Când gândurile vin năvală și cerneala picură cu nemăsură...
...ca la o
grenadă de iubire aruncată
într-o turmă de porci
care scurmă pe terenurile clădirilor părăginite din
incinta
fostului Stadion Olimpic acum habitat din piatră pe piatră
nerămasă pentru animalele domestice din împrejurimi
Va veni păstorul cu a lui joardă de alun și-i va mâna pe
toți
prin vorbe și gesturi spre locul lor de înnoptare și sfârșit
Iar a doua zi de Ignat va fi plângerea burților și
judecata
opiniilor
Îmi închipuiam cum i-ar fi stat dezbrăcată, rochița
cu buline trandafirii ar fi fost pe spătarul scaunului vopsit recent de către
unchiașul care administrează această cabană situată în muchia poieniței mărginite
de-un codru de foioase, răspândind răcoare, cu mâinile ei calde curățând
cartofi (încolțiți) între picioarele sale netede, aidoma cojilor de portocală,
bronzată nimfă a unei păduri din ce în ce mai rară, bag de seamă, de vreme ce
pot să văd dincolo de coama dealului, chiar și-n zilele cenușii de ploaie, cu dâre
slabe de sudoare ce-i lucesc pe beregată și-n josul pieptului voluminos, două
mere red delicious ce așteaptă să fie
culese de falangele încordate ale unor degete ce nu dau înapoi, ci se luptă,
incitate de văpaia roșului de muletă a celor două fructe analeptice, zemos de
apetisante și de potolit setea necumințită a unei după-amiezi de vară,
din fericire la umbră, doar noi și-o cratiță, în
camera obloanelor cu parfum de scândură udă, praf alergenic și lac de unghii,
un zuluf ștrengar i-a alunecat de după ureche, pana porumbiței, un os de pește
ce pornea din frunte, și unul din partea cealaltă, frați gemeni, cornițele îndreptate-n
pământ se mișcau anterior-posterior, două tije metalice ondulate, atrase de-un
magnet, aduse la viață printr-o vrajă, zgâindu-se în punga de gunoi, un ziar
vechi de-o lună, sub privirea ei ageră care, când la ușă, când la mine, se
deplasa în căutarea spațiului „eliberator” pe care, jurând că n-o să și-l mai
dorească, îl lăsă în locul și timpul din care fugise, de comun acord, asemenea
unei beligerante resemnate, cât mai departe de falsitatea în care se
compromisese, alergând să se salveze, o părăsisem, la braț cu cel care i-a
priceput amărăciunea refulată în inima ei de pasăre flămândă, ciufulită pe
interior, mângâind-o pe târtiță, în exterior aranjată, haine strâmte, coafuri
rebele și-o grozavă colecție de poze amuzante, pe cea mai forjată rețea de
socializare de pe www,
pahare cu bere și gin tonic, un piercing în buric și mult ruj pe obrajii
partenerilor ce-și purtau ochelarii de soare și pe timp de noapte, în plin clubbing, iar stelele bariolat-sclipitoare
li se reflectau în lentilele Ray-Ban-urilor,
în spatele lor stelaje cu sticle de whisky tras în cremă, o haită de amorezați
publici, lipsiți de orice problemă, Mâinile sus!,
Sunteți arestați pentru port ilegal de strângeri
de mână, cu cotul pe după gât și-mbrățișări pe banii babacilor care vă
scrutează de parcă s-ar vedea pe ei înșiși în pielea întinsă a unor tinereți,
acum demodate, ei încă-n viață, ce-a trecut cu nesimțire, lăsând un gol pe care
numai voi îl puteți umple, pe urmă în alte ipostaze, tolăniți pe burtă, în
patru labe..., orgia mamiferelor marine de pradă..., o încrengătură de mădulare
tatuate, transpirate, stropite cu spumă, rotitoare, ascunse... la vedere..., debordând
unele din altele și intrând care pe unde, colaj tenebros de scintile,
apoi un braț, al cărui deținător își vâră de
fiecare dată moaca în prim-plan, irupe, în timp ce fotografiază intensa partuză
în splendoarea-i contrafăcută, căci (până și buzele le fuseseră pecetluite de
insatisfacție, gurile uscate de tăcere, cu membre inerte, scobiți din interior
de vinovăție și mințindu-se în intimitatea lor pură) se vedea clar c-au sfeclit-o,
le convine de minune, nu le pasă, bucuroși că-și imortalizează agonia colectivă,
iar asta doar în cazul în care nu sunt surprinși în habitatul lor virtual, navigatori
ai teritoriilor virgine,
introduși acolo cu ajutorul gadgeturilor, la
discreție, o regiune din care nici propria lor voință, date fiind necesitățile
imperioase, n-are să-i scoată cu capul pe umeri, marionete ale unei iluzii ce
progresează simultan și se hrănește din idealuri, ademenindu-i, păcălindu-i, șoptindu-le
brașoave ori de câte ori își vor pune țeasta pe umărul ei diafan, ca să-și plângă
de milă, pe tăcute, pe-o foaie de hârtie lucioasă sau pe ecranul pixelat al
unui telefon mobil de ultimă generație, din care și ea face parte negreșit,
un copil față de care, examinând-o cum stă aplecată,
natura n-a lucrat cu parcimonie când a creat-o și a învârtit titirezul, punând-o-n
mișcare, rugându-mă s-o țină așijderi, tânără și decoltată, în rochița cu
buline, mulată pe coaste și desfăcută pe șolduri, puțin rubensiene, tufuri de
carne inocentă, ce, observate din profil, îmi resuscitează ambiția de-a le
escalada cu agilitatea și hotărârea unui cățărător versat, sprijinit în alpenștocul
rigid ce iese în clipele de ananghie, mușcând din roca compactă și scuipând lavă,
ținându-mă lipit de rusticele rotunjimi, aci și-amu,
eroii principali și soarele orbitor din ușa cu
plasă antiinsecte, deschisă pe durata incomensurabilă a zilei pentru oricine ar
fi vrut să vină și să se uite pe furiș cum unul trage coaja de pe barabule deoparte,
iar celălalt, amețit de la zăpușeală, visează la rozul hipogastric al
gospodinei, triunghiul isoscel caracteristic imaginarului sănătos din mentalul
oricărui bărbat care își făurește fel și fel de opinii ce mișună, particule de
apă sărată, prin corpul său născut, educat și ajuns în sfârșit la vârsta
maturității care-i permite să și le-adune pe toate într-un punct nevralgic de
unde, nădăjduind ca cineva să execute o incizie și să dea la o parte pereții
musculari ai organului ce le adăpostește, vor țâșni laolaltă într-un glas și-ntr-un
zvâcnet de voluptate înspre feliile zemoase ale piersicii din vârful trigonului
aflat în fierbere dureroasă,
astăzi producem, în lipsă de altceva și cu maximă
precauție, un compot rămas fără idei, tu alinți animalul de casă, suntem obosiți
în urma efortului intelectual depus, dar ahtiați de leșuirea reciprocă, din nou,
pupile-n pupile, ne propunem să inspectăm cu truculență...,
eram doar noi și „veteranul” care coborâse-n târg să
cumpere câte ceva pentru gurile ce vor mesteca și înghiți în cantități reduse,
pentr-o excelentă digestie, bucățile din ratatouille-ul
à la grecque pe care îl vom pregăti pentru
mai târziu, când temperatura își va trimite gradele la culcare, vântul își va
face simțită prezența împreună cu nelipsiții țânțari, lăcomiți pe sângele
proaspăt de oraș, sătui până peste trompe de turmele puturoase de oi pripășite-n
proximitatea piscurilor montane și de cirezile cu izuri pestilențiale din fundăturile
văilor din vecinătatea cătunelor, atentând, chiori de foame, la igiena noastră
dacă li s-a dat întâmplător ocazia să intre în încăpere, din dezinteresul
protagoniștilor, la scârțâitul ușii și-al ferestrelor sau – Arde-i-ar lămpașul!
– au profitat de lumina aprinsă în odaie, ca să-și facă loc prin interstițiile (astupate
incomplet) ale celor pomenite mai sus,
sugători neostoiți, purtători de microbi, pe care ea
îi detestă mai tare decât mine, și are de ce, fi’ndcă nu o dată i s-au beșicat ciolanele din cauza acestor
nepoftiți ai biosferei, de-a fost nevoită să-și calmeze pielea cu un unguent pe
bază de extract de lămâiță și, apoi, c-o alifie de gălbenele, să-i grăbească
cicatrizarea,
cât a mai tras, sărăcuța, nefamiliarizată cu atitudinea
agasantă și lipsită de scrupule a micilor bestii înaripate, ce ne cercetau din
verdele pe cale de-a se-ntuneca al ulmetului din preajmă, amintindu-mi de ziua în
care am remarcat-o pentru prima oară într-o poză de pe Tinder, stând buză-n buză cu cel pe care-l considera feblețea febleților
ei de fată cu mari așteptări (fanteziste) de la traiul monoton, însă autentic,
de simplă vânzătoare într-o marochinărie, zâmbet larg, mutrișoară imaculată, sâni
generoși, dantură impecabilă și-o pereche de picioare atletice, deopotrivă cu ale
jucătoarelor profesioniste de tenis, ce dădea târcoale unei tejghele de sticlă,
pentru a-i convinge, iscusință persuasivă, pe cei care ar fi vrut să-și procure
câte ceva din magazin, fi’ndcă-s
produse de calitate, fi’n’că-s
la ofertă, fiindcă unul sau două accesorii în plus nu strică, și (într-un
final) fi’ndcă au garanție și li se pot (în caz de nemulțumire) returna
biștarii achitați pentru ele,
păcat că anii nu se pot întoarce, așezați, după
acceptare, cu grijă în cutia de tablă din sertarul cu cheiță dindărătul
tejghelei, nasol că inima ei rămâne sigilată, nutrind speranțe titanice în
flerul unui lăcătuș mecanic care o va descuia, gâdilându-i găurica lăcățelului
care-o să cadă, scornind cu patos, iar zăvorul trosc!, frizând certitudinea că fitece rățoi care-i surâde și-o
complimentează poate să fie alesul,
doar că n-a fost, flăcăul era îndăgostit mai mult
de ficțiunea lui decât de ea, etalându-și panoplia de țoale pe alei de parc, în
mașină, cluburi, pe bicicletă, restaurante de lux, obținând un discount la
sandale, pe plajă, cu barca, la plimbare cu câinele, la țară, cu prietenii, la
serviciu, discutând, dându-se cu rolele, murind de caniculă sau de ger, în
orice anotimp, în plin proces digestiv, la o înghețată, indispus ori ba, la
volan, pasager, băut/treaz, la o nuntă, un botez, onomastică, aniversară, conferință,
spectacol de teatru, serate muzicale, open
space events & block parties,
prânzuri acidulate sau cine fine, aruncând cu privirea lui instinctivă spre
complicata descoperire istorică, care
este oglinda electronică a ultimului smartphone, marcă nord-americană, în
care, holbându-se... cu suspiciune la adevărurile valabile (unice) sub soare,
se îndoia, suferind pentru că n-a atins numărul scontat de aprecieri, de pozele
postate pe rețea,
poate chiar cea care mi-a captat atenția, cu un el și c-o ea, vedere frontală, ținându-se de mână, și-o inimă de ciocolată
albă, inscripționată cu mențiunea Ne
iubim atât de puternic!, fapt ce m-a dus cu gândul la următoarea aserțiune,
ăștia au nevoie de aprobarea (prin like-uri) întregii biografii, ajungând să
depindă de toanele unor pierduți în spațiu (ca și ei), pentru te miri ce amănunt
din viața lor particulară ce se abrutizează gradual (Dar dacă acel semn de exclamare
nu este ceea ce pare, ci-i numai un avertizor de interogare...?), dorind să
afle părerea altora pentru a-și putea continua existența (ratată din start) ce
le-a rămas (ca s-o amaneteze) pe ecranele viu colorate ale intercomunicării
multifațetate, presându-i cu forță degetele lungi, fără reacție din partea lui,
urmărindu-i căutătura fixă, în vreme ce el se uita în telefon și încerca să
nimerească poziția perfectă pentru a pune în evidență (deși era limpede că
habar n-avea) preocuparea esențială a individului narcisic, lăsând-o într-un
con de umbră pe cea care îmi stătea acum în față, murdară-n palme,
atunci era doar un copil în creștere, sceptică...,
ce-și ținea de mână părintele, frica de abandon..., gândind că ceva nu miroase
OK în combinația care la debut părea una fără cusur, ca două ochiuri într-o
tigaie de teflon, nițică șuncă și brânză rasă, în farfuriile pe care și le-au
fotografiat a doua zi, cu titlul Cât de
gustos!,
găseam că, în mod netăgăduit, ceva e putred în
Danemarca, o știa și ea, după cum aveam să văd peste câteva luni, când (în
ciuda dificultăților apărute din motive lesne de înțeles, dacă stăm s-o admirăm
și s-o analizăm din calcanee până-n fontanelă, ...un chip de înger) a reușit să
se despartă de bărbățelul-feblețe, devenit între timp cea mai proastă alegere ever, și să-și vadă de viața reală pe
care era cât pe ce s-o distrugă, crezând în tot ce zboară și gustând din tot ce
nu se mănâncă, chit că-n acest moment și mie-mi vine să acționez necugetat, să-mi
lipesc limba de pulpa străvezie a unei reverii și să-mi umflu nările, mușinând,
damfuri de axile încinse..., caprifoiul din colțul cămării utilizate pe post de
bucătărie,
cu plasa de la ușă trasă, unchiașul pasămite a
uitat să mai urce și n-o să vină în seara asta, stând în picioare înaintea
chiuvetei adânci, cum au bătrânii de la țară, clătind cartofii ce ardeau de nerăbdare
să se coacă în hora selectă și diversificată a celorlalte legume preparate într-un
vas de lut, mărime medie, în care vor fi așezate, unse cu ulei și condimentate,
tocmai bună de împins în fundul cuptorului pe lemne din latura stângă a cabanei
care se stingea în zarea din ce în ce mai îmbeznată a unei curbe ce revine ori
de câte ori iau poza de pe noptieră și mă-ntreb cum de-am dat greș și-am postat
această amintire?
și ce bine începuserăm! și cât de repede ne-am
acomodat și-am rezistat și ne plăcea și voiam să nu se mai termine! și cum am
ras o oală-ntreagă de ratatouille
dintr-o singură suflare!
