiu și alte detalii cotidiene? ...râuri de lapte și ciubere de miere pentru papuași și pentru zeci de milioane de indivizi ce visează la palate fermecătoare și bucate alese, căci optica lor mentală însumează o paranoia cât trei zigurate sumeriene, chiar dacă-s atât de reduși, încât li se vede sufletul, iar prezbiterul îi judecă prin prisma Cărții Sfinte, ignorându-i ca pe-o porție de caltaboși, într-o zi de post.

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

37.

„Și învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa” (Matei 20, 2)

 

Greșeala noastră este că nu mai vrem să muncim pe banii pentru care ne-am tocmit, fie că e un dinar, fie că sunt o sută. Doar că noi n-am primit nici atât, și suntem necăjiți. Vrem mai mult (ceva natural ființelor create după chipul celui mai bogat Zeu), însă ioc pomană. Ni se zice că sufletul contează, stomacul să mai aștepte.

Prin inegalitatea plății să-nțeleg egalitatea fiecărui babuin în fața lui Dumnezeu? Leafa e pentru aici, răsplată o să ai dincolo. Și, când ai s-o vezi, vei zice că douăzeci de cenți pe zi ar fi fost suficienți, la cât de formidabilă este. Încă n-ai văzut-o, iar chiria se apropie. Ăia care primesc de zece ori mai mult lucrează din ce în ce mai puțin. Și pe ei tot Dumnezeu îi ține. Dar dacă tu ai convenit cu El la opt bețe pe lună, nu-i vina Lui.

Știe El mai bine decât noi de ce avem nevoie.

Așa-i?

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

36.

Ieri, la conferința „Căsătoria ca moarte”. Azi, la facultate, tâlcuindu-ne din Cartea Facerii – invitatul nostru, părintele M. H.

 

Ce probleme au unii:

 

• În caz că ești preot și vezi că enoriașii tăi merg să se spovedească la altul, să te bucuri, căci și-au găsit un model demn de urmat. L-au văzut, în cele din urmă, pe Hristos (chiar dacă-n altcineva), Cel ce are cheie pentru orice inimă zăvorâtă (Matei 16, 19; Ioan 10, 1-5). Știind cât de ușor poți greși (când dai sfaturi), ar trebui să te simți ușurat la auzul unei asemenea minuni: L-au aflat pe Domnul. Să nu-ți fie ciudă. Dă slavă lui Dumnezeu și cinste celui care a reușit să se supună voii Lui, primind (nevrednicul de el) răspuns pentru fiecare.

• Noi purtăm chipul dumnezeirii în lăuntru (Facerea 1, 26-27). Iar pentru asemănare tre’ să tindem spre prototipul Hristos, Cel care, deși nu realizăm, este (în) miezul nostru (într-o formă tainică). Nevoința constă în a-L hrăni cu ce-I place Lui.

• Cu ce anume și cât de des? – aici, categoric, intră-n discuție Sfintele Taine, mai ales Sfânta Împărtășanie. Toate, niște legături între Ziditor și om. Nu formalisme, nu tradiții lipsite de duh sfânt (Ioan 4, 24; 6, 63).

• Unii nu-l cunosc. Sau poate că nici nu vor să cunoască acest duh (Ioan 6, 64).

• Oricum o luăm, e bine că oamenii au auzit de el, și că se duc (fie și-n altă parohie) s-asculte cât de frumos grăiește. Nu vă temeți! Dumnezeu își are instrumentele prin care lucrează. Ceea ce-ar trebui să te facă să te-ntrebi de ce nu ești unul dintre ele. De ce nu poți? De unde să-ncepi? Ce ți-a scăpat? Care este voia Lui pentru tine? Căci zice: Matei 21, 22; Ioan 14, 14; 15, 1-5 etc.

• Poate că vă sperie titlul conferinței, da’ cam așa e. Murind unul pentru celălalt, vom izbuti să ne mântuim. Ideile descriu o societate idilică, în care soții sunt călugări sadea: rugăciune dimineața, rugăciune la prânz, rugăciune seara, rugăciune noaptea. Și, firește, în intervalul dintre ele. Părintele își pictează tabloul: Sinaxa mănăstirii..., adică o casă de la țară. Familia strânsă lâng’olaltă în jurul patriarhului pensionar. Înainte de culcare. Toți, gură-cască. El le vorbește. După cazanie, se apropie ca să-i primească binecuvântarea. Ionel și Ionela vor ceva mai mult. Vor să fie siguri. Ea e din nou însărcinată. Bulă, prezent în sală, se ridică și-i zice lui nea H. că monahii nu fac copii. Conferențiarul se face că nu-l aude și visează mai departe la patul celor doi, îmbrățișați, cu metaniile la mână, zicând în șoaptă, dar destul de tare ca să nu se excite, Doamne Iisuse... Ascoriștii se șterg de bale și-și fac planuri. Oițele pasc... Florile cresc. Dumnezeu din cer veghează.

• Cineva întreabă de ce femeile care mergeau la martiraj străluceau, în mijlocul stadioanelor, cu o lumină asemănătoare celei de pe Tabor? Nu era mai OK dac-ar fi fost urâte? Suferința era mai mare, umilința la fel... Bulă nu reține întrebarea. I se pare ceva ireal. Răspunsul: Ele mergeau la nuntă, la întâlnirea cu Mirele. Era normal să fie gătite de sărbătoare. Păi care dintre voi ar merge la cununie îmbrăcată-n trening și fără machiaj? Plus că slava care le acoperea, înfrumusețându-le trupurile și sufletele (asta da rochie de mireasă!), atrăgea atenția spectatorilor, care, mirați că ele trec prin suplicii cu zâmbetul pe buze, se converteau, mărturisindu-l pe Hristos. Iată miresele! Iată mirii! Năzuind spre Cel ce s-a răstignit pentru noi. Iată Biserica!

• Acest lucru ne duce cu gândul la iubirea lor și iubirea noastră. Cum era atunci și ce-a ajuns astăzi. Câți dintre noi se ostenesc ca s-o plinească?

• Să ne sârguim deci să căutăm cele ale duhului, și p-ormă celelalte. Că ni se spune: „Căutați mai întâi împărăția Lui, și toate acestea vi se vor adăuga”.

• Aplauze.

(6) Psalm

Mai bună e-o zi lângă cel viteaz

Decât mii în anturajul profeților

 

Cică-n exil stai cu BMW-ul la scară

Aici ai doar scara

 

Burțile spun slava lui Dumnezeu

Iar tremurul mâinilor vestește tăria

 

Cât vezi cu ochii numai coji de semințe

Priviri goale și țigări

Nu mai e mult. Lupta-i pe sfârșite

Cu puțin timp în urmă dădeau lecții

Acum nimeni nu știe nimic

Sunt toți o apă și-un pământ

Dar nici alea nu-s pe gratis

 

Norii sunt plini. Așteaptă semnalul

Ei nu-l aud

Paharele se-nalță gurile salivează

Notei tale de plată se cuvine sfințenie barmane

Încă un rând!

(Foto © flickr.com, chrisfriel)