a venit
toamna. depresie recurentă
aceleași faciesuri buhăite ale bipezilor ce mă tracasează
doar pentru că-s obligat să-i ascult
aceeași cocleală din respirația fiecărui taximetrist
la negru
ce intră ca să-și piardă vremea cât timp i se adună
de o cursă dus-întors spre curtici
aceeași lumină crudă a sfintei slave a neoanelor din
tavan
aceeași verticalizare același
du-te-vino
aceleași bună ziua și la revedere
și ploaia de sudalme la adresa lor
hârtii pe jos prețuri de tipărit tăiat lipit
nu trăncăni! nu sta! trudește!
că de muncit... nu ducem lipsă
în ziua de salariu îmi fac o ditai crucea
de la frunte pân’ la sulă
și se rezolvă
după aceea urlu cât mă țin plămânii ca cei din jurul meu
să creadă că e tot ce-aș fi putut jindui de la viață
iar când moartea mă inundă socotind că m-am mințit
suficient
mă duc să-mi plătesc datoriile pe care nimeni
nu mi le-a iertat
și-apoi cu inima cât un purice mă fofilez
pe facebook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu