Forţat de circumstanţe

CS..., RS..., unsprezece, punct..., Unde-o fi cutia ciclam cu măsura patruzeci și trei? N-am timp de pierdut, atâta marfă ni s-a livrat..., sarcini istovitoare, Parcă am văzut-o pe undeva, că doar n-a ingurgitat-o vreun client, Iar agentul de pază îmi spulberă monologul:

─ Ajut-o pe doamna, că nu-și găsește perechea!

─ Să meargă la Din dragoste,

─ Nu se mai fabrică,

...

─ Cu ce vă pot fi de folos?

─ Vreau să aflu – ridică tenișii – dac-aveți un trei’ș’opt,

─ Îl scot, i-l arăt, îl probează,

─ Dar alte modele?

─ Numai în zona aceasta,

─ Mulțumesc de ajutor – replică sarcastic. În spate nu aveți?

─ Care spate, gândind cu glas tare, de vreme ce-n capătul magazinului avem expuse articolele pentru bărbați? Doar aici puteți găsi ceea ce vă interesează (pantofi pentru femei, n.a.),

─ Auzi la el... – reluând firul conversațional – care spate?! Vorbești cu subînțelesuri, Ce tupeu! trăgând după ea odrasla de șapte anișori, căreia (printre țoc-țoc-urile neșovăielnice ale tocurilor ei de căpriță) îi zice: Data viitoare când venim la cumpărături, să ne îmbrăcăm frumos, că cine știe peste ce băiat cu doisprezece clase vom da,

Așa că mi-am văzut de treaba pe care o lăsasem neterminată, și m-am dus să caut cutia,

Eu vara nu dorm, nu am somn, Zorii zilei mă... doare capul când ușa de la depozit rămâne deschisă, chemându-i pe indivizii ce ne spionează prăvălia, doară-doară ș-or descoperi (și ei) perechea, neavând nevoie de busolă, fi’ndcă se lasă ghidați de soare..., același de care i-a fost dor vagabondului ce-l pronunță pe el fără i, ca să moară madaranțili care n-aveau cum să-l zărească la Costinești, fiind plecate cu gândul în India, la cules de ardei, gonind-o pe sora lor care a potențat vocile unor masculi alfa ce intonau în cor In-di-a. Așa că: IN-DI-A!, chit că unul dintre ei, ce zâmbește mereu, chiar și după ce-a fost înșelat, repetă: Iu chil mi uen iu left mi, nau iu luching et a ded men uaching,

Și atunci cum de mai poți cânta? Mi se face lehamite, îmi vine să borăsc, Cu atâtea cutii în jur, nu-mi va fi greu, poate doar dezagreabil la vederea unor pete ce nu se asortează cu parchetul laminat, măturat în fiecare dimineață, ca să se vadă discrepanța cromatică impardonabilă pentru un astfel de butic cu pipițe cu fundițe și băieți băgăreți, ce se cordesc pân’ la Soare și vor s-ajungă pân’ la mare, reluând-o la infinit, Nu știu cine-i oprește și de ce mi-o spun de față cu toată lumea, pe undele eficiente (întrucât prostia n-are moarte) ale antiradiourilor cu viață lungă în ținutul românesc de secol XXI, studiouri particulare cu putere sporită de incubație în tărtăcuța firavă a ascultătorilor și ...toarelor ce-s puramente și penisoidal vrăjite de fraze gen: Noi doi știm prea bine că iubirea de foame nu ține, dar să știi că mi-e sete de tine..., prelungite cu sloganul depreciativ Tu ești fata care niciodată nu spune nu,

Adică la întrebarea dac-ar intenționa să lingă eclerul, ea ar răspunde afirmativ, Evident că-i ahtiată, fata mea și a tuturora, cea care nu sesizează conotațiile Nu-ului, nediferențiind albul de negru sau partea din față a chilotului de cea dindărăt, pentru că, după cum ni se relatează în imnul estival, are ceva-n privire când te vrea,

─ Ce ați dori?

─ Pe bej...

─ Îi probați?

─ Dacă se poate,

─ Desigur, Poftiți și-o limbă de plastic (Aștept), Vi se potrivesc?

─ Rămân,

Îi verific și mă-ndrept spre casa de marcat, cu ochiul minții bleojdit la tot ce mă-nconjoară, oameni, plafoniere, cutii și prețuri rupte, persoana pe care o servisem și momentul când ea se pregătea să-și plătească scarpele:

Banii, banii tăi nu contează, Tratează fata cu respect, Fii pe fază!,

casiera examinând gologanii, ambalând produsul și urând, cu zâmbetul pe buze, La revedere și Să-i purtați sănătoasă!, însă melodia rămâne în aer:

Á, á, á, á, à... ta, Á, á, á, á, à... ta,

a sărit CD-ul, ce dracu’?!, am auzit-o deja de trei ori, și n-a trecut o oră de când am sosit la scârbiciu, Măcar de-ar spune ceva în ton cu euritmia sufletului, Dar nu:

Un necioplit iubește o crăiță ce se lasă ademenită de minciuna cu care el încearcă să o cucerească, Și întrucât se micșorează, iar gogoașa devine minciunică:

Uaci mai sexi gal Corina cum labadab on di dans flor: Á, á, á, á, à... ta, Á, á, á, á, à... ta și, conștientă fiind de neputința băiatului în cele „spirituale”, nu contenește cu metoda pedagogică: Á, á, á, á, à... ta, Á, á, á, á, à... ta, încercând să-l revigoreze pe flăcăul cu vilă în Hawaii, ce la rândul lui, cu pantalonul pe vine, îi zice:

Cât de departe..., cât de departe..., preocupat că amicii săi îl convoacă: Haida, haida, haida..., la bere, bere, bere! și de glasul hodorogit al unui obsedat sexual care îi rostește cadențat: Aim gona bum-bang-bang uit ior badi yo! – era pederast și nega; Corina îi tot explica (ca la grădiniță) cum s-o facă fericită, însă el... se făcea că nu pricepe,

Țapă! lui îi plac buzele posterioare, Nu-n zadar a intuit Corina că e analfabet și, din acest motiv, venerează CUR FM, unde se difuzează numai hi-hi-hituri, V-ați prins – Hituri?

─ ’Nă ziua, Aveți espadrile?

─ Nu,

─ Și nu mai primiți?

─ N-am idee,

Însă știam că-i bulangiu, am conchis la finele piesei distribuite de același radio obscen, pe mixul lui Dj Darts: Hei, hei, hei, hei, hei, hei, hei, hei..., ghivit, ghivit, ghivit tu miii! La cercul maró, normal, Numai hiiiiituuuuri (nu ne-au păcălit), reiterându-le din oră-n oră, să nu le omitem..., nu care cumva să nu-i evocăm..., să li se usuce mucoasa...,

Colegă-mea debitează: Există o scăpare! și anume să ne alăturăm celor de la MOJIC FM sau RADIO NUMERAL, acolo găsim cea mai bună muzică de ieri și de azi,

Dar permanent aceeași, în concluzie, să dea Omnipotentul ca ei să-și transmită reciproc șlagărele, cu butonul de ON AIR pe OFF, Dac-acești diletanți sunt DJ, și le acceptăm titulatura, vai de noi, în ce hal am ajuns! La fel ca fata de mai sus, de nu putem deosebi eufonia de cacofonie, și începem să urlăm: Și-mi vine câteodată s-arunc cu grijile, problemele... sus în aer (pauză), sus în aer (pauză),

Cine să ți le prindă? Vor cădea înapoi, fiindcă nu te-ai agățat de Muzică, ...tu și gașca ta de artiști supraevaluați, pungași de meserie, De-abia aștept să ajung acasă și să vă închid gura c-un singur clic, prin cursorul izbăvirii internautice,

Și io pot să scriu ca tine: „În loc să stai în mâini și-n cap să faci un ban/ Mai bine nu ședeai cu fundu’ pă pian/ Probabil izbuteai să interpretezi o țâră de Chopin/ Așa ești doar un sinonim pentru Salam”, Prin urmare, marș către EXIT!, în rând cu ceilalți rapsozi ai trenulețului uman din care, în scurtă vreme, vei face parte,

Cum, nu știai?! Eu nu te-ascult decât forțat de circumstanțe, iar când mă văd scăpat, mă spăl cu șapte ape, Cât despre ce cânți tu și ortacii tăi – virtuozitate expiată, Toate la timpul lor, Pentru unii chiar amú, pentru alții niciodată.