Un volum ce te răscolește ca o rafală de vânt rece
în plină caniculă. Un text care a scuturat din mine, ca dintr-un pom înflorit
petalele, panoplia de cărți cu miros de sare marină în care m-am scufundat în
anii imediat următori studenției.
„Nu putem face nimic altceva decât să stăm/să
ancorăm/cu letargia albă scurgându-ni-se din gură/niște fire de nisip își
cercetează propriul somn/niște stropi călduți cad, împroșcând din nou/o scurtă
vijelie, în căutarea unui loc de adăpost/o lună veche, vărsând lacrimi în somn”
(p. 35).
Printre nuanțele și tonurile care mi s-au prefirat
în gând citind „Rapoartele” lui
Immanuel Mifsud, o imagine călâie a izbutit să dăinuie – cea relatată de versurile
nichitastănesciene: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”
Și nu numai. În poemul Dora (numele diminutivat, deci de alint, al ultimei soții a lui
Nichita) dibuim un scriitor însetat de amorul artei, aflat la limita dintre o schizoidie
creativă și-un colaps afectiv, iar asta pentru că, deși se îndrăgostește de
propria-i muză, e conștient că toate au un final: „...mă faci să sângerez, iar
sângele se prelinge/.../Nu-ți fie frică/vino mai aproape de țărmul din mine/.../Tu ești bărbatul la care am visat multe
nopți cu lună/.../Hai să ne oprim.../.../Încă nu, doar când oasele
noastre or să cedeze/când ochii tăi
se vor preface-n sticlă și-or să crape.../Nu știu întotdeauna cum să-ți
citesc privirea/nu știu dacă ritualul ăsta e un act de iubire/sau e un
sacrificiu plin de regret” (pp. 107-108).
Un poet care, la fel ca visătorul mușcat de
leoaică, nu șovăie în fața pasiunilor de alcov: „Nu știu cine pe cine o să
găsească: dacă ea e cea care/dă târcoale după pradă sau eu sunt cel care vrea
să o/sfârșească” (p. 133).
Bineînțeles că elementele proprii celor doi autori
sunt pure coincidențe. Dar ce ne-am face fără coincidențe?
Însă forța scriitorului maltez rezidă în
depingerea acelor clipele poetic-metafizice pe care doar cei inspirați o pot
face: „Taci acum, nu spui nimic nou/și-ai folosit deja imaginile astea de
nenumărate ori/Draga mea, îți scriu de la Paris/orașul pe care dintotdeauna
ți-ai dorit să-l vizitezi/să-ți spun că și aici oamenii umblă și mor” (p. 79).
http://www.maxblecher.ro/rapoarte_confidentiale.php
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu