Sosit de la muncă, trecând peste duș, peste cină,
peste sfânta cruce și mulțămirea că m-a ajutat să rezist în orele crunte... printre
fețele demonice... apropierea gălăgioasă a Sărbătorilor Pascale... zile-n care
dracii mișună prin magazine, și peste cele șapte-opt înghițituri de apă,
înainte de culcare, am citit undeva că-i bine, previne infarctul miocardic ce
poate surveni în timpul somnului sau ceva de genu’, deschizând o antologie
păunesciană, de la coadă la cap, mai nou așa îi citesc volumele, acum din testamentul lui de dragoste, care-mi
transmite ceea ce sufletul meu știa de multă vreme, dar nu putea s-o spună
sincer, în fața întregii lumi feminine, ce vrea să fie... doar ca să fie.
Transcriu:
................................................................
„Astfel îți dedic
eu ție, care te-ai purtat nedrept cu mine, acest poem de dragoste, scris
aproape de finalul unui mileniu în care n-a existat probabil nicio dragoste
fericită
Îți dedic o criză
personală,
În plină criză
mondială,
Trista mea
Principesă Neagră,
Blestemată să nu
devii niciodată regină,
Dar blestemată să
nu fii
Nici umbra din
bucătărie
Și din gospodărie,
Care se face
utilă trebăluind cu niște pantaloni strânși pe picioruțe cu niște ciorapi
trași până la
gleznă, în veșnica hăituială a unei trivialități mult îndrăgite care se
numește familie și
n-au gunoierii timp s-o ia și s-o ducă unde ar trebui.
Ciudată senzație
trăiesc scriindu-ți în zadar aceste cuvinte pe care nu le vei mai citi
niciodată, ciudată senzație că devin bătrân dintr-odată, în noaptea în care am
înțeles
că nici nu ne mai
cunoaștem.”
Doar noaptea e de vină pentru asemenea fraze:
Creuzet de vise
inimi paradise
Vino și primește
a mândrei dorință
Să mă prindă-n
brațe ca și într-un clește
Și să-mi puie
capul lâng-a ei ființă
De va fi cu
voie să-și plinească visul
Dă-i o veste
caldă-n asfințit de soare
Și-oi veni la
ea în miros de lumânare
Ochi în ochi
privind cum sfărâmăm abisul
De va fi
ruptură și negare rece
Vestea dă-mi-o
mie și cruță pre ea
Îi voi spune la
sfârșitul nopții ce va trece:
Iubito lasă
visul! Ai în față cartea
De-i vei zice
tu tulburată-o fi
Gura mea spunându-i
poruncă zidise
Va trăi în pace
visând la al său
Creuzet de vise inimi paradise
Sau hardcore:
îți dedic o criză de fiere lungă cât o
lună de miere
departe pe planeta haos
de unde-ai venit când te credeai minnie a
lu’ mickey mouse
unde te-ai jucat cu frunzulița în nisipul
mării
iar acum doar ai vrea că nu poți da
uitării
cum timpul se schimbă mereu parcă-n ciudă
și-n loc de foiță ai ceva mai mult
și ești udă
de unde te-a ridicat mă-ta-n grabă ca să
nu răcești
învelindu-te c-o pătură cu două cu
treizeci
nu era iulie domniță
nu era vară
dar pornită din fire spre joaca murdară
te distrai în plină iarnă constănțeană vulgară
gol-goluță a bărbaților salvamară
acum ai mustață virgină mămică
îți plâng toți plozii pe lângă fusta aia
mică
și lângă poșeta ținută la braț
prin piețe prin shopuri sorbind din ceașca
cu erzaț
când tații lor sunt plecați în străinătate
tu te plimbi cu unghiuțele necumpătate
cum de vorbesc așa? cum de nu mi-e rușine?
nu deloc. ha ha ha!
era să leșine
acolo să pleci spre haos. te du!
pașli! ca-n armată. ’nainte marș! yabba-dabba doo!
dar m-am cam săturat
despărțindu-mă de coșmar mă-ndrept spre
realitate
ca să scap de tine – femeie a caznelor
mele
dizgrația îți stă la picioare. se-nclină
pe copitele tale lăcuite își pleacă
fruntea acceptându-și înfrângerea
ca tine niciuna
te las să te bucuri de ultimul rând:
inimioare inimioare & inimioare
pe verde cu galben și roșu cu albastru
cu până la 50% reducere
poți veni mâine după ora zece
atunci deschidem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu