Elena Simion - „Părul de pisică” (CDPL, 2021)

Elena Simion spune ce are de spus, fără ocolișuri. Poeziile ei sunt planul de luptă al unei insurgente implicate în eterna conflagrație a celor două lumi (interioară & exterioară), poezii pe care le împarte cu o naturalețe înspăimântătoare, ca pe niște cocktailuri Molotov, fiecărui participant lucid la Marele Război de Eliberare. Rar mi-a fost dat să citesc un volum de versuri care să-și mențină forța magnetică pe întreg parcursul lecturii.

Aș zice că Elena Simion e cea mai bărbată scriitoare autohtonă pe care am cunoscut-o. Însă din teama de-a-mi fi interpretate greșit vorbele și de-a mi-o lua pe cocoașă, zic doar atât: cei hipoacuzici și cu deficiențe de vedere n-au nicio șansă să se-nroleze în armata celor 300 de pisici conduse de autoare.

Citind acest volum am auzit, de undeva din fundal, un râs vitriolant, care a despicat norii și i-a permis bătrânului Soare să-și rânjească dinții. Aici nu e niciodată vară, ci un perpetuu ger al Bobotezei. Într-o cameră închiriată, cu capul în jos și picioarele pe pereți, autoarea își notează conștiincios impresiile cotidiene.

Balade umoristice compun mai toate pipițele. Elena Simion nu le poartă trena. Eventual, coșciugul.

 

„nu e normal să suferi

de o boală psihică

e ok să o crești acasă, dar nu o scoate în public

aș spune la fel despre copiii urâți

dar cât timp suntem ipocriți

ei nu există”

https://cdpl.ro/produs/parul-de-pisica-elena-simion/

Lectură din volumul „La bella Italia” (3)

A treia lectură din volumul La bella Italia - antipoeme jurnaliere, volum apărut la Editura Tracus Arte/2021.

https://www.youtube.com/watch?v=LUaeAplThgc

Lectură din volumul „La bella Italia” (2)

 

O altă lectură din volumul La bella Italia - antipoeme jurnaliere, volum apărut la Editura Tracus Arte/2021.

https://soundcloud.com/edituratracusarte/lectura-din-volumul-la-bella-italia-antipoeme-jurnaliere-de-andrei-codrin-bucur

https://edituratracusarte.ro/2021/06/03/lectura-din-volumul-la-bella-italia-antipoeme-jurnaliere-de-andrei-codrin-bucur-2/

Lectură din volumul „La bella Italia” (1)

Lectură din volumul La bella Italia - antipoeme jurnaliere. 

Volumul a fost desemnat câștigător al Premiului „Budila-Express” în cadrul Concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a VII-a.

https://www.facebook.com/editura.tracusarte/videos/482969266351831/

https://edituratracusarte.ro/2021/05/31/lectura-din-volumul-la-bella-italia-antipoeme-jurnaliere-de-andrei-codrin-bucur/

Jurnal 2018 (5)

...precum și noi am iertat greșiților noștri. Azi plec mai repede, vreau să ajung la librăria La Feltrinelli. 8 euro și 41 de cenți, toate romanele și povestirile lui Kafka. 3, 60 Originea Speciilor de știți voi cine.

În spatele mallului, un boschetar doarme cu genunchii înmuguriți dintr-un gang și cu spinarea lipită de ușa din dos a unui magazin. Lângă el, o sticlă de bere; lângă mine, altă sticlă de bere; ambele goale. Trei chiștoace de culoarea dovleacului și o flegmă uscată pe jumătate. Traseul artistului în amurg.

Apare Poliția Locală, îl roagă politicos, ca de la tovarăș de beție la tovarăș de beție, să se scoale. Cu mine nici angajatele de la Bancpost n-au vorbit așa.

Când urc scările spre parcare, prind din zbor conversația celor două moldovence cu fuste scurte și sâni debordanți:

─ Ăsta nu-i vecinul nostru de la Conegliano? referindu-se la cel cazat la Hotel Clorofila.

─ El e, și-și pune mâna la gură.

─ Păi și umblă p-aci?

─ Se pare că da.

 

Nu găsesc o bancă unde să-mi hodinesc oasele și să răsfoiesc volumul de poezii (Jacques Prévert, ediție bilingvă) pentru care am achitat o sumă rușinos de modică, prin urmare mă îndrept, în adierea canalului navigabil ce se varsă în laguna venețiană, spre spital.

 

Moșulică iar vrea să meargă la veceu, zice că are demnitate... și că peste anumite lucruri nu trece nici dacă se scoboară Hristos din Cer. Adică nu acceptă să-și dea drumul în scutec.

─ De ce mă faci să blestem?

─ Domnule Giovanni, asta e politica doctorilor.

─ Șșșt! – punându-și degetul arătător strajă buzelor. Ei nu tre’ să afle.

 

N-am voie să-l las să se ridice. Se înfurie, urlă, dă din picioare. Vin pe rând infirmierul, medicul, asistenta: „Funduțul într-o parte. Așș...a. Ne luăm vitaminele...” După 20 de minute se calmează, după 40 trage la aghioase.

Mi-e milă de el, însă și de mine. Încă o noapte pe care mi-o petrec aici fără să primesc o lețcaie. Am înțeles că nu mai vor să-l ducă acasă (ceea ce-ar fi însemnat c-aș fi putut să-mi continui munca), ci la azil. Aceeași poveste: nema lovele. Deci nu miroase a bine. Dar ce miroase bine în lumea asta în care cei care ne-au abuzat de mici sunt chiar Zeii?

Mortua Est (fragment 4)

we all go a little borderline sometimes

 

ai mei n-au avut aparat video. amintirile s-au derulat

mereu pe ecranul lăuntric

la Gherăiești... Terasa Parc... sau bucătăria unei mătuși

de-aici îmi scot io câte-o trufanda literară

memoria e insațiabilă și ironică...  se încăpățânează să dăinuie

spuneai că o să merg la dracu și-o să scornesc haikuuri

pentru cei care o să le priceapă     (tu nefiind printre ei)

normal

căci ai nevoie de studii acreditate și de articole girate de

cele mai erudite minți academice

de-aia ți se zbârlește fofoloanca la murmurul unor locuțiuni

neuzitate în limbajul curent

până nu verifici fișa de funcționare a motorului nu te urci

în barcă

e avantajos să visezi       și fizicienii visează     my love

poetul ăsta încă refuză și ascultă pe repeat înregistrarea

de pe reportofonul găsit într-un salon de spital

un infirmier s-a apropiat de un muribund i-a prins obrajii

în menghina palmelor și-a rostit fluent ca o adiere lină de vânt:

nu-ți fie teamă! n-ai pierdut nimic

(Foto © flickr.com, PAUL CASSAR)

Jurnal 2018 (4)

În nopțile clinice, de planton stau fie două infirmiere, fie doi infirmieri. De teamă să nu-și dea cu sacâz, protocolul spitalicesc nu permite un băiat și-o fată. Bunica din camera 410 vorbește în somn (pentru ea lenitivele sunt ca și cum n-ar fi), o invocă pe maică-sa, pe Elsa, spune că a isprăvit ceea ce avea de făcut, poate să vină s-o controleze, apoi îl strigă pe Roberto. Tipul cu mustață stufoasă și chelie, ce veghează și el la căpătâiul unui moșneag, îmi zice c-o tulește la parter să fumeze o țigară și să bea un caffè, sperând (când va reveni) să n-o mai audă cum răcnește.

În 408 septuagenara Francesca dorește să i se schimbe pampersul. De pe culoar pot să-i văd piciorușele subțiri, strânse aluziv într-un unghi de 30 de grade. Flăcăii din tura nocturnă își îndeplinesc meseria: o dezmiardă cu șervețele umede, parfumate... După o oră vor trebui să intre din nou la ea. Cred c-o face dinadins.

Vecinul de salon, al cărui nume îl știe numai Dumnezeu, are probleme cu prostata. Adineaori a mers să se ușureze, iar când a ieșit de la toaletă cocoșelul i se bălăbănea slobod. Se trântește-n pat, își trage așternutul peste șale, rămâne cu ciolanele dezvelite și rostește pe un ton comic și impersonal: „Oricum urmează să-mi facă injecția”.

Luminile din încăpere sunt stinse. Pe coridor îs aprinse doar lămpișoarele pătrățoase de noapte. Ne înfățișăm ca o adunătură de neputințe ce chicotesc imbecil la zvonurile despre un paradis pierdut sau despre unul în care cică am putea să ajungem. Credința și nădejdea sunt cele 75 miligrame de Herphonal înainte de cină. Iubirea e întâi și-ntâi iubire egoistă. Cel de lângă tine delirează cu voce tare. Tu adaugi 25 mg.

Se zice că Freud a descoperit ceea ce-a descoperit, analizând comportamentul unor oameni bolnavi cu capul. Dacă ar fi stat în locul meu, rezultatul ar fi fost mai tragic.

 

4:53 a.m. Secția de geriatrie. Cocârjat.

Cu fruntea pe speteaza scaunului din față.