Cine n-are părinți, să nu-și
cumpere. Același lazaret, aceeași miasmă de
embriogeneză. Pe Rai Sport, Slovenia-Belgia, volei masculin. Companionul de
salon se grăbește la toaletă. Prea târziu: face în scutec, îl scapă pe jos și mânjește
gresia. „Am murdărit tot”. Intră duduia care le aduce păpica. Îi explic situația.
Plus c-ar fi fost necesar un pampers curat. Probabil că Giovanni făcuse și el așijderea,
numai că nu i se dezlipise de la brâu. Mobilizat la pat, treaba-i mai simplă.
Din camera alăturată, sunete stridente și un țiuit adânc ies prin porii
zidurilor, dând de știre că un semen de-al nostru are o criză. Un bărbat de vârsta
a doua stă în ușă și își șterge pleoapele. După câteva minute o femeie cu poșetă
din piele maro îi ia locul. Giovanni o solicită: „Domnișoara frumoasă!... Domnișoara
roșcată!...” Îi zic s-o lase-n pace, că e măritată. El: „Eh! Doar n-o ating...”
Apare infirmiera-șefă, cu stetoscopul atârnat de gât (sau poate că-i
doctoriță), și le potrivește medicația. Intuiția îmi spune că-i româncă, întrucât,
deși observă că mi se-mpleticește limba când intenționez să rostesc ceva în
italiană, se zgâiește la mine cu ochii ei de olteancă prăjită la solar și așteaptă
să reformulez. Dacă s-ar auzi așa cum o aud eu, n-ar mai fi atât de plină de
sine. (Vai, nu cumva să afle colegii că e stranieră! Mergi fă d-aci! Se simte
de la o poștă.) Bătrânul o complimentează. Ea surâde. Însă când nu vrei să-ți
pierzi una dintre cele mai bine plătite joburi din societatea asta mediocră,
execuți orice grimasă fără să cugeți prea mult.
De dincolo, sunetele încetează. Rusoaica badantă, ce trebuia să se ocupe de
babă, dispare și ea. Doar mirozna de căcat
e cea care persistă.
