4.
șomaj
străbat orașul de
la care nu mai aștept nimic
printre oameni zi
de zi reînnoiți
cunosc ca-n palmă, această șină străvezie;
sunt zile în care
nici nu pot vorbi.
oh! aceste dup-amiezi,
întorcându-mă de la șomaj
gândindu-mă iar la
chirie, meditație acră,
oricât am lungi-o,
o să-mbătrânim în cele din urmă
niciun lucru nu
se schimbă, nici măcar vara.
la final după câteva
luni pierzi și acest privilegiu
vine iarăși toamna,
lent ca o cangrenă;
banii devin unicul
gând, singura lege,
ești
singur-singurel. și te târăști, și te târăști...
ceilalți persistă
în dansul lor existențial,
tu ești protejat
de un zid transparent;
iarna s-a întors.
viața lor pare reală.
poate că, undeva,
viitorul te așteaptă.
..........................................................
(Foto © Jack Delano, Granger HPA)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu