Aniversară ’93

Era toamnă mă-ntorceam de la țară

fusese un sfârșit de săptămână incredibil

 

Prin părul nepieptănat aveam fire răzlețe de fân

Mâncasem copios înainte de plecare asfințitul era splendid

Aveam 9 ani... în curând urma să împlinesc 10

 

Când am intrat descălțându-mă în sufrageria modest mobilată

a apartamentului am văzut-o că vine să mă întâmpine

În mână ținea o coală ilizibilă pe care mi-o flutură prin față

 

Mi-a luat câteva secunde ca să m-adun după jetul de aer

rece cu care mă împroșcase și să mă dumiresc ce era cu

acea filă ruptă din caietul meu de ciorne

 

Cu două zile înainte încă-n febra pregătirii pentru

minivacanța câmpenească m-am desprins din panoplia

de plăsmuiri referitoare la atmosfera rurală în care aveam

să mă desfăt

și mi-am așternut urările vulgare adresate unei puștoaice

de care mă lega mai mult o animozitate decât un amor

Nu era așa dar n-am priceput și i-am redactat o misivă

iar sub epilogul injuriilor elaborate cu tot dichisul

mi-am trecut numele cu majuscule

ANDREI CARE ȚI-O (punct punct punct)

 

Luni de zile după aflarea grozăviei n-am mai mers la țară

de teamă c-o să fiu interogat de rude cu ochii ațintiți spre

mine și apoi între ei – bile de plumb pe rigla gradată a unui

cântar de persoane

ce a fost cu răvașul acela și cum de-a ajuns pe masa la

care-mi făceam temele?

căci acolo îl scrisesem – veritabil poet național

deși n-am recunoscut că am compus așa ceva

 

În consecință sărbătoarea a trecut neobservată

Doar soră-mea n-a ignorat complet evenimentul

Mi-a cumpărat un maculator și-n efortul de a-și stăpâni

râsul mi-a zis: Ia mă pulică! Să ai pe ce să-ți notezi

declarațiile de iubire

 

Mai păstrez albumul și ori de câte ori mă îndrăgostesc

îl frunzăresc în amintirea tortului ratat

 

Acum nu mai jignesc pe nimeni îmi iau singur prăjituri

Cât despre gagici... ziarele au câte-o rubrică

dedicată anunțurilor matrimoniale gen Mariana ochi verzi

Senzații tari

 

Partea nasoală a fost că textele mi-au fost cenzurate

Partea faină... toți băieții au știut că-s slobod la gură

recunoscându-mi astfel talentul

 

Bine’nțeles că m-am umflat în pene și-am comis-o

din nou. Numai că de data asta a fost invers

Mama a fost cea care mi-a luat apărarea

 

Deşi zilele

în care mă duc sunt aceleași cu cele în care mă întorc

iată că azi nu m-a găsit...

așa ceva nu s-a auzit la noi pe stradă și drept urmare

a început să sune-n stânga și-n dreapta

de m-am dezmeticit ...eram înconjurat de niște inși

asemănători

într-o tavernă ce plesnea din cauza îmbrățișărilor

brâncă la brâncă...  șold la șold...

fredonând trezirea la adevăr de peste nici zece secunde

din momentul în care unul ca mine își descătușă fleanca

și scoase pe lângă sunetul unui copac doborât

un damf sulfuros de vodcă tutun și borș

prăvălind ușa cu piciorul

în pas de defilare pe străzile ce semănau între ele

luând chipul celor învingători pentru că urma să fim medaliați

cu aur la balcaniada falocratică de anul acesta

cântam și ne rezemam de câte-un pom

până când din naltul senin al cerului un glas hotărât m-a strigat

pe nume

și atunci mi-am amintit că-mi uitasem bricheta cineva s-a oferit

să-mi potriveasc’ o cinzeacă

...la o aruncătură de băț distanță de vocea care-mi repeta să urc

mai repede-n casă

întreruptă de scurtele și desele mele intervenții lămuritoare

că nu-i casă bre   e apartament cu două camere

 

Never say never

M-a sunat să-mi spună că mi i-a expediat prin Western

Ocazia – ziua mea de naștere

Nu-mi trimisese de mai bine de 5 ani... suficient de mare

și-atunci. Puteam să mă-ntrețin. Nu mai era nevoie...

 

Mi-am verificat ceasul ca să fiu sigur că n-am întârziat

și-am sunat la interfon

 

Aflu că are 24 și că e de prin părțile noastre. N-o întreb de ce

practică meseria asta. Tatuajul de pe umăr spunea destule

 

Sfori și șpagate... părul ei îmi acoperă buricul

Ar fi putut să arate de 18 dacă nu și-ar fi pensat excesiv

sprâncenele dacă și-ar fi schimbat nutriționistul dac-ar fi

dormit mai mult și-ar fi ieșit mai des din apartament

 

Etajul 9... calea ferată se împletește cu un no man’s land

și zările încet... încet... se îmbeznau

De mic mi-a fost frică de înălțime

 

În lift n-am semnal

 

Apoi îi telefonez să-i mulțumesc pentru bani

Mi-am luat ceva frumos și toate cele de cuviință

 

Îmi examinez din nou portofelul. Mă uit la ceas:

și jumătate

Poate că mai am timp să-l prind pe ăla de la făr’

un sfert

 

Farmecul tragic al unor clipe

În mai puțin de o oră am ajuns în locul stabilit am sunat-o

după cum ne fusese înțelegerea a coborât purta un tricou

cu țesătură rară peste o pereche de sâni perfecți

și-un blug strâns pe coapse... elastic

 

Hai după mine!

Am urmat-o treaptă cu treaptă privindu-i formele

A deschis ușa m-am descălțat și politicos ca niciodată

am întrebat-o unde-i baia

 

După colț

 

Am deschis ușa... robinetul. Când m-am întors ea stătea

pe un pat zmeuriu cearșaf zmeuriu... noptiere zmeurii...

încadrate de un tapet stacojiu ce-mi dădu senzația

că voi pătrunde într-o enormă cavernă de carne catifelată

 

Mirosul – Bețișoare parfumate

Inima – Tahicardie

Transpirație – Încă nu

Frică – O micuță ezitare

 

Cu capu’ nainte... fie ce-o fi!

 

M-am dezbrăcat și-am lăsat-o să facă ceea ce învățată de

Mama Natură nici nu bănuiam – cu ștremeleagul mozolit

cu ardoare urlând ca de final de partidă – și anume

snaga scriitoricească

 

Din vibrația afecțiunii reciproce care atinge sporadic luciul

indiferenței s-a declanșat dorința de a-i cerși un petic de hârtie

și-un pix

 

N-a fost de-ajuns am cerut câteva coli fata nu știa ce se

întâmplă. Dar atâta timp cât aveam să-i plătesc pentru tratație

m-a lăsat să-mi fac damblaua

În zilele noastre  judeca ea  probabil pe unii îi excită scrisul

 

La plecare i-am mulțumit... ea mi-a spus că e disponibilă

oricând

Nici n-am realizat când am ajuns pe trotuar

 

În sfârșit ceva autentic...! mergând sprinten visător la

steaua-mi literară cu foile-n mână mă pomenesc cu o fostă

colegă... una pe care n-ar fi trebuit să... ca să aflu că între

mine și dânsa se întinde un hău peste care doar o dragoste

onestă poate face punte... granița fusese hotărâtă...

Însă eu stăruiam în ascuns și degeaba încercam să o evit

repetând ca pe un laitmotiv Vanitas vanitatum!

Rezultat pozitiv ioc

 

M-am convins când mi-a revenit damblaua

(dar de data asta în sens invers) și-am început să rup fiecare

pagină...

 

Dâra se întindea cu mici întreruperi până la stația...

unde adâncit în tristețe am hotărât să nu mă mai aventurez...  

și (mai important) să nu mai notez toate fleacurile

 

Însă n-am putut... Când vine   vine

 

Spre serviciu

Același tramvai. Toți mă cunosc

Al treilea scaun de la geam intrarea din mijloc

partea dreaptă

 

Probabil că mă veți vedea citind sau mă veți surprinde

când o să mă pierd cu privirea...

 

Cu tâmpla rezemată de geam ascult scoica marină...

O tanti în vârstă se oprește și mă roagă s-o las să se așeze

în locul meu. Mi-am văzut de citit

 

Îngenunchează și răcnește: „Ajutor lume!” „Mă sufoc!”

și alte căcaturi

 

Nici io nu știu ce-a fost în mintea mea însă m-am ridicat

și i-am făcut semn cu mâna că poa’ să stea

 

Ne apropiam de fabrică... 

Un camionagiu a pierdut controlul autocisternei și-a intrat

în noi fără să mai apese pedala de frână

 

Creierii femeii erau acum la picioarele mele

Trupul – un popic decapitat

 

Am fost transportați la cel mai apropiat spital

Siluete albastre umblau de colo-colo și puneau tot felul

de întrebări

 

Ele nu-mi cereau să mă ridic de pe scaun ci mă pofteau

să mă-ntind pe năsălie 

 

Da’ și mâine e o zi. Cineva tot o să mă întrebe 

 

Pe marginea dulapului din bucătărie

O sticlă de ulei – atât mi-am dorit să rețin

 

La masa înaltă din mijlocul încăperii cățărat pe scaun

priveam în direcția sticlei maronii din vârful căreia se

desprinsese o bandă metalică subțire ușor de-ndoit

 

Și mi-am propus să țin minte

 

nu supa arsă a mamei pe care o mâncam ca pe-o tocăniță

înmuind una după alta bucăți de pâine proaspătă

de la Alimentara

nu cine se afla în stânga mea și terminase

nu palmele pe care i le-a aplicat

probabil băut probabil nervos probabil prea mâhnit

nu glasul care ne-a trimis pe balcon ca să luăm aer

iar noi am luat și pentru mama ținându-l în piept

cât am putut 

nici faptul că după ce ne-am întors supa a avut alt gust

 

ci sticla de pe marginea dulapului... cu dopul ei de tablă

...eticheta ce mai avea puțin și se dezlipea

 

Atât a contat pentru mine și încăpățânat m-am forțat să

memorez acest amănunt: bucătăria...   sticla de ulei...

1980 și ceva

 

De pe balcon liniile de tramvai păreau să ne fi trasat

drumul pe care ar fi trebuit să-l urmăm

Speriat de înălțime am strâns-o pe soră-mea de mână

 

După nici trei zile am fost trimiși la bunici

mama i-a intentat proces lui tata și a plecat din oraș

Când am părăsit apartamentul sticla era acolo

N-o mișcase nimeni

 

Adevărata fericire

este rară și niciodată inoportună tramvaiul pe care tocmai

l-ai ratat a deraiat se zice că mai durează până eliberează

linia și nimeni... absolut nimeni dintre cei de la serviciu

habar n-are unde te afli

 

Ca într-un déjà-vu sunetul de joncțiune al celor două

metale se apropie ușile se deschid și totul revine

la normal

 

Răsăritul se lasă așteptat – la fel și adevărata

fericire