Nu m-ai-nţeles de la-nceput

Eu nu beau de durere eu beau de suferinţă

Şi nu aşa... la-ntâmplare ca beţivii antrenaţi

de sub blocul nostru. Nu Țuți

Eu beau din pasiunea ancestrală pentru vânătoarea

pe timp de noapte

Dac-ai şti cât de lungă n-ai mai întreba

Cât şapte nopţi de somn de ăla de-a’ tău

cu faţa vopsită-n alb de spumă de şampanie

şi cu castraveciori tăiaţi pe orbite

Şapte nopţi de luptă cu urşii şi lupii de prin tot locul

Că-n tot locul sunt animale de pradă cu suflet mare

care vor şi ele să bea de suferinţă

Ș-apăi cine le-nţelege mai bine decât pălinca

Na cumetre! Să-ţi mai treacă supărarea

Spală-ţi faţa! Nu te arăta că posteşti

Unge-ţi părul cu palmele tale transpirate

Căci şi eu sufăr... Nici nu mai am în ce să-mi înec

tristeţea

Vai ş-amar Ţuţi! Tu te gândești?!...

Așa din senin

Că şi ei sunt suflete mari şi-i păcat de Dumnezeu

şi toţi cu datorii

T u   t e   g â n d e ş t i?!...