vineri, 17 aprilie 2020

Mortua Est (fragment 3)
















insurgenți nonconformiști

tolăniți pe canapeaua din „livingul” pictat în culorile W.C.

S.B.-ului       dependenți de selfie-uri

trăiesc în Romanica plătesc jumătate de salariu pe chiria

unui apartament cu două odăi

abia dacă le-ajung banii de motorină iar ei se hlizesc

indolent

în lentila minicamerei iPhone-ului achiziționat pe credit

 

am un prieten pios ce strânge de pe jos peturile de Neumarkt

(pe etichetele acestei beri sunt creionate biserici cu turle

și cruci... și nu se cade ca ele să fie batjocorite)

p-ormă le duce acasă și le dă foc în mijlocul curții

bolborosind o molitvă de iertare a trecătorilor care

se pișă pe unde apucă

 

în ultimele săptămâni întâlnindu-mă cu câte-o nemăritată

am fost întrebat ce mai fac  și nu – ca de obicei – unde lucrez

tot răul spre bine

 

îmi așez bonurile pe etajeră cu gândul c-o să câștig la loteria

bonurilor fiscale

icoana răstignirii lui Hristos aproape că nu se mai vede

ascunsă-n mormanul de hârtiuțe alb-negru

presupunând că mă voi îmbogăți o să-i ridic o troiță

la intersecția străzilor Pelicanului & Castor – să aibă și

oropsiții un loc de pelerinaj

 

sărbătorile pascale sosesc fără surle și trâmbițe

chiar și ateii s-au îngrășat de la atâta spiritualitate hashtag

degenerați din cele patru colțuri ale lumii pocăiți-vă!

dar în taină

căci în toate și-n toți subzistă sfântul proteguitor al planetei

albastre ca un purice blajin în blana aspră a unui șobolan

 

s-a dat startul competițiilor febrile de shopping

galopada tradițională după himere ad infinitum

 

Programul Operațional Capacitatea Înfulecării

 

hai că mai ai până o să plesnești bagă-n tine mestecă!

mestecă! nu uita să înghiți! ia cu pită... veselește-te!

țăcăneala reîncepe

finanțiștii anatemizează cerul experții imobiliari își roagă

moartea

criza economică care-o să vină va fi mai gravă decât

ceea ce se întâmplă acum

în altă ordine de idei nu există miracole. există doar

otravă și catharsis          #scapăcinepoate


(Foto © flickr.com, chrisfriel)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu