Mortua Est (fragment 4)

we all go a little borderline sometimes

 

ai mei n-au avut aparat video. amintirile s-au derulat

mereu pe ecranul lăuntric

la Gherăiești... Terasa Parc... sau bucătăria unei mătuși

de-aici îmi scot io câte-o trufanda literară

memoria e insațiabilă și ironică...  se încăpățânează să dăinuie

spuneai că o să merg la dracu și-o să scornesc haikuuri

pentru cei care o să le priceapă     (tu nefiind printre ei)

normal

căci ai nevoie de studii acreditate și de articole girate de

cele mai erudite minți academice

de-aia ți se zbârlește fofoloanca la murmurul unor locuțiuni

neuzitate în limbajul curent

până nu verifici fișa de funcționare a motorului nu te urci

în barcă

e avantajos să visezi       și fizicienii visează     my love

poetul ăsta încă refuză și ascultă pe repeat înregistrarea

de pe reportofonul găsit într-un salon de spital

un infirmier s-a apropiat de un muribund i-a prins obrajii

în menghina palmelor și-a rostit fluent ca o adiere lină de vânt:

nu-ți fie teamă! n-ai pierdut nimic

(Foto © flickr.com, PAUL CASSAR)

Jurnal 2018 (4)

În nopțile clinice, de planton stau fie două infirmiere, fie doi infirmieri. De teamă să nu-și dea cu sacâz, protocolul spitalicesc nu permite un băiat și-o fată. Bunica din camera 410 vorbește în somn (pentru ea lenitivele sunt ca și cum n-ar fi), o invocă pe maică-sa, pe Elsa, spune că a isprăvit ceea ce avea de făcut, poate să vină s-o controleze, apoi îl strigă pe Roberto. Tipul cu mustață stufoasă și chelie, ce veghează și el la căpătâiul unui moșneag, îmi zice c-o tulește la parter să fumeze o țigară și să bea un caffè, sperând (când va reveni) să n-o mai audă cum răcnește.

În 408 septuagenara Francesca dorește să i se schimbe pampersul. De pe culoar pot să-i văd piciorușele subțiri, strânse aluziv într-un unghi de 30 de grade. Flăcăii din tura nocturnă își îndeplinesc meseria: o dezmiardă cu șervețele umede, parfumate... După o oră vor trebui să intre din nou la ea. Cred c-o face dinadins.

Vecinul de salon, al cărui nume îl știe numai Dumnezeu, are probleme cu prostata. Adineaori a mers să se ușureze, iar când a ieșit de la toaletă cocoșelul i se bălăbănea slobod. Se trântește-n pat, își trage așternutul peste șale, rămâne cu ciolanele dezvelite și rostește pe un ton comic și impersonal: „Oricum urmează să-mi facă injecția”.

Luminile din încăpere sunt stinse. Pe coridor îs aprinse doar lămpișoarele pătrățoase de noapte. Ne înfățișăm ca o adunătură de neputințe ce chicotesc imbecil la zvonurile despre un paradis pierdut sau despre unul în care cică am putea să ajungem. Credința și nădejdea sunt cele 75 miligrame de Herphonal înainte de cină. Iubirea e întâi și-ntâi iubire egoistă. Cel de lângă tine delirează cu voce tare. Tu adaugi 25 mg.

Se zice că Freud a descoperit ceea ce-a descoperit, analizând comportamentul unor oameni bolnavi cu capul. Dacă ar fi stat în locul meu, rezultatul ar fi fost mai tragic.

 

4:53 a.m. Secția de geriatrie. Cocârjat.

Cu fruntea pe speteaza scaunului din față.

Jurnal 2018 (3)

 

...biografia noastră cea cotidiană nu ne-o da astăzi. E ora mesei. O tipă cu batistă la gură se strecoară și întreabă: „Mămăliguță cu brânză măcinată, tocană de legume sau farfurie unică?” Mă apropii de căruciorul cu bunătăți să văd cum arată. Cealaltă fată, tunsă scurt, tatuată pe brațe, chip de porcușor, antebrațe solide, își ascute vocea și mi se adresează amenințător că nu e voie să vin așa de-aproape: „De ce crezi că purtăm noi hainele astea?” Că vă place să vă îmbrăcați în nailon, evident.

Nursa apare la ore fixe. „E timpul să vă luați tratamentul”, și-i toarnă lui don Giovanni o pulbere de coral în conserva de mere pisate, 100% italiene: „Uite așa se face!” Probabil ca să știu data viitoare și să-i administrez eu praful de stele.

Alaltăieri era lucid, azi e în lumea lui Fred & Barney. Cu siguranță i-au mărit porția. Voia să plece acasă, deși abia dacă se putea răsuci. Trăgea cu ambele mâini de triunghiul de plastic ce stă spânzurat deasupra capului său, din diverse motive: ca să se-ajute singur când nu e nimeni în preajmă, să tresalte de spaimă când se trezește din somn, să creadă că-i un obiect casnic și să-l confuzioneze și mai tare.

Îmi cere să-l duc la veceu. Îi e rușine să facă în pat. Încerc să-l temperez, îi spun că e legat la un tub, că poate să se pișe-n voie. Și cu lipsa mare la fel. „Aveți scutec, vine sora, vă spală, vi-l schimbă și totul va fi în regulă”. Se uită la furtunașul străveziu prin care i se scurge urina. Dacă n-ar fi fost sedat ca un animal, l-ar fi durut literalmente în pulă. Cu degetul covrig, îl trece ca printr-un inel, în sus și-n jos, în sus și-n jos, p-ormă îi dă drumul, iar bula de aer alunecă mai departe.

Viața are și ea suișuri și coborâșuri. Ieri, camaradul lui de salon n-a fost în stare să se hrănească singur. De aia suntem atât de mulți: avem nevoie de cineva care să ne greșească doza.

Jurnal 2018 (2)

Cine n-are părinți, să nu-și cumpere. Același lazaret, aceeași miasmă de embriogeneză. Pe Rai Sport, Slovenia-Belgia, volei masculin. Companionul de salon se grăbește la toaletă. Prea târziu: face în scutec, îl scapă pe jos și mânjește gresia. „Am murdărit tot”. Intră duduia care le aduce păpica. Îi explic situația. Plus c-ar fi fost necesar un pampers curat. Probabil că Giovanni făcuse și el așijderea, numai că nu i se dezlipise de la brâu. Mobilizat la pat, treaba-i mai simplă.

Din camera alăturată, sunete stridente și un țiuit adânc ies prin porii zidurilor, dând de știre că un semen de-al nostru are o criză. Un bărbat de vârsta a doua stă în ușă și își șterge pleoapele. După câteva minute o femeie cu poșetă din piele maro îi ia locul. Giovanni o solicită: „Domnișoara frumoasă!... Domnișoara roșcată!...” Îi zic s-o lase-n pace, că e măritată. El: „Eh! Doar n-o ating...”

Apare infirmiera-șefă, cu stetoscopul atârnat de gât (sau poate că-i doctoriță), și le potrivește medicația. Intuiția îmi spune că-i româncă, întrucât, deși observă că mi se-mpleticește limba când intenționez să rostesc ceva în italiană, se zgâiește la mine cu ochii ei de olteancă prăjită la solar și așteaptă să reformulez. Dacă s-ar auzi așa cum o aud eu, n-ar mai fi atât de plină de sine. (Vai, nu cumva să afle colegii că e stranieră! Mergi fă d-aci! Se simte de la o poștă.) Bătrânul o complimentează. Ea surâde. Însă când nu vrei să-ți pierzi una dintre cele mai bine plătite joburi din societatea asta mediocră, execuți orice grimasă fără să cugeți prea mult.

De dincolo, sunetele încetează. Rusoaica badantă, ce trebuia să se ocupe de babă, dispare și ea. Doar mirozna de căcat e cea care persistă.

Jurnal 2018 (1)

 Toate zilele sunt identice, aceeași cantitate de veridicitate contrafăcută, rotindu-se letargic în cafeaua dimineții. Gunoierii au lăsat tomberoanele în drum, mâțele vecinilor ți-au speriat canarii din colivie, nu mai poți să dormi cu geamul deschis, mănânci ce găsești prin frigider și pleci. Ghereta cu ziare are grilajul tras, mă duc să văd unde oprește autobuzul și mă întorc. Vânzătoarea îmi zâmbește, tastează ceva și-mi înmânează ceea ce-mi treb’e. Pe raftul de sus zace, de-a-ndoaselea, o culegere de texte nietzscheene, traducere nouă, supracopertă, 3 euro bucata, cât un bilet extraurban. Până la destinație sunt obligat să compostez două. Dar când moartea bate la ușă, nu mai contează distanța. Și cine s-ar fi gândit că un bar cu sonorizare impecabilă s-ar armoniza cu parterul acestei clădiri?

Policlinica San Marco din Mestre, de un verde sălbatic, pe care doar Bacovia ar fi reușit să vi-l zugrăvească. Aflu că pacientul suferă din dragoste. Bănuind însă că sintagma vă insuflă altceva decât semnificația ei pură, rectific, spunând că e șontorog, a slăbit 20 de kile în ultimele două săptămâni (40, în ultimul an), fiindcă (de tot atâta timp) nevasta lui care-a răposat (el neștiind asta) fusese internată în aceeași incintă și nu a dat semne de întremare.

21:48, s-a trezit și o strigă pe nume: „Ana? Unde e Ana, soția mea?”

E acasă, moșule. Ia și culcă-te! Și ca un vlăstar rahitic, fertilizat cu apă, glucoză și vitamine, își ridică ascultător lințoliul până-n bărbie și oftează. El nu-i ca ceilalți, nu țipă la tine când se cufurește pe el. Din contră, vrea să meargă la gabinet ca să nu te supună la lucruri necuviincioase. Apăs butonul de alertă, sosește infirmiera. Zice că după ce termină de schimbat nu-ș’ ce hominian o să vină fata, căci taman acum a ajuns la serviciu. Fata nu apare. Peste-un sfert de oră o văd cu straița pe umăr, luându-și la revedere de la colegi. O chem iarăși pe prima domnișoară. Aici toate-s domnișoare.

„Hai, întoarce-l!”, și-i trece un deget pe marginea scutecului. Trage spre ea, se uită: „N-a făcut nimic”. Moșneagul: „Cred că s-a enervat”.

Între televizorul color și șipca orizontală (din lemn sau imitație, fixată-n perete ca să nu-l zgârie când sunt aduse și scoase paturile), Christosul de pe cruce ne privește cu coada ochiului, jenat de lumina crudă a cilindrului cu neon, ce-a rămas aprinsă ca să pot scrie. Deși e mult spus a scrie. Ca să nu ațipesc.

Dar ce nu înfăptuiește omul pentru 100 de euroi pe noapte? Cei din blocurile de vizavi nu câștigă atât. Feciorii sau fiica bătrânului de care am grijă, posibil. Însă ei nu-s aici.

22:30, a adormit din nou. Vecinului de salon i s-a activat misericordia și nu mai sforăie. Cu toții încercăm să ne căim și să fim mai generoși înainte de Marea Întâlnire.

(Foto © flickr.com, Tim Knifton)

TIMES NEW ROMAN gen (6)

 

Auzind că orașul lor trece în scenariul roșu, sute de pensionari arădeni se pregătesc să întâmpine Armata Roșie

Ultimele zile ale lunii octombrie au adunat sute de vârstnici pe străzile Aradului. Nemaiținând cont de prevederile legale actuale, privind circumstanțele alarmante, și anume creșterea numărului de persoane infectate și refuzul unor opozanți ai regimului liberal de-a purta mască facială, bătrânii arădeni au ieșit să-i primească în urale pe vitejii soldați ruși. Cu buchete de flori în mână sau pachete de țigări, cetățenii bătrâiori ai urbei noastre au împânzit trotuarele Bulevardului Revoluției și-ale drumurilor adiacente doar ca să fie martorii celei de-a doua intrări triumfale a vajnicilor luptători pentru eliberarea patriei. 

Nostalgia evenimentelor din urmă cu șaptej’ de ani a prevalat față de restricțiile dictate de autoritățile locale în cârdășie cu cele guvernamentale, astfel că foștii peceriști s-au proțăpit pe marginea arterelor centrale pentru a aduce – copii tembeli – omagiul cuvenit trupelor terestre ale Uniunii Sovietice. În așteptarea tancurilor grele, a tanchetelor fabricate la Odessa și a obuzierelor vintage, pensionarii, luați prin surprindere de vestea nemaipomenită, s-au mobilizitat ca-n vremea tinereții și, spărgând pușculița, au cumpărat cele de trebuință unei parade ca la carte. Cu gândul să se năpustească asupra militarilor în termen, ca să le sărute căștile și paturile puștilor, au început să aplaude frenetic și să arboreze pancarte cu mesajul: „Trăiască Mareșalul Stalin, Genialul Comandant...!” Iar în frunte cu administratorii de bloc și activiștii de partid de odinioară, și-au ridicat pumnii spre cer în semn de victorie. 

Cântecul marțial al unui toboșar plutea prin aer. Vedeau, înfipt în cabina unui camion cu remorcă, drapelul purpuriu al unui batalion de infanterie și deslușeau vuietul inconfundabil de șenile. Zvonul că maestrul Dan Puric va conferenția la Filarmonică, ținând monologuri interminabile despre identitatea românească și sufletul slav, le-a făcut pe babete să aibă din nou menstruație, iar pe moșnegi să-și dorească o lovitură de stat și reapariția ziarului Scînteia. Consilierii PSD au salutat inițiativa pensionarilor și întreprind deja demersurile necesare pentru amenajarea unei estrade retro și unor standuri cu mici și bere în Parcul Reconcilierii. „Fi’ndcă așa place la lume”, a declarat un personaj controversat, dar cu o influență notabilă, din conducerea municipiului.

 

asceze involuntare. fragment (6)

 

tocmai ce m-am întors din oraș: invitația unui fost coleg

de serviciu hardcore edm party

pentru prima oară în satul acesta uitat de dumnezeu

angerfist dj mad dog și alte porecle menite să-ți spună

din prima cu ce se mănâncă genul acesta de muzică

pentru unii un subgen dar pe ăsta îl doare-n pulă

până la 4:00 dimineața. cui nu-i convine să stea afară

după trei sferturi de oră aș fi plătit triplu pentru zece

minute de pauză

 

unul care fumase iarbă în olanda a dedus stând în fața

unei oglinzi că murise

și-apoi a înviat

iar acum simte că totul are o altă valoare pentru el

ce să mai piardă din pariul cu viața?

 

zice că vrea să plece-n perú și nu știu cine-l oprește

ceva legat de-o călătorie de purificare

un vraci bun (sau unul rău)

și de o băutură diuretico-diareico-vomitivă

ce te-ajută să-ți cunoști profunzimile să-ți găsești rostul

să te vindeci

iar de ar fi să moară pe-acolo asta e. cu toții o mierlim

când ne sună ceasul

 

i-am spus c-aș vrea să plec la mănăstire i-am citat ceva

din sfinții părinți

spune că simte exact ceea ce simt și eu și se bucură

că am luat această decizie

nu mă-ndoiesc vreo clipă de ceea ce zice

ne despărțim cu o strângere de mână și c-o ezitare:

ce va fi?

 

un alt individ ce-o să meargă împleticit spre casă

dar el măcar știe încotro se-ndreaptă.

(Foto © flickr.com, chrisfriel)