Le-a zis așa ca să nu-și piardă dulceața spirituală pe care au dobândit-o
la aflarea veștii că fratele lor, Iosif (cel pe care ei îl vânduseră pe douăzeci
de arginți), trăiește, bașca are să-i scape de foamete și de sărăcie. Cu alte
cuvinte, după ce m-ați aflat, după ce v-a trecut teama legată de fratele mai
mic, Veniamin, și, implicit, de starea tatălui vostru, după ce am plâns cu voi și
ne-am mărturisit unii altora, după ce ați conștientizat greșeala (Facerea 44,
16, că tot vorbirăm de spovedanie), după ce v-ați bucurat împreună cu mine, după
ce neajunsurile voastre au fost risipite, iar acolo unde era puțin acum e cu
prisos, și unde a fost întuneric acum
este lumină – după toate acestea, să
vă certați pe drum!?
Mai bine vestiți că eu sunt viu și sunt „ca un tată
lui Faraon, domn peste toată casa lui și stăpânitor peste toată țara Egiptului”
(Facerea 45, 8).
Când Faraon a grăit către Iosif: „Luați-l pe tatăl
vostru, luați-vă familiile, veniți la mine și vă voi da tot ce e mai bun din țara Egiptului și vă veți hrăni cu grăsimea pământului”
(v. 18), a preînchipuit ceea ce urma să spună Hristos: „Atunci Împăratul va zice
celor din dreapta Sa: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția
cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»” (Matei 25, 34).
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul
lumii!” (Ioan 1, 29); „...în cartea vieții Mielului înjunghiat [ucis într-un mod violent] de la întemeierea lumii” (Apocalipsa
13, 8); în cartea Bisericii – cartea corpului Său (meta)istoric, plinătatea (πλήρωμα) Celui Ce pe toate întru
toți le plinește (Efeseni 1, 23).
Cum se poate moșteni acea împărăție gătită nouă la
conceperea cosmosului (κόσμου)? Având
grijă de cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu către noi, și anume harul
Duhului Sfânt. Nu că el și l-ar lua înapoi, însă dacă nu-l dobândim aici, nu-l vom putea avea nici dincolo. Un exemplu în acest sens îl întâlnim
la evanghelistul Luca în parabola bogatului nemilostiv și săracului Lazăr. Ni
se pune că după ce a murit, ajungând în văpaia hadesului, bogatul îl roagă pe
Avraam să-l trimită pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă, ca să-i răcorească
limba. În cazu-n care ar fi făcut abstracție de cei doi (ca și cum ei ar fi
fost ispita din ceasul al 13-lea) și ar fi cerut milă (nu apă) Părintelui
Ceresc (încercând să-nduplece hotărârea divină cu armele dumnezeirii), el ar fi
primit ceea ce ar fi cerut. Dar cum în viața lui terestră el s-a preocupat doar
de trup, n-a fost în stare să rostească acele cuvintele salvatoare. Chiar și în
chinurile iadului fiind, lui i-a păsat de carne
mai mult decât de suflet.
