hai vino iar la Cărtărești să vezi cât e de bine
o să-mi iasă aburi din piele la gândul c-ai să vii
vom fi împreună retrăind ca pe vremuri senzații
debordante de amor disperare și grevă
ambetat de selfinducții și de cauzalități inelar-pozitive
îmi înfășor pe mână un lujer crud de drácilă
sârmă ghimpată ce picură grăsime
osânza paniculată a sfungatelor cu ardei și ceapă
din mic-dejunurile de dincolo de nopțile
de folíi chermezice cu rom cole mirinde și șprițuri
galbene de Odobești
și strâng tare ca să nu ratez filmul
pân’ la os
și să nu te pierd în undele alizeelor
pre tine ubicuă femeie
ce ești:
epifiza primordială și cea de pe urmă a vieții mele
de câine
endosămânța dintru începutu’ începutului meu
amnioasa cu loji încapsulate a fructului de mac
din pântecul ce aștepta să mă elibereze
alantoida oceanică din sezonul cinegetic
când îmi ridicam vela corabiei nervoase
tricotându-ți placenta
pentru a ajunge la cordonul ombilical prin care
îți trimiteam zambile și zarnacadele...
ca să te-nvălui cum numai Solomon în poligamia
și concubinajele sale legale s-a-nvăluit
...să-ți întorci inima spre mine
săturându-mă-n schimb cu fripturile punerilor-înainte
modelate din sapropélul vaselor limfatice
peste care aruncam în libații câte puțin din mustul
virtual al acizilor ribonucleici
bând și mâncând ca să mi se-nveselească sufletul
...n-am a-ți reproșa când va fi să te văd la lumină
așa a și fost
doar că m-am descompus – în osișoare de cuarț
și-n endotoxine arămii ce aminteau de cerul de cupru
și aur sub care obișnuiam să te visez
(atât de irelevant eram în comparație cu tine)
și n-am apucat să-ți spun: te iubesc
primăverile mi te imaginez purtând o rochie ecosez
cu bretele elegante amintind de moda anilor ’60
eu putrescent tu cu ascendenți în Mamaia Costinești
și Saturn
în păr cu ghirlande scarabeice melci și parameci
tu prima între stele eu veșnic anodin... taciturn...
vara sumar echipată te-arăți în șlapi nicicând murdari
mereu diverși
când meltenii în propria ușcheală se aciuează la ascuțișul
unui con de umbră și-ți cer prin fața lor să te reverși
tu tragi nepăsătoare condusă de-o buldog convoaie
de tonete cu-nghețată după tine
coapse bronzate sutien de nansúc și umeri goi
lăsându-ne cu buzele umflate atemporali cu totul
bilet pierdut la loterie ce vrea să-și facă mendrele
cu noi
iar toamna – sordida clipelor splendide – pe bănci
vopsite-n bej în parcul cu platani
vrând să-ți citesc brumari și lungi mușine
stihar al plantelor gălbui
lanceolate actinomorfe penat-compuse raceme
crăpușnici și pistrui
tu fornăi a plictis cerând nichite sfinte de care
nu s-ar fi atins doi bieți profani
„ce zici?!” pironindu-mă cu ochii ei cărămizii ca
două copeici azvârlite unui cerșetor
și o profundă supărare s-a abătut atunci peste orașul
promenadelor
înainte de-a intra în gloata de indivizi blănoși
ce umblau prin pasajul înzăpezit al mallului
asemeni duetelor de lupi ce prădaseră turma de țurcane
a ciobanului moldovan
cântându-i printre zdrențele macre de miei
O ce veste minunată și Trei păstorei
profundă supărare...
încât prinzându-ți rochia înfiptă-n caldarâm și smucind-o
ai pornit militărește la pas
lăsând în urmă trena de acostamente rigole rastele pentru
biciclete semne de circulație și stâlpii indicatori ai
stațiilor
funerare de tramvai
viscolea în filigrane zincate iar tu sufereai de-o acută
epanódă a sentimentelor trăite retrăite...
dar asta-nainte de-a mușca din mulțimea de oieri
(cu mine la purtător) când stând într-o rână
serv al majestății tale
te-am întrebat în modul cel mai cărtăresc și c. popesc
cu putință
dacă vrei să vii... „bem ceva ascultăm muzică”
„vorbim prostii fumăm
o țigară”
rămâi în furou aprindem o ceară despicăm firul în patru
îl răsucim în opt
și ne uităm prin crucile de omăt ale ferestrelor la lumea
de-afară ...cum
doarme
doar noi doi poezie ’sciană
vegheați din bolta sălii de un
țimir aidoma unei anghile
stăm treji în serenitatea amurgului scutiți de amenințarea
stihiilor ce vor descinde în metropola noastră
stăm neclintiți – Cine clipește primul – și murmurăm
tandrețuri ce coboară direct în ventricule
acolo germinează dând naștere mai multor pelóte indigo
ce-și vor lua zborul către naltul firmamentului de plumb
unde se vor sparge străpunse de gândurile imaculate
revărsând râuri de jad ce vor mocheta solul cu opalescență
genele tale aplaudă de bucurie
fluxul de aer face să-mi lăcrimeze portofelul și să-ți șoptesc:
oricât de neagră sau albă este lumea
mereu eu te între culori găsesc
