Piatră. Charles Simic

Du-te într-o piatră

Aceea ar fi calea mea.

Lasă pe altcineva să devină o turturea

Ori să scrâșnească cu dintele unui tigru.

Sunt mulțumit că-s o piatră.

Din afară piatra e o ghicitoare:

Nimeni nu știe cum s-o dezlege.

Totuși pe dinăuntru, tre’ să fie răcoare și liniște

Chiar dacă o vacă calcă pe ea cu toată greutatea,

Chiar dacă un copil o zvârle-ntr-un râu;

Piatra se scufundă, încet, neperturbată

Pe fundul râului

Unde peștii vin ca să ciocănească-n ea

Și s-asculte.

Am văzut că ies scântei

Când două pietre sunt frecate,

Deci poate că-n cele din urmă nu-i beznă înăuntru;

Poate că există o lună mijind

De undeva, ca de dup-un deal –

O geană de lumină cât să se deslușească

Scrierile ciudate, hărțile-stelare

De pe pereții interiori.

(Foto © flickr.com, ♡ Anouc ~)