Aveam vreo unsprezece ani. La bunici. Vacanța de vară nu se apropia destul
de repede. Pe bancă, în fața blocului din spatele “Metalurgiei”. O alee înfundată.
Zona Gării. Bacău.
Ștefan, mai mare decât mine cu doi ani, pălăvrăgește de zor. În încheiere
adaugă: „Bă, tu știi că atunci când ai orgasm, chiar de te-ar plesni cineva cu
biciul, nu simți?” – răsfoise te miri ce revistă deocheată sau se forțase prea
tare să înțeleagă (el cunoscând doar engleza) emisiunea Liebe Sünde transmisă de televiziunea germană.
Tot el îmi povestise că în timpul copulației, dacă fata se sperie (să
spunem că intră tac-su în cameră), e posibil ca burghiul să rămână blocat între
fălcile menghinei. Evident că nu i-am dat importanță, deși ideea nu m-a părăsit
niciodată.
Corelând-o însă cu martirajul primilor creștini, s-ar putea să aibă sens. Cei
care și-au jertfit viața în urma persecuțiilor nu ajunseseră la un paroxism ființial – consecință a acceptării
preludiilor divine? Nu s-au dăruit ei
pe de-a-ntregul, n-au suportat cu stoicism fiecare tortură pentru dragostea
Celui ce avea să le așeze pe cap diadema imortalității? Nu s-au unit ei în acele
clipe cu Erosul Celest, fapt ce-a făcut ca suferința lor fizică să se diminueze?
Omul învinge durerea prin el însuși până la un anumit punct. Insurmontabilul, cu mijlocirea Sfintei
Treimi, cea care își „resuscitează” vedetele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu