Îl vedeai cum pipăie pereții căptușiți cu rocă
albastră, cum îi atinge cu palma sa murdară, de la varul șmirgheluit ce
plutise-n încăperea vizată de multă vreme, încă de când a stat în fața blocului
și-a privit spre etajul la care urma să pregătească pasta ce-l va ajuta să astupe
rosturile dintre plăci, dar și crăpăturile subțiri și nevinovate ce aveau să se
ivească la-mbinarea feliilor de rigips cu model abstract de peisaje bidimensionale
proprii muncitorilor în construcții, și cum se gândea că o să pătrundă în
apartamentul femeii care-l plătise în avans, pentru că-l cunoscuse, înainte
de-a muri, pe tac-su, și, nainte de-a se mărita, pe mă-sa, care ar fi fost
mândră de fiul ei remunerat la negru, cu părul lui creț, înăsprit de praful și
de pulberea de calciu, ca o ceață prin care-și trecea câte-o mână, ca să pară
că s-ar implica în atmosfera de îmbălsămare a pereților ce-i vor luci în față,
se gândea, și se va zări, neclar și plinuț, reflexia lor de după-amiază, timp
de clipe neștirbite și autentic simțite pe propria piele, cum o să-l prindă
ca-ntr-un năvod aruncat la mică distanță și tras, cu toată puterea, spre cel (cea?)
care l-a zvârlit pentru a-l aduce cât mai aproape, lipindu-l, dacă se putea, de
murii cleioși ai camerei pe care era obligat s-o renoveze, fără protecție
manuală, cu mănușile cauciucate înfipte în buzunarul de la spate, atârnând ca o
coadă blegită de măgar, cu două tricouri, lăsând impresia că transpiră în aerul
dens și colburos că-l puteai amesteca cu creionul de tâmplărie pe care-l
foloseau mulți lucrători, deși nu erau tâmplari, ci simpli și onești traficanți
de faianță și gresie, alteori și de scule folosite ca să-și facă treaba, achiziționate
pe sub mână sau găsite pe podelele altor locuri de muncă, ascunse sub câte-un
sac golit de ciment,
Și cum nu se cădea să refuze o așa de bună ofertă,
ce la-nceput le dădea bătăi grăbite de inimă și dureri scurte de stomac, le-au
luat, nemaistând pe gânduri, ca și când ar fi răpit un copil de bani gata pe
care l-ar fi pus imediat să producă, și nu ar mai fi așteptat banii de
răscumpărare,
Și cum se așeza cu obrazul lângă foița de tavan
fals ce avea să fie montat, piesă cu piesă, deasupra corpului său de agent de
iluzii, cum o măsura din privirile-i uscate de-o nerăbdare animalică, cuprinzând-o
cu brațele sale păroase și albite, cum o ridica, ținând-o bine, o mai ridică puțin,
cât să-i treacă de umeri și să nu-i scape din aria sa vizuală, înc-un pic, ca
s-o înalțe spre nasul la care nici că-i va ajunge cineva, după ce-o să le-mbine
pe toate, oricât s-ar strădui să descopere oarecări analogii dintre o mână
blindată cu o bormașină ce turuie și perforează un perete, a cărui replică, la persistența
omului, e o tuse seacă de resturi cărămizii cu dâre de vechi tencuieli nereușite
și câteva firicele de ulei, folosit la îndepărtarea umezelii murale, care și-a ținut
promisiunea până-n momentul în care s-a desfășurat, trepidant, între un burghiu
ș-un perete,
obiecte ce nu țineau de existența lui, ci de persoanele
care le construiseră, câștigând ceva bani din vânzarea lor, și-o mână,
îmbărbătată de-un ideal, ce mângâie un chip blând de femeie, care nu se lasă cu
una, cu două sedusă și răpusă de amorul unui pierde-vară, fie el cu experiență
evidentă în ceea ce face sau ar fi vrut să facă, se gândea, stând înaintea
monolitului cu zece etaje separate de nouă bucăți lungi de beton împletit cu
fier, reci ca stropii unei ploi de iarnă, cugetând la cum își va procura bucuria
esențială pe care mulți dintre cei ce nu erau ca el o găseau la tot pasul, când
tastau un număr de telefon și discutau în vederea unei eventuale întâlniri la
cină, dintr-un viitor ce reușea să-l dezamăgească încă din prezent.
Scoase limba oțelită din carnea solidă a zidului,
lăsă să i se apropie mâna de coapsa dreaptă, și oftă cu ecou – plin de praf și
de nenoroc.
