Părintele Teofil Bădoi, starețul Mănăstirii Slănic - Argeș, revista Lumea Monahilor: „Astfel, am dorit mult
să ridic biserică, căci aici suntem pomeniți atât în viață, cât și după moarte,
cât va dăinui Biserica”.
Dar de ce ne gândim doar la noi? De ce să nu fie pomeniți și alții? De ce
să nu construim lăcașuri pentru slava lui Dumnezeu? Fiindcă nutrim profunde simțăminte
de iubire față de teocrația celestă, ce are să se scoboare cu fiecare rugăciune
înălțată către turlele bisericii? Sau, vorba lui Petru, fi’ndcă bine ne este să
fim aici (Luca 9, 33)?
Îndemnul preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Să zidim biserici din inimile noastre fierbinți a căzut pe urechi
surde; când vor fi distruse așezămintele clădite din bolțari și sudoare, se va
sluji sub acoperământul celor încropite-n carne, a celor tencuite cu sânge, drișcuite
cu angoase și pictate cu aspirații – spații amenajate în acest sens; când nu
vor mai fi nici acestea, va veni Iisus, și, deschizând catalogul, îi va striga
pe nume, desăvârșind pomenirea lor în inima Lui.
⁕
Luca 11, 24: „Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără
de apă, căutând odihnă; și negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din
care am ieșit”.
Duhul, prin necurăția lui, spurcă
pe om și pleacă în căutarea altor victime, în locuri fără de apă. Cu toate că ne duce cu gândul la cuvioșii cu
bărbi până la călcâie din deșerturile patericale, ademeniți de dracii care,
nemaiavând de muncă în orașe, tabără în pustie, fragmentul biblic pare că se
referă la apa botezului sau la cea harică (oricare ar fi ea), ce se va face în
noi izvor de apă săltătoare spre viață veșnică (Ioan 4, 14); și negăsind, deoarece dă peste sfinți
vaccinați sau peste păcătoși fără card de sănătate, revine la casa lui:
pentru că el pusese (înainte de a
ieși din ea, din biserica spirituală)
stăpânire pe sufletul acelui om: devenit lacheul său.
Luca 11, 25: „Și venind, o află măturată și împodobită”.
Semn că cineva făcuse sfeștanie: iarăși apă; că după ce mături mai dai cu
mopul, mai speli geamurile, mai ștergi praful etc.
Luca 11, 26: „Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele
decât el; și ele intră și locuiesc acolo; și starea de pe urmă a omului aceluia
se face mai rea decât cea dintâi”.
Decalajul dintre expectativa divină și crunta realitate a hazardului.
Luca 11, 34: „Ochiul tău este luminătorul trupului. Când ochiul tău
este curat, și trupul tău întreg e luminat; dar când ochiul tău este rău, și
trupul tău e întunecat”.
Însă tot ce văd, tot ce aud, tot ce mănânc, tot ce miros, tot ce pipăi duhnește
a venin. Ochii mei se luptă în van să găsească lumina; raza lor de acțiune nu ajunge în acea dimensiune a
neprihănirii – locul în care urâciunea a fost eradicată.
Luca 11, 35: „Așadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie
întuneric”.
Andrei 64, 10b: „Doamne, ai grijă ca lumina să fie lumină, iar
întunericul să fie întuneric; și cea/cel din lăuntru și cea/cel din afară”.
