Primisem cartea în prima seară a DS-ului din
toamna aceasta. Organizatorul îmi înmânase o sacoșă belea (din bumbac 100%
netratat, neînălbit și nevopsit), confecționată în cadrul Atelierului de Pânză. Înăuntru se găseau un pliant cu programul
evenimentelor, o broșură cu datele biografice și fragmente din lecturile publice
ale invitaților, un album foto, o antologie Discuția
Secretă 2017 și-un plic maroniu pe care l-am omis involuntar. Deschizându-l
după două săptămâni, am descoperit acest volum de proză scurtă.
Autorul (aflat într-un conflict artistic ireconciliabil)
scrie cu patos și umor despre ce știe el mai bine. Și o face repurtând victorii
pe care mulți „corifei” ai generației sale ar vrea să și le aroge. Ghinion!
Levente Csender rupe gura târgului prin istorisiri izvorâte dintr-o grație
vitriolică și un apetit visceral pentru vermina româno-maghiară pe care o
descrie magistral.
Instinctiv, a fost să-i compar povestirile cu ce am
mai frunzărit din Denis Johnson și Bohumil Hrabal. Lucru ce nu-i total deplasat,
dacă n-ar fi și futil: toți criticii „eminenți” recurg la analogii ca la o cheie
interpretativă universală. Doar că textele sale se apropie organic de urzeala
beletristică a celor doi autori pomeniți mai sus. Prin urmare, nu mă sinchisesc
să apelez la aceeași metodă. Și nici nu intenționez să inserez în expunerea mea
pasaje din prozele csenderiene. I-aș face un deserviciu, trunchiindu-i
narațiunile. Cel mai sănătos e să le parcurgi în întregime, ca părerea să fie cât
de cât avizată.
„Mitologia se scrie la fel ca istoria. Și ca viața
omului” – nota pe curat Attila Bartis. Levente Csender pare să conglăsuiască cu
el, etalând un condei exersat și o vocație indubitabilă...
Pe buza plicului maroniu cineva își vânturase pixul: „Dacă m-ai citit și ți-am plăcut, scrie o postare despre mine ☺”
Am încercat.
http://edituranextpage.blogspot.com/2017/11/blog-post.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu