În mai puţin de o
oră am ajuns în locul stabilit
Am sunat-o după
cum ne fusese înţelegerea
A coborât. Purta un
tricou cu ţesătură rară
peste o pereche
de sâni perfecţi
şi-un blug strâns
pe coapse
uşor elastic. În
josul gleznelor doi balerini
transparenţi
protejau două tălpi delicate
ce aproape că nu
se vedeau
Mi-a zis: „Hai
după mine!”
Am urmat-o
treaptă cu treaptă privindu-i formele
atrăgătoare. A
deschis uşa m-am descălţat
şi politicos ca
niciodată am întrebat-o unde-i baia
„După colţ
dragule” mi-a răspuns
Am deschis uşa
robinetul. M-am spălat
Când m-am întors
pe hol am şi văzut-o
maşina mea
străină stând pe patul ei roz
cu cearşaf de
culoare roz între două noptiere cu mici
feţe de masă roz
uşor rotunde stelare
toate încadrate
de un imens tapet rozalb ce-mi creă
senzaţia că voi
pătrunde cu tot cu şosete într-un
la fel de imens vagin
artificial
făcut să impresioneze
de la prima întâlnire
Mirosul?...
Beţişoare parfumate
Bătăile
inimii?... Puţin peste normal
Transpiraţie?...
Încă nu
Frică?... O mică
mică ezitare
Am intrat cu
capu’ nainte fie ce-o fi în cuibuşorul
acestei fetiţe
obraznice maturizată subit
m-am dezbrăcat în
grabă şi-am lăsat-o să facă din
mine ceea ce a
învăţat-o Mama Natură
ceea ce n-aş fi crezut
vreodată că e în stare să facă
o femeie
că a scos nu doar
învârtoşarea ştremeleagului dezşliţuit
atins cu grijă
ş-apoi sărutat cu ardoare şi urletul de final
de partidă
ci şi ceea ce nu
s-ar fi gândit nimeni c-ar fi putut să iasă
şi anume forţa de
a scrie; ba chiar de a scrie bine
Din căldura corpurilor
noastre şi din vibraţia abia simţită
produsă de acea picătură
de afecţiune reciprocă
ce atinge din
când în când suprafaţa lucioasă
a indiferenţei
oceanice a fiecăruia dintre noi
s-a declanşat
dorinţa nestăvilită de a-i cere un petic
de hârtie şi-un
pix
şi de a scrie
Peticul de hârtie
nu a fost de ajuns. Am cerut câteva coli
Fata nu ştia ce
se-ntâmplă
Dar atâta timp
cât aveam să-i plătesc pentru trataţie
nu m-a deranjat
cu întrebările
M-a lăsat să-mi
fac damblaua
În zilele noastre
îşi spunea probabil pe unii îi excită
scrisul
La plecare i-am
mulţumit strângându-i mâna
Am sărutat-o pe
obraz şi pe frunte
Ea mi-a mulţumit
în felul ei şi mi-a spus că e disponibilă
oricând
Aşa de repede am
coborât scările încât nici n-am realizat
când am ajuns pe
trotuar
„În sfârşit ceva
autentic” îmi spuneam
„În sfârşit
paginile ce merită publicate”
♦
Şi mergând eu aşa
sprinten cu capul
dar din ce în ce mai
agale-n mişcări
visător la steaua-mi
literară cu foile-n mână
mă pomenesc lângă
mine cu o fostă colegă de serviciu
care mă salută
şi-mi zâmbeşte instinctiv
ridicându-şi umerii
obrajilor săi de spiţă nobilă
Una dintre fetele
pe care n-ar fi trebuit să le scot în oraş
ca să aflu că între
mine şi ele se-ntinde o megaprăpastie
peste care doar o iubire neprefăcută
nu poate face
punte
Graniţa dintre
noi doi fusese hotărâtă cu mult timp
în urmă. Dar eu
stăruiam să o iubesc în ascuns
Degeaba încercam
să o evit cât mai des cu putinţă
ca să nu mă doară
şi-n zadar
repetam mereu ca pe-un laitmotiv
ce ar fi trebuit
să m-ajute
„Vanitas vanitatum măi Andreie! Vezi-ţi
de treabă
că nu-i de nasul
tău”
Nimic. Niciun
efect
Aveam să mă
conving de acest lucru în minutele şi orele
care au urmat
că-mi veni iar
damblaua dar de data asta în sens invers
de am început să
rup ca pe-un nimic fiecare pagină
lăsându-le să se-mprăștie
pe asfalt
Dâra albă de
hârtiuţe se întindea cu mici întreruperi
realizate de vânt până la staţia de tramvai
realizate de vânt până la staţia de tramvai
unde adâncit în
tristeţea momentului şi aşteptând să vină
am hotărât să nu
mă mai îndrăgostesc
să nu mai dau
banii pe curve
şi mai important
să nu mai scriu
despre toate acestea
scrisul oricum
n-are a face cu frumuseţea dureroasă
a unor clipe
inefabile ce te pot duce la Mocrea
Dar n-am putut să
mă abţin
Când vine vine
