Ieri, la conferința „Căsătoria ca moarte”. Azi, la facultate, tâlcuindu-ne
din Cartea Facerii – invitatul nostru, părintele M. H.
Ce probleme au unii:
• În caz că ești preot și vezi că enoriașii tăi merg să se spovedească la
altul, să te bucuri, căci și-au găsit un model demn de urmat. L-au văzut, în
cele din urmă, pe Hristos (chiar dacă-n altcineva), Cel ce are cheie pentru orice
inimă zăvorâtă (Matei 16, 19; Ioan 10, 1-5). Știind cât de ușor poți greși (când
dai sfaturi), ar trebui să te simți ușurat la auzul unei asemenea minuni: L-au aflat pe Domnul. Să nu-ți fie ciudă.
Dă slavă lui Dumnezeu și cinste celui care a reușit să se supună voii Lui, primind
(nevrednicul de el) răspuns pentru fiecare.
• Noi purtăm chipul dumnezeirii în lăuntru (Facerea 1, 26-27). Iar pentru asemănare
tre’ să tindem spre prototipul Hristos, Cel care, deși nu realizăm,
este (în) miezul nostru (într-o formă tainică). Nevoința constă în a-L hrăni cu
ce-I place Lui.
• Cu ce anume și cât de des? – aici, categoric, intră-n discuție Sfintele
Taine, mai ales Sfânta Împărtășanie. Toate, niște legături între Ziditor și om.
Nu formalisme, nu tradiții lipsite de duh
sfânt (Ioan 4, 24; 6, 63).
• Unii nu-l cunosc. Sau poate că nici nu vor să cunoască acest duh (Ioan 6,
64).
• Oricum o luăm, e bine că oamenii au auzit de el, și că se duc (fie și-n
altă parohie) s-asculte cât de frumos grăiește. Nu vă temeți! Dumnezeu își are
instrumentele prin care lucrează. Ceea ce-ar trebui să te facă să te-ntrebi de
ce nu ești unul dintre ele. De ce nu poți? De unde să-ncepi? Ce ți-a scăpat? Care
este voia Lui pentru tine? Căci zice: Matei 21, 22; Ioan 14, 14; 15, 1-5 etc.
• Poate că vă sperie titlul conferinței, da’ cam așa e. Murind unul
pentru celălalt, vom izbuti să ne mântuim. Ideile descriu o societate idilică, în
care soții sunt călugări sadea: rugăciune dimineața, rugăciune la prânz, rugăciune
seara, rugăciune noaptea. Și, firește, în intervalul dintre ele. Părintele își
pictează tabloul: Sinaxa mănăstirii..., adică o casă de la țară. Familia strânsă
lâng’olaltă în jurul patriarhului pensionar. Înainte de culcare.
Toți, gură-cască. El le vorbește. După cazanie, se apropie ca să-i primească
binecuvântarea. Ionel și Ionela vor ceva mai mult. Vor să fie siguri. Ea e din
nou însărcinată. Bulă, prezent în sală, se ridică și-i zice lui nea H. că
monahii nu fac copii. Conferențiarul se face că nu-l aude și visează mai
departe la patul celor doi, îmbrățișați, cu metaniile la mână, zicând în șoaptă,
dar destul de tare ca să nu se excite, Doamne
Iisuse... Ascoriștii se șterg de bale și-și fac planuri. Oițele pasc...
Florile cresc. Dumnezeu din cer veghează.
• Cineva întreabă de ce femeile care mergeau la martiraj străluceau, în
mijlocul stadioanelor, cu o lumină asemănătoare celei de pe Tabor? Nu era mai
OK dac-ar fi fost urâte? Suferința era mai mare, umilința la fel... Bulă nu reține
întrebarea. I se pare ceva ireal. Răspunsul: Ele mergeau la nuntă, la întâlnirea
cu Mirele. Era normal să fie gătite de sărbătoare. Păi care dintre voi ar merge
la cununie îmbrăcată-n trening și fără machiaj? Plus că slava care le acoperea,
înfrumusețându-le trupurile și sufletele (asta da rochie de mireasă!), atrăgea
atenția spectatorilor, care, mirați că ele trec prin suplicii cu zâmbetul pe
buze, se converteau, mărturisindu-l pe Hristos. Iată miresele! Iată mirii! Năzuind
spre Cel ce s-a răstignit pentru noi. Iată Biserica!
• Acest lucru ne duce cu gândul la iubirea lor și iubirea noastră. Cum era
atunci și ce-a ajuns astăzi. Câți dintre noi se ostenesc ca s-o plinească?
• Să ne sârguim deci să căutăm cele ale duhului, și p-ormă celelalte. Că ni
se spune: „Căutați mai întâi împărăția Lui, și toate acestea vi se vor adăuga”.
• Aplauze.
