Nu mai pot. Simt
că nu mai pot
Neajunsurile m-au
ajuns şi presimt că peste
câteva minute voi plesni de durere
Mi-e mintea plină
de scurgeri. Mi-e somn
Nădejdea-mi
slăbeşte
Un şancru viu ca
dup-un autoimpus martiriu mă ustură
de-mi slobod toţi
dracii din suflet scuipând cu venin
în eter
Văd îngerii cum
cad. Nu mai sper
Vomit creaturi fardate cu negru
cu aripi cu pene
şi coarne
Las zeama neştearsă
să-mi curgă pe bărbie
Nu mi-e frică. Sunt
treaz. Nu mi-e foame
Îmi ghiorţăie
întregul trup. Scuip demoni pe gură
Nu-mi iese. E târziu... Cianură
Mă străduiesc şi nimic
Dac-ajunge zilei
răutatea ei n-ajunge timpul
Şi e greu când ai
ce spune şi nu ştii cum
Îți vezi pula înzăuată
de război
Îți tremură mâna
Ăia de la opt îşi
găuresc pereţii
deci nu poți citi
come
ti piace
Ea îşi ia zborul.
Maşina s-opreşte
E linişte şi pace
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu