uneori când scriu sau citesc stau pe fotoliu
cu genunchii la piept
aplecat peste miezul crud al celor două scoarțe
crăcănate bune de lins cu privirea ce trece dincolo
de parantezele dintre litere cuvinte și propoziții
frecându-se până la nerușinare și excesiv de sâcâitor
de am mai văzut am trăit și-am mai făcut treaba asta
cu ochii injectați de nesomn & dorințe utopice
firește că nu le-nchid și nici nu mă gândesc la acest
capitol tragic prin lipsuri și singurătăți sinonimice
le las să degaje căldura ce amintește de babylonia
muierilor care-și alăptau pruncii de la balcoane
iar ei de jos primeau albul spumant cu gurile căscate
pe jumătate
ca să nu-nghită brusc și să ne fure priveliștea
pe care o vom depista în scrieri mai mult sau mai puțin
reușite
sau pe foile sterile ce se vor inseminate printr-un
talent artistic incitant
capabil să le facă pe tipele care-ți vor parcurge
catrenele
să-și viseze perechea după o simplă binoclare înspre
figurile tale de stil
copiate clasic & romantic și cu bună știință
din cărți care au odrăslit din alte cărți
iar pe tine să crezi că de fiecare dată când o femeie
îți va descifra poemele
va fi ca și cum ți-ar băga mâna-n pantaloni
și ți-ar masa zurgălăii
nu pot decât să mă rog ca acestea să se-ntâmple
cât mai repede
aidoma fericirii ce m-a evitat atâta amar de vreme
lăsându-mă să-mbătrânesc și să urlu
(pun punct. continui mâine)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu