1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească - continuare
21. Î: Cum să dobândim bunătatea inimii?
R: Dacă omul nu va lua seama la viciile
aproapelui, atunci... se va naște în el bunătatea inimii, prin care Îi va fi bineplăcut lui Dumnezeu
– Avva Dorotei.
Însă când prin defectele semenilor
care au acaparat (cu acordul Providenței) instituțiile sociale se oferă ocazii
prielnice corupției de orice nivel și din orice domeniu (defavorizând, prin modalități
arbitrare, pe cei mai mulți dintre noi), se cuvine să ne redescoperim instinctul
primordial de a spune Mă interesează.
22. Î: Ce este adâncirea în sine (retragerea înlăuntrul nostru)? R: ...este principala virtute necesară pentru a nu
fi atrași de influența lumii, pentru
a-i îngrădi acesteia posibilitatea de a ne stârni patimile – aceasta este lepădarea de lume – Sfântul
Isaac Sirul.
Prospectul ar fi trebuit să conțină și condițiile de utilizare ale acestei introversiuni, și anume: Nu luați
medicamentul dacă: a) nu sunteți anahoreți; b) nu sunteți siguri că vreți să
continuați pe drumul isihiei; c) nu credeți că și voi, la rândul vostru, puteți
să influențați lumea; d) nu sunteți persoane active, implicate în problemele
cetății, și nu voiți să faceți vreo diferență; e) lozinca voastră preferată nu
e „Cazi pară mălăiață în gura lui nătăfleață”.
23. Î: Ce este important la lucru?
R: ...fiți atenți la duhul cu care se săvârșește
lucrul (cu cârtire sau cu mânie, cu nemulțumire, cu vorbire deșartă, cu gânduri
murdare sau cu rugăciune și cu gândul la Dumnezeu).
Se aplică pustnicilor sau monahilor din mănăstiri, cei ce se îndeletnicesc
cu munca manuală (cu împletitul, cioplitul, țesutul rucodeliilor), nu angajaților
mireni, captivi în vâltoarea politico-economică din care n-au cum să iasă dacă nu
vine Iisus (în persoană) să-i scoată de acolo. Fără-ndoială că Sfântul Isaac
Sirul la ei făcea referire.
24. Î: Ce nu trebuie să avem în casă?
R: ...nimic care să vă provoace gânduri și
sentimente potrivnice lui Dumnezeu, căci
numai atunci sunteți în afara primejdiei de a duce luptă dublă, lăuntrică și exterioară – Nil Sinaitul.
Omul care într-adevăr este convins de existența Creatorului poate locui în
buncărul lui Hitler, printre teancuri de opere marxist-leniniste, ascultând Prokofiev
și Lamb of God până la epuizare, în timp ce bricolează ozeneuri cu inteligență
artificială, că tot n-o să se ispitească, putând rosti oricând, așijderea profetului:
„Eu sunt rob al Domnului și mă închin la Dumnezeul cerului, Cel ce a făcut
marea și uscatul” – Cartea lui Iona 1, 9.
25. Î: De ce nu ne temem de chinurile
viitoare? R: Nu ne temem de chinul veșnic
al gheenei pentru că nu ne gândim la el, nu pătrundem cu mintea în esența lui, nu ne străduim să ajungem la ea prin osteneală, deși auzim și citim deseori despre chinul
cel veșnic – Starețul Nazarie de la Valaam.
Tocmai fiindcă auzim și citim despre caznele interminabile ale
hadesului e foarte greu să credem în ele, darămite să le accesăm. Și, sincer, nu știu cine și-ar dori să „inspecteze” iadul
(ca pe un parc de distracții) și să ia parte (fie doar în calitate de privitor)
la asemenea atrocități. Mai bine ar citi un roman de Stephen King. Plus că esența infernului (oricare ar fi ea) nu pare
atât de atractivă, încât să ne îmbulzim la bilete. E ceea ce zice, câteva rânduri
mai jos, Episcopul Iacov din Nijegorod: „Atunci când ești ocupat mai mult de păcatele
tale decât de Dumnezeu, greșești” (p. 33).
26. Î: Nu îi prețuim, oare, pe scriitorii și învățătorii laici peste măsură și în detrimentul bunei
noastre credințe și al devotamentului față de Dumnezeu și Biserică? R: ...vedem care sunt roadele educației lumești a
copiilor noștri... Ce iese din ele?
Lipsa de respect față de Biserică... necinstirea părinților, a conducătorilor... uitarea de țelul existenței noastre pe pământ sau denaturarea acestui țel,
necredința în Dumnezeu... lipsa de integritate a vieții și dezordinea în
ea, libera cugetare... împătimirea față de spectacole și de
celelalte distracții profanatoare – Sfântul Ioan de Kronstadt.
Alte „idei mărețe” izvorâte din prejudecata falsă că un pravoslavnic e mai
neîntinat și mai cumpănit în tot ceea ce întreprinde (cu fapta... cu gândul...),
decât un liber-cugetător/un ateu. Ca și când majoritatea celor care au
participat la carnajele erei noastre (eminamente creștină), la eforturile de monopolizare
a puterii și a îmbogățirii grabnice de pe spinarea altora n-au fost botezați în
numele Sfintei Treimi, nu s-au împărtășit din corpul și sângele Mântuitorului, n-au
avut duhovnici, n-au ținut sărbătorile ș.a. Chiar dacă unii au aparținut altor
grupări creștine (n-au fost toți 100% ortodocși), nu își pot justifica isprăvile în fața tribunalului istoriei.
„Ciudat, cu cât vremurile sunt mai intens religioase și credințele
dogmatice mai puternice, se constată o mai mare cruzime și o stare de lucruri
mai proastă. În așa-numitele epoci de credință, când oamenii credeau cu adevărat
în religia creștină, până la ultimul amănunt, a existat Inchiziția cu torturile
ei; milioane de femei nefericite au fost arse ca vrăjitoare, și s-au practicat
toate modurile posibile de cruzime pe diverse categorii de oameni, în numele
religiei. Veți constata, dacă veți arunca o privire asupra istoriei, că cel mai
mic câștig pe calea înnobilării sentimentelor umane, orice îmbunătățire adusă
dreptului penal, orice pas înainte pe calea reducerii războaielor, orice pas înainte
spre aplicarea unui tratament mai bun celor de culoare, și orice inițiativă de
reducere a sclaviei, într-un cuvânt orice progres moral petrecut în lume a fost
combătut cu consecvență de organizațiile bisericești de pretutindeni. Pot
afirma cu toată convingerea că religia creștină, așa cum este organizată în
bisericile ei, a fost și este încă principalul dușman al progresului moral în
lume” (Bertrand Russell, De ce nu sunt
creștin).
Dar, hei!, poate că unora le place să fie ținuți sub papuc și să sărute
bocancii guvernanților dăruiți (nu-i așa?) de Cel de Sus și să-nchidă ochii la încercările
de emancipare ale poporului, la strădaniile plebeice de a vedea lucrurile exact
cum sunt, nu cum ne sunt ele comunicate de către coaliția Biserică-Stat. Mai
concis: Spuneți-mi câți inși, dintre cei care au fost canonizați, au adus contribuții
notabile în anatomie, astronomie, matematică, logică, fizică, filosofie,
medicină, chimie, economie, sociologie, muzică, inventică, inginerie, biologie,
genetică, lingvistică, filologie, arheologie, agronomie, geologie, ecologie, geografie
și tot ce mai vreți voi – CÂȚI?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu