Abraham are doi copii: o fată ș-un băiat. Și, după
cum cred că ați dedus deja, are ș-o soție. Strașnică făptură cocoșată, cu gura
strâmbă și cu șase degete la mâna stângă. Șase ca steaua lui David. Galbene ca
filtrele de Camel.
El știe românește. Ceilalți membri ai familiei nu.
A vrut să se cazeze la noi și a făcut demersul necesar cu o lună-n urmă. Și-a
rezervat, pe internet, un apartament pentru patru persoane.
Intră, ne salutăm – nume, prenume etc. Întreabă
dacă avem lift, îi spun că nu, dar îl asigur de forța brațelor mele ce-l vor
ajuta să-și urce calabalâcul pân’ la unu. Rapid, eficient și fără bacșiș.
Ajung înaintea lui, deschid ușa și mă-ntorc pentru
înc-o tură de bagaje. Zic hai, că-i ultima! ca să prind curaj.
Când pun valiza jos nu-l mai văd, dar o văd pe ea
– nisip mișcător – cum se schimonosește cu jugulara umflată și cum dă din brațe,
aidoma unei găini ce și-a pus recent un costum de om – mascota hotelului.
Însă Abraham e bărbat calculat, își scoate capul
de după dulap și-mi spune că e doar o PROBLEMĂ: sora și fratele (în jur de
10-11 și, respectiv, 13-14 ani) nu pot dormi în același pat... că el vrea – în
schimbul canapelei extensibile pe care nevastă-sa o tot arată (pe evreiește?) cu
piciorul – două paturi. Și începe cu de ce n-a găsit ce-a vrut? de ce nu era
specificat pe site-ul hotelului (deși era) că nu sunt paturi separate, ci o
amărâtă de sofă? și că ce facem? cum de se poate una ca asta? că nu așa ne-a
fost tocmeala... și așa mai departe.
Îi ofer o alternativă, el cârnește din nas că-i
prea scumpă, ca după cinci minute să-mi spună că va dormi el cu băiatul, iar
mama cu fata, și-mi cere să mai aduc o plapumă pentru fii-su, deoarece – mi-o
spune ca pe ceva ce nu trebuie aflat de toată lumea – băiatul e special, expresie pe care o auzisem mai
devreme, când se pusese problema mutării celor doi în altă cameră, singura
disponibilă din păcate pentru ei, din fericire pentru conducerea hotelului. După
câte am înțeles, odraslele nu puteau (sau n-aveau voie) să doarmă împreună.
Cotrobăi prin rafturile parfumate ale cameristei,
găsesc un cearșaf pe măsura plăpumioarei cu elefănței și rățuște, pe care o îmbrac
și i-o înmânez lui Abraham – acum vizibil detensionat.
Și că tot vorbeam de el, uite că mă sună și-mi
cere parola de la wireless. Mă
întreabă dacă am idee pe unde ar fi situată clădirea sinagogii: „aia nouă”. Îi
spun că știu numai una. Dar e veche.
Coboară, se postează în fața pultului și-mi spune
hotărât că s-a uitat pe site-ul hotelului și a văzut că-s trecute un pat
matrimonial și o sofă, iar lucrurile nu i se par destul de clare. Trebuie, adaugă el, menționat că n-aveți paturi
separate: „Ne-ați făcut o mare neplăcere. Mare neplăcere...”
Coboară și familionul, după care pleacă, în șir
indian, spre mașină. Merg spre unica sinagogă din oraș... merg conduși de GPS.
(Foto © flickr.com, Valerio)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu