Nici nu ştiu de când

n-am mai împărțit patul cu o femeie în această junglă

urbană

 

Ultima oară a fost când locuiam împreună într-o casă

ca o pivniță tavane boltite un coridor în formă de L

și-o curte cimentată

 

Îmi amintesc că stăteam cu pătura trasă peste gură

și așteptam ca aerul cald din burduful de coton în care

mă afundam ...să mă adoarmă cât mai rapid

ca să nu-mi spui să nu mă mai foiesc

 

Adormi greu.... Unul dintre lucrurile moștenite

de la tine

 

Acum când scriu aceste rânduri chinuit de ticăitul

ceasului de mână

conștientizez acest lucru dar nu-ți dau dreptate

 

Era atât de rece acolo încât zilele în care făceam baie

par să-mi fi dispărut din memorie

Însă nu pot uita încăperea umedă... strigătul tău...

 

În capătul căzii pe-o poliță curbată se aflau două borcane

ce conțineau o soluție pe bază de sodă caustică folosită la

spălatul rufelor

Pesemne că nu le-ai văzut cât timp îmi pregătiseși apa

 

Mâinile tale scoțându-mă din vana în care nu-mi mai venea

să intru...            clădirea în care n-aș mai fi vrut să rămân...

 

Învelit cu o plapumă pe care n-o simt că m-acoperă încerc

să ațipesc: o fostă colegă de liceu... inocența acelor ani făcea

posibilă dragostea... ne băteam cu cretă ș-apoi o mințeam pe

dna dirigintă

 

Ceasul de mână e în camera alăturată

Bătăile inimii... mă agit...

 

Mă pun să-mi număr rândurile

Cu fiecare vers mi-am cusut buzele

Deci nu voi putea rosti:

 

Timpul e ireversibil   

 

Bate-mi repede cuiele

să mă odihnesc pentru totdeauna