(7) [Adesea mă gândesc la moarte...]

...ca la un pustnic de secol VII purtat de Duhul în viitor

anul 2016 zona metropolitană a orașului Tokyo

ca să fie ispitit de către legiuni și legiuni de michiduțe

Doar că el fascinat de frumusețea răpitoare a locului ar fi

crezut că se află în Rai unde nu-i chip de ispită ar fi

îmbrățișat cu toată dragostea întregul oraș bombardat de

luminițe și ar fi început să plângă cu rugăciunea lui Iisus

în inimă mulțumind în hohote pentru darul lacrimilor

 

Oploșindu-se la parterul Turnului Capsulă s-ar fi hrănit

arareori din pomana trecătorilor și a locatarilor

și ar fi scris minimum șapte imne teologice

iar cuvântări cam tot atâtea

povestind despre lucrurile inefabile ce i-au fost date spre

cunoaștere ochilor

dinamitând vechile paradigme ale înțelegerii dumnezeirii

treimice prin viziunea-i theologică pe care noi

posteritate după posteritate

am fi luat-o de bună

 

Exact ca oile de cioban simul iustus...

și infam

 

Luminile Raiului ar fi rămas aprinse cu anii și niciun înger

al Domnului nu s-ar mai fi apropiat de el

În cele din urmă și-ar fi dat duhul în brațele unui individ

efemer care

din când în când eliberat condiționat de la locul de muncă

l-ar fi ajutat cu puțin

 

și nimeni n-ar mai fi știut de el