În nopțile clinice, de
planton stau fie două infirmiere, fie doi
infirmieri. De teamă să nu-și dea cu sacâz, protocolul spitalicesc nu permite
un băiat și-o fată. Bătrâna din camera 410 vorbește în somn (pentru ea
lenitivele sunt ca și cum n-ar fi), o invocă pe maică-sa, pe Elsa, spune că a
isprăvit ceea ce avea de făcut, poate să vină s-o controleze, apoi îl strigă pe
Roberto. Tipul cu mustață stufoasă și chelie, ce veghează și el la căpătâiul
unui moșneag, îmi zice c-o tulește la parter să fumeze o țigară și să bea un caffè, sperând (când va reveni) să
n-o mai audă cum răcnește.
În 408 septuagenara Francesca dorește să i se schimbe pampersul. De pe
culoar pot să-i văd piciorușele subțiri, strânse aluziv într-un unghi de 30 de
grade. Flăcăii din tura nocturnă își îndeplinesc meseria: o dezmiardă cu
șervețele umede, parfumate... După o oră vor trebui să intre din nou la ea.
Cred c-o face dinadins.
Vecinul de salon, al cărui nume îl știe numai Dumnezeu, are probleme cu
prostata. Adineaori a mers să se ușureze, iar când a ieșit de la toaletă
cocoșelul i se bălăbănea slobod. Se trântește-n pat, își trage așternutul peste
șale, rămâne cu ciolanele dezvelite și rostește pe un ton comic și impersonal:
„Oricum urmează să-mi facă injecția”.
Luminile din încăpere sunt stinse. Pe coridor îs aprinse doar lămpișoarele
pătrățoase de noapte. Ne înfățișăm ca o adunătură de neputințe ce chicotesc
imbecil la zvonurile despre un paradis pierdut sau despre unul în care cică am putea să ajungem. Credința și
nădejdea sunt cele 75 miligrame de
Herphonal înainte de cină. Iubirea e întâi și-ntâi iubire egoistă. Cel de lângă
tine delirează cu voce tare. Tu adaugi 25 mg.
Se zice că Freud a descoperit ceea ce-a descoperit, analizând
comportamentul unor oameni bolnavi cu capul. Dacă ar fi stat în locul meu,
rezultatul ar fi fost mai tragic.
4:53 a.m. Secția de geriatrie. Cocârjat.
Cu fruntea pe speteaza
scaunului din față.
